Am scris şi eu de-a lungul unui an întreg ba pe site-ul contributors.ro, ba pe adevărul.ro multe, poate prea multe articole şi editoriale fie despre acelaşi lucru, fie despre cum am ratat sărbătorirea şi consistentă, şi decentă a Centenarului. Nu avem şosele, nu avem infrastructură, nu avem spitale, avem iun sistem de învăţământ tot mai debil, nu avem un proiect de ţară, singura construcţie pe care am izbutit să o terminăm şi nici pe aceea complet din decembrie 1989 încoace este Catedrala Mântuirii Neamului.

Însă cu toate acestea cred că cea mai cumplită ratare este reprezentată de faptul că, la 100 de ani de la Marea Adunare de la Alba Iulia şi la vreo 94-95 de ani de la celebra conferinţă despre minorităţi şi despre drepturile pe care românii, ca învingători ai istoriei, oricum aşa păreau ei atunci, le garantau minoritarilor, conferinţă rostită în 1924 de Iuliu Maniu, multiplicată mai apoi în broşură, încă nu avem încredere unii în alţii.

Românii nu cred ori nu cred încă îndeajuns în buna-credinţă a maghiarilor, maghiarii nu se simt atât de confortabil pe cât o credem ori vrem să o credem noi în România sau în zonele preponderent româneşti din ţară. Sărim ca arşi atunci când profesorul Lucian Boia scrie o carte în care arată felul în care s-a românizat România. Iar pe data de 1 decembrie 2018, dar şi cu câteva zile înainte, am primit cu îngrijorare vestea că un grup de pretinşi patrioţi români din Sfântu Gheorghe se dau de ceasul morţii să blocheze reprezentarea unui spectacol de teatru pus în scenă la Teatrul „Andrei Mureşanu“, spectacol intitulat Nu chiar 1918. Jucat acolo de actori de etnie română. E drept, muzica de spectacol e scrisă de un artist maghiar pe nume Konya Uto Bence. O fac pentru simplul motiv că textul îi aparţine unui intelectual de mare calibru, universitar şi dramaturg ungur din România pe nume Székely Csaba.

Am aflat pe urmă că patrioţii gureşi au recidivat, au mai pus de câteva demonstraţii de protest, fără a şti nimic despre felul în care scrie literatură dramatică Székely Csaba, nici despre cât de ironic este el în primul rând cu conaţionalii lui  (a se vedea trilogia Beznă de mină) şi pentru asta este privit cu reticenţe şi de ai săi, acum şi de ai noştri. Fireşte, patrioţii cu pricina habar nu au despre cât de bine vorbeşte el limba română (naţionaliştii anti-europeni care populează azi guvernul României ar putea să ia lecţii de la el) şi, desigur, fără a vedea măcar 15 minute din spectacol. Măcar ultima secvenţă.

Da, e vorba şi în piesa lui Szekely Csaba, şi în spectacolul lui Cristian Ban despre hoţie, minciună, festivism, despre cum ne furăm nu doar căciula, ci ne furăm la propriu unul pe celălalt,  e vorba despre corupţie, despre metehne care ne aparţin. Vedem un primar care a obţinut de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale 100.000 de euro pentru un spectacol în care să celebreze Centenarul. Acesta pune de o şuşă şi plănuieşte să fugă după aceea cu amanta şi cu banii peste hotare.

Auzim şi vedem pe scenă oameni ai zilelor noastre, săteni care sunt puşi să îi joace şi să rostească vorbele rostite la Alba Iulia de marile personalităţi ale Ardealului care la Arad sau la Oradea au pregătit marele act istoric de la 1 decembrie. Mai vedem şi nişte bieţi săteni pe care primarul cu pricina îi păcăleşte, cerându-le să joace personaje simbolice precum Ardealul, Moldova şi Ţara Românească. Însă după ce am râs cu gura până la urechi de impostură, de patrihoţi, de mincinoşi, după ce am aflat cum a eşuat primarul şi ştim şi cine a fugit totuşi cu banii suntem tulburaţi, suntem cuprinşi de autentică emoţie în clipa în care sătenii aceia spun simplu ce doresc ei ţării. Şi aceasta prin intermediul cuvintelor scrise de dramaturgul maghiar din România Székely Csaba (plecăciune, Csaba, pentru lecţia ta de patriotism, de om care ştie că destinul îi este legat de România!), cuvinte aduse pe scenă de regizorul Cristian Ban, de actorii Sebastian Marina, Ioana Costea, Costi Apostol, Elena Popa, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr. Daniel Rizea, Sergiu Aliuş, Mona Codreanu, Mirela Liliana Bucur, Camelia Paraschiv, în scenografia Andreei Simona Negrilă.

În fine, felicitări directoarei Ana-Maria Popa care nu a cedat presiunilor, şi-a riscat postul doar spre a ne da prilejul să ne privim în oglindă. Să râdem şi să plângem.

La sfârşit, la ieşirea din sală, am auzit laude la adresa spectacolului nu doar în româneşte, ci şi în maghiară. Poate un semn că am putea deveni ceva mai încrezători unii în alţii datorită teatrului.   

Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe - NU CHIAR 1918 de Székely Csaba; Regia: Cristian Ban; Scenografia: Andreea Simona Negrilă; Muzica: Konya Uto Bence; Cu: Sebastian Marina, Ioana Costea, Costi Apostol, Elena Popa, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Anca Pitaru, Ion Fiscuteanu jr., Daniel Rizea, Sergiu Aliuş, Mona Codreanu, Mirela Liliana Bucur, Camelia Paraschiv; Data reprezentaţiei: 12 februarie 2019

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro