Arta dramatică cu gaze de şist

„Ce mă, te-ai molipsit de la războiul din Rusia? Îţi dau una în cap de zici că te-a lovit un tanc sovietic! Ia mâna de pe mine, nu mă atinge că-ţi dau o palmă cu piciorul de-ţi sare casca din cap. Ai curaj, aaa. Eşti în gaşcă gabore, Hai în cuşcă de te simţi bazat. Ce faci măi? Ai mască de gaze, băă, nu cu fumigene laşule. Să-i dai lui mă-ta lacrimogene când se uită la telenovele. Bă cocalare. Te-ai trezit sergent la apelul bocancilor."

El, un luptător de arte marţiale, e bătut crunt la o demonstraţie anti-Chevron din Bucureşti. Tot El, alături de Ea sunt personajele piesei "MMA*" scrisă de Vali Bolat şi jucată la Compania de Teatru Independent - Teatrul de Cartier. Un campion de MMA din Bucureşti îşi doreste transferul la profesionişti în America, la UFC, dar gazele de şist îi anuleaza şansa. Tragedia luptătorului e vegheată de sora lui, fata de cartier, un înger păzitor care îl scapă din aripi. E o piesă angajată politic, însă despre gloria sportivă şi despre căutarea sensului vieţii şi a divinităţii.

Valentin Bolat are un stil frust, a l'americaine, are ceva din Arthur Miller sau, mai nou, din David Mamet. Drama e autentica, încărcătura politica grea. Sună puţin a nuvelă tragică cu boxeri, scrisă de Jack London şi lipită pe Bucureştiul de azi.

E o piesă despre violenţă în toate formele ei: lupta în ring, brutalitatea la demonstraţii anti-gaze de şist, eşecul religiei, excluderea orfanilor, eşecul educaţiei, găunoşenia culturii pop, continua minciună din politică.

"Este o piesă despre hazard, despre gloria efemeră a sportului. Am ales violenţa de la MMA pentru că e o lume paralelă a lumii violente în care trăim. România ca şi colonie străină începe să dea pe afară chiar şi pentru sceptici, odată cu evenimentele de la Roşia Montană şi Pungeşti", spune Valentin Bolat.

"Va urma toată ţara, îmi spune intuiţia de scenarist. Am pus doi orfani dar nu oricare din clasa de jos, ci dintr-o familie de alpinişti căzuţi în Aconcagua, ca o moştenire blestemată din tată în fiu a setei de înălţimi şi glorie."

"Personajele, El şi Ea, sunt doar niste CNP-uri pentru statul care dispune de destinele lor. Intenţionat, nu am pus nume acestor două personaje."

Dar de ce gazele de şist (o problema de mediu) conturează un background atât de brutal?

"Pentru că eşti ceea ce bei sau respiri, am cunoscut pe propria piele când mirosea Bacăul a amoniac de la Amurco. Acum mai ninge liniştit şi nepăsător cu câte un Chemtrails, dar lumea e prea ocupată ca să mai privească şi cerul. Plus că e şi o chestie personală; bunica mea era din Vaslui, comuna Murgeni, sat Cârja. Avea înclinaţii spre scris şi am simţit că sunt dator faţă de ea", spune autorul.

Sportul nu apare prea des în literatura română, cu atât mai puţin în dramaturgie. Personajul are ceva din Raging Bull sau din Singurătatea alergătorului de cursă lungă; totuşi, de ce drama unui luptător de kick-boxing?

"Kick-boxing şi MMA... eu sunt şi puţin sportiv, dar am cunoscut personal campioni rataţi sau eşuati înainte de medalie. Unii cedează pentru că nu au un înger păzitor, nu au pregătire mentală, au pariat totul pe muşchi. Cei mai duri sunt uneori cei mai copii în afara ringului".

Totusi, de ce saracie, singuratate şi ratare proiectate pe asaltul industrial împotriva naturii?

"Sărăcia e o aşchie care nu sare departe de trunchiul singurătăţii româneşti. Ne defrişează pădurile şi ne globalizează copy-paste după reţeta UE. Întotdeauna umorul negru iese în zilele când nu ai ce mânca. Cunoscătorii ştiu de ce".

De unde cunoaşte violenţa jandarmilor?

"Sunt sublocotenent în rezervă la jandarmi. Evident ca nu toti sunt la fel dar unii au glicemia scăzută şi nu înţeleg complexitatea corporaţiilor, profunzimea celui care ridică mâna e mecanizată de codul PIN. Dar cu toate astea avem şi printre jandarmi mucenici, vezi anii '90".

Autorul, Valentin Bolat, e un actor care "a obosit să caute texte scrise pentru alte vibraţii". Vine din Cugir, "un oraş din România". 

"Scriu teatru ca o alternativă la sinucidere."

"Teatrul de Cartier e o poveste care naşte alte poveşti din cartier, încă nu mă consider dramaturg, doar un pic plictisit de ce văd în jur şi atunci mă răzbun în scris".

*Mixed Martial Arts