Am introdus deja o distincţie, respectiv cuvântul tematică , fiindcă ceea ce îndeobşte se numeşte teatru social azi se referă îndeobşte la spectacolele care urmăresc o anume intruziune în viaţa unei comunităţi pe care o stimulează să se pronunţe în direcţia unor subiecte ce reprezintă urgenţă socială. Acesta e vecin cu ceea ce sociologii numesc caz social când califică situaţii şi personaje ce se cer izolate. Si mai ales judecate.

 Tematica socială pe care o abordează Alexandra Badea face parte şi ea din urgenţe, dar are un caracter mai mare de generalitate prin modul în care societatea o semnalează. Si aici e prima capcană pe care o văd prin aceea că vizând teme mai generale asocierea ideii de clişeu e foarte aproape să se producă. În textele ei autoarea în cauză, poate şi pentru că trăieşte în Franţa departe de subiectele şi subiecţii despre care scrie, reuşeşte să depăşească acest handicap tematic, printr-o distanţare benefică analizei. Mai e apoi şi capacitatea talentului ei de a manifesta un simţ al adevărului pe care ce-i drept, îl ai sau nu. Ea îl are, de aceea piesele Alexandrei Badea chiar şi când vorbesc despre lucruri aparent ştiute sau pun întrebări tot aparent cu răspuns ştiut dinainte, produc interes şi emoţie. E şi cazul acesteia , Maternal, care în cadrul temei larg vehiculată despre destinul copiilor/adolescenţilor abandonaţi şi  instituţionalizaţi în aşezăminte speciale, găseşte tonul potrivit pentru a convinge. Piesa are în vizor cazul unui adolescent cu o anume puritate încă nealterată care visează să-şi întâlnească mama despre care ştie că ar fi în Germania. În aventura lui interioară şi exterioară preocupării se interferează tot felul de alte probleme care decurg din relaţiile cu personajele unui mediu contaminat de corupţie, minciună şi infracţionalitate. În pandant cu acest destin se manifestă şi un personaj justiţiar, o educatoare cu studii sociologice dispusă să-şi sacrifice siguranţa existenţială pe altarul mai generos al cauzei generale a acestor copii aparent pierduţi pentru societate. Autoarea navighează interesant printre capcanele subiectului cu atâtea necunoscute- cunoscute încât reuşeşte să creeze tensiune pe seama unei acţiuni bine conduse şi îmbogăţite cu întorsături creatoare de suspans evitând pe de o parte melodrama, pe de alta dezbaterea moralizatoare ( altă capcană a tematicii expres sociale) De aceea piesa se urmăreşte cu interes mai ales că regizorul Radu Nica având şi el experienţe interesante în materie ( vezi spectacolul 10 de Szekely Csaba la acelaşi teatru) reuşeşte să insufle adevăr scenic şi autenticitate interpretării.  Scenografia de sorginte arhitecturală ( un dispozitiv metalic supraetajat si compartimentat) semnată de Iulia Gherghescu iniţiază spaţieri pe orizontală şi verticală propice dinamicii spectacolului pe care regizorul le exploatează inteligent urmărind acţiunea chiar dacă prea insistent uneori pe scene cu potenţial comercial ( vezi scena de sex redată în gros plan de scena digitală ).  Filmarea spectacolului reuşeşte să fie fidelă şi sugestivă datorită montajului lui Alexandru Condurache care surprinde mecanica lui elaborată şi totodată înlănţuirea organică a tablourilor confirmând odată în plus valabilitatea soluţiei scenotehnice.

 Cheia succesului e însă evident, mai ales în cazul unei piese cu subiect din actualitate, interpretarea. Iar atuul acestei distribuţii e tinereţea interpreţilor, unii dintre ei încă studenţi . Şi aici avem de a face cu o capcană pentru că nu întotdeauna puşi să-şi joace vârsta tinerii actori în formare sau devenire reuşesc să facă distincţia între joc, interpretare şi reprezentare. În cazul de faţă lucrurile sunt împărţite. Unii reuşesc mai bine alţii mai puţin. În rolul tânărului al cărui destin îl radiografiază autoarea apare Iustinian Turcu care acoperă rolul mai ales în părţile lirice , de interiorizare şi poezie a singurătăţii, insuflând un firesc sentiment de compasiune. Îl acompaniază în rolul Liei, fata pierdută pe calea prostituţiei , Andrada Oltean care portretizează cam şablonard personajul încercând să marcheze în momentul convertirii în tragism a pozelor groteşti afişate până atunci, într-o scenă cu Raluca Iani care se reţine. Din generaţia experimentaţilor Raluca Iani, actriţă cu multe succese la activ e şi de această dată de remarcat în rolul Marei cu o biografie sentimentală complicată pe care actriţa încă o mai pipăie. Îi reuşeşte în schimb redarea derutei personajului care îşi găseşte în meserie ( educatoare) vocaţia maternală. Partener în acest cuplu adult care evoluează paralel cu al tinerilor e Ciprian Scutea care joacă cu multă empatie cumsecădenia unui personaj pe care autoarea mizează  în complicarea intrigii. Roluri la fel de importante deşi aparent colaterale au de interpretat Ali Deac cam superficial în pielea.... superficialului Mihai, prototipul celui care-şi asumă ratarea pactizând cu vinovaţii şi Andrei Buzuloiu care-l aduce în conflictul dintre cei buni , cei cu şanse de recuperare socială şi cei răi, pe  tipul infractorului şmecher, şantajist, profitor, brutal, într-un cuvânt condamnabilul ( el se ocupă cu plasarea minorelor şi traficul de stupefiante) într-un crochiu la prima mână. Cum spectacolul urmează să fie reprezentat cu public în sală , când va fi posibil, considerăm premiera digitală prologul unui act teatral ce-şi împlineşte menirea în cadrul genului abordat dând în acelaşi timp şansa tinerilor să se exprime într-o echipă profesionistă de cea mai bună calitate.