Multe cutii cu peşti de toate culorile şi de toate formele. Obiecte vechi, arhaice, instalaţii elaborate, în spectacolul „Când ploaia se va opri“, pus în scenă de Radu Afrim la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti. Montarea, în scenografia Vandei Maria Sturdza, a fost invitată în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (6-15 iunie).

O acţiune care se plimbă în viitor şi în trecut, în piesa australianului Andrew Bovell, tradusă în româneşte de Vlad Bîrzanu. Scene în timpuri şi locuri diferite.

Alice Springs (Australia, 2039). Londra, 1988. Aceeaşi cameră, în 1959. Coorong, plajă (Australia, 1988). Poveşti aparent disparate. Relaţii de iubire abrupte, un tată care nu are ce să-i spună fiului său, după ce l-a părăsit în copilărie. O relaţie cu rădăcini oedipiene între o mamă şi un fiu. O iubire ca-n poveşti între doi tineri, presărată cu umbra morţii, în final, într-un accident pe autostradă. Scene şi replici de o adâncime tulburătoare. Trădări. Despărţiri. Neînţelegeri. Suspendări. Rupturi. Adevăruri dureroase. O tristeţe peste fire.

Timpul stă parcă în loc peste trecut, prezent şi viitor. În toate scenele, plouă sporadic cu peşti. Poezia textului se naşte peste acest timp discontinuu al visului, al unui realism magic, care leagă, invizibil, generaţiile una de cealaltă.


Un univers luxuriant

Radu Afrim (46 de ani) spunea odinioară că regizorul merită să intre în relaţie cu textele dramatice numai atunci când găseşte în intimitatea lor spaţii libere, unde poate construi poveşti paralele cu textul. „Treaba mea ca regizor este spectacolul şi nu textul, la urma urmei. Spectacolul trebuie să aibă o viaţă extraordinară, luxuriantă, delirantă, să-ţi amintească sporadic de text. Ca prin vis“, credea regizorul cool, contestat iniţial de conservatori, dar adulat de tineri.

Regizorul s-a impus printr-o viziune nonconformistă – un melanj de comic, de grotesc şi de fragilitate –, prin personaje antieroi, prin spargerea unor tabuuri şi prejudecăţi, prin abordări moderne, cu deschidere pentru corporalitate şi sexualitate. 

Cu excepţia montării „Năpasta“, după I.L. Caragiale, de pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (spectacol pentru care a obţinut, de altfel, Premiul UNITER pentru Cea mai bună regie în 2013), Radu Afrim a avut în vedere numai texte din dramaturgia de azi.

„Universul lui recompune, în notă relaxată, un corpus al temelor şi tonurilor recente, al modurilor de reprezentare a lumii în arta contemporană“, scria criticul Cristina Rusiecki, în monografia pe care i-a dedicat-o, „Radu Afrim, ţesuturile fragilităţii“ (Editura TracusArte, Bucureşti, 2012).

Claritate emoţională

Radu Afrim pare să-şi contrazică stilistica anterioară prin acest spectacol în care mizează atât de mult pe text. Mai mult, regizorul a revenit la piesa lui Andrew Bovell, „Când ploaia se va opri“, după ce prima oară a pus-o în scenă şi la München, la Residenztheater, în 2012. „The New York Times“ o descria ca fiind „o piesă minuţios construită, dar emoţionantă prin imprevizibil, despre moştenirea peste generaţii a faptelor ieşite din ordinea naturală a existenţei“. „Relaţiile au o claritate emoţională căreia i se opune însăşi structura eliptică a textului“, sublinia „The New York Times“.

Finalul spectacolului de la Ploieşti, când personajele din timpuri diferite îşi transmit sporadic unul altuia obiecte – un papucel, o urnă cu cenuşă, o carte –, e tulburător.

„Iartă-mă. Te desparţi de oameni, fiule. M-am despărţit de oameni toată viaţa. Am fugit de iubire. Nu ştiu ce-nseamnă toate lucrurile astea. Nu e mult. Abia dacă e ceva. Pot să-ţi spun doar că, undeva, la sfârşitul dezordinii ăsteia, începi tu. Şi acum e timpul să mâncăm peştele ăla... înainte de sfârşitul lumii. Ascultă! S-a oprit ploaia.“ 

   

Când ploaia se va opri

Teatrul Naţional „Toma Caragiu“ din Ploieşti

Piesă de: Andrew Bovell

Traducere: Vlad Bîrzanu

Regie: Radu Afrim

Scenografie: Vanda Sturdza

Cu: Ionuţ Vişan, Clara Flores, Cristian Popa, Florentina Năstase, Oxana Moravec, Ioan Coman, Mihaela Popa, Karl Baker, Alin Teglas