De pildă, sunt din ce în ce mai puţine Teatrele care socotesc că trebuie ori că merită întocmite caiete de sală, iar când  li se solicită să explice cauzele fenomenului au la îndemână noian de vorbe şi de motivaţii. Ba că nu au bani, ba că adjuvantele spectacologice cu pricina nu s-ar vinde, ba că nu pot fi comercializate fiindcă ANAF-ul are pretenţia absurdă ca celui care le achiziţionează să i se elibereze chitanţă fiscală, ceea ce presupune cheltuieli suplimentare. Aşa că se întocmesc, la repezeală şi cu efort minim, superficiale pliante sau cartoline care nu furnizează nici cea mai sumară informaţie despre autorul piesei şi creatorii spectacolului, care de abia dacă identifică spaţiul necesar în care să scrie, cu litere mici, cvasi-ilizibile, numele, adesea nu şi rolurile pe care le vor interpreta cei pe care urmează să îi vezi pe scenă. 

Foarte frecvent, în dificultate sunt puşi şi criticii de teatru - spectatori deja socotiţi profesionalizaţi, pesemne - atunci când vor să afle ceva mai multe despre o piesă de dată recentă ori despre un autor dramatic a cărui creaţie este pentru prima oară reprezentată în România. Da, sigur, avem la îndemână internetul şi Wikipedia, numai că nici aceasta nu este întotdeauna chiar foarte generoasă. Iată, de pildă, despre Ferdinand von Schirach, autorul piesei Teroare, tradusă de Ciprian Marinescu, Wikipedia oferă un consistent articol în limba germană a cărui variantă în limba engleză este, din păcate, drastic scurtată.


FOTO Remus Toderici

Aşa se face că am izbutit să aflu doar că Ferdinand von Schirach s-a născut în 1964, că  deţine studii în domeniul Dreptului penal, că este deopotrivă autor de literatură dramatică şi scenarist de film şi că pentru piesa, una devenită aproape o creaţie-cult pe alte meleaguri, există chiar un site în care se recenzează şi înmagazinează votul publicului. Un vot de o factură aparte ce nu are nicidecum în vedere aspecte cu caracter estetico-dramaturgic, ci decizia spectatorilor deveniţi juraţi referitoare la condiţia de vinovat sau de nevinovat a personajului principal al scrierii. Maiorul de aviaţie militară Lars Koch care s-a aflat în situaţia dramatică de a alege între salvarea vieţii a 70.000 de mii de spectatori aflaţi pe un stadion din München şi ducerea la îndeplinire a ordinului superiorilor săi, ordin perfect legal, bazat pe o decizie a Curţii Constituţionale federale, de a nu face nimic şi a prelungi astfel cu doar câteva minute viaţa a 164 de pasageri aflaţi la bordul unui Airbus căzut pradă unei acţiuni cu caracter terorist.

Nu e pentru prima oară când un dramaturg recurge la toposul procesului judiciar. Era însă, după părerea mea, benefic ca spectatorii să ştie că Ferdinand von Schirach deţine o solidă pregătire în domeniu care se reflectă îndeosebi în partea pledoariilor finale ale procuroarei şi avocatului apărării. Parte care musteşte de exemple, de argumentaţii, de strategii retorice abil conduse.


FOTO Remus Toderici

Scrierea lui von Schirach mi se pare a fi una aproape perfectă, cu o construcţie dramatică fără fisură, cu personaje minuţios elaborate, cu eliminarea oricărei urme de balast melodramatic. Calitate germană, ce mai! Care s-a transferat întocmai asupra spectacolului montat de Bobi Pricop la Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în scenografia de o modernitate rece, perfect adaptată situaţiilor dramatice, scenografie datorată bulgarului Nikola Toromanov.

Bobi Pricop a controlat şi dozat exemplar creşterea tensiunii dramatice, a ştiut să conserve constant interesul fiecărei secvenţe, a administrat răsturnările de situaţie. A recurs la serviciile camerei video care captează live mărturiile locotenentului colonel Lauterbach, maiorului Lars Koch şi ale Franziskăi Meiser, văduva uneia dintre victime, a ştiut să inducă emoţie, şi-a asigurat parteneriatul publicului. Însă mai presus de toate a întocmit o distribuţie admirabilă, fără cusur, pe care a condus-o cu mână sigură spre reuşită. Pe unii dintre componenţii ei i-a curăţat de poncife, de tendinţa de cădea în agitaţii ori patetisme inutile, altora le-a oferit oportunitatea revenirii, cum se spune, pe cai mari, pe scena Naţionalului târgmureşean. Îl am în vedere când spun asta îndeosebi pe Theo Marton care interpretează impecabil emoţia cenzurată a maiorului ce a luat o decizie pe care o ştie controversabilă, dar pe care i-au dictat-o şi inima, şi logica.Remarcabilă prin noutatea adusă prin raportarea la alte apariţii, evoluţia lui Mihai Crăciun, cu îndreptăţire distribuit în rolul locotenentului-colonel Lauterbach. Acesta este profesionistul versat, omul cu sânge rece, marcat şi de rutină, şi de oboseală, însă care dă semne că înţelege resorturile deciziei maiorului Lars Koch, dar şi imperfecţiunea legilor, incapacitatea acestora de a oferi soluţii în toate situaţiile în care te pune viaţa, atunci când îţi alegi o profesie printre ai cărei descriptori se găseşte necunoscutul. Rece, sigură pe sine, evidenţiind logica de fier a personajului mi s-a părut Elena Purea în rolul Procuroarei, Richard Balint a combinat inteligenţa cu spiritul ludic, cumva şi pus pe harţă al avocatului apărării, Monica Ristea joacă o preşedintă a completului de judecată calmă, răbdătoare, în vreme ce Ale Ţifrea găseşte dreapta măsură pentru redarea tragismului femeii tinere care tocmai şi-a pierdut soţul. Contribuţii utile au Laura Mihalache (Grefiera) şi Ştefan Mura (Gardianul).


FOTO Remus Toderici

Teatrul Naţional din Târgu Mureş - Compania „Liviu Rebreanu“ - TEROARE de Ferdinand von Schirach; Traducerea: Ciprian Marinescu; Regia: Bobi Pricop; Scenografia: Nikola Toromanov; Cu: Monica Ristea (Preşedintele completului de judecată), Theo Marton (Lars Koch), Richard Balinnt (Avocatul apărării) Elena Purea (Procuroarea), Mihai Crăciun (Lauterbach), Ale Ţifrea (Franziska Meiser), Laura Mihalache (Grefiera), Ştefan Mura (Gardianul); Data reprezentaţiei: 30 septembrie 2019