Carmen Galin, Cortina!

Acesta, se pare, a fost utimul cuvânt spus de Rabelais! Spectacolul vieţii se încheia şi, resemnat, el îi accepta finalul. Cortina! Aş spune, la dispariţia lui Carmen Galin, „ La revedere, Sen – te“, amintindu-mi-o în spectacolul lui Andrei Şerban.

Pentru actori de câte ori „cortina“ nu s-a coborât şi apoi i-a urmat recompensa aplauzelor. Cortina cade pentru a marca o încheiere căreia îi succede o…reînviere. Mâine vom juca din nou! 

Însă, în ciuda acestei obisnuinţe, şi pentru ei cortina poate cădea o ultima dată şi, noi, supravieţuitorii îi resimţim atunci caracterul definitiv! Dar, totodată, devenim responsabili pentru a conserva memoria noastră de spectatori care am fost!

Aş spune, la dispariţia lui Carmen Galin, „ La revedere, Sen – te“ căci acolo în spectacolul lui Andrei Şerban, Omul cel bun din Se - Tchouan o descopeream evoluând cu o precizie unică pe platoul ce evoca teatrul Nô imaginat de Lucu Andreescu. Port în mine fotogramele gesturilor, supleţea deplasărilor, tandreţea surisului, lumina vorbelor!

Descopeream o actriţa care, apoi, graţie unei măşti, devenea contrariul său, teribilul unchi Sui –ta imaginat de tânara benefeciară a darului primit de la triada de zei in trecere prin Se – tchouan. Când, de mult am fost în orasul chinez , m-am gândit la Brecht, dar şi la reprezentaţia  de la Piatra Neamt, la Carmen Galin şi Mitica Popescu. Carmen a fost prima Shen – te ! Şi, o ştim, revelaţia unui actor depune o pecete indelebilă pe spectatorul sedus ! El descoperă o identitate „dublă “ ce asociază ficţiunea textului şi realul  personal!

Am regăsit-o pe Carmen în Livada, spectacolul lui Andrei Şerban la Naţionalul din Bucuresti. Juca Charlotta! Câtă plăcere ludică, câte surprize şi exactitate în expresia acestei fiinţe venită dintr-o familie  de circari si aciuată alături de stăpânii Livezii. O caligrafie fără ezitare, o linie dansantă şi colorată, iata ce prezenta Carmen ca nicio altă Charlotta! Ea rămâne cea mai reuşită Charlotta din cariera mea de admirator al  Livezilor din lume!

La o reluare a spectacolului, am părăsit sala şi apoi am văzut-o pe Carmen în cabina sa, la ultima sa reprezentaţie! Nu ne-am spus nimic. Ea părea concentrată ca un actor japonez înainte de a intra în scenă şi nu de a o părăsi ! Mutismul acela îmi răsună şi azi în inimă. Un sunet nearticulat, un sunet de despărţire. Era ultima seară a lui Carmen în teatru.

Apoi, din întâmplare, am regăsit-o la o masa de restaurant cu soţul ei care îi impusese acest abandon. Nu-şi vorbeau. Două singurătăţi. De ce a părăsit teatrul ? Din oboseală sau din supunere ? Carmen a dezertat de pe scenă! Dar acum o revăd cu ochii minţii şi ca într-un joc de umbre o regăsesc!     

Foto: ”Omul cel bun din Sîciuan”, de Bertolt Brecht, regizat de Andrei Şerban la Piatra-Neamţ, a obţinut Premiul Criticii pentru Cel mai bun spectacol al stagiunii 1968-1969