ANIVERSARE Regizorul de teatru Victor Ioan Frunză a împlinit 60 de ani
0
Victor Ioan Frunză a împlinit, joi, 60 de ani. Unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, acesta a semnat producţii de teatru, operă, marionete şi animaţie, atât în ţară cât şi în străinătate.
Victor Ioan Frunză a făcut teatru de la vârsta de 14 ani. La 20, pe când dădea la facultate, avea în jur de 20 de spectacole făcute- spectacole, „nu montări cu două scaune şi o masă”, după cum se exprima regizorul într-un interviu pentru „Adevărul” din 2016.
Debuta în teatrul profesionist în ultimul an de facultate, atunci când profesorul său, regizorul şi actorul Mihai Dimiu garanta pentru el. A ajuns astfel să realizeze primul lui spectacol care a avut, tot în cuvintele lui Frunză, „un buget enorm”.
„Aveam 21 de ani şi am primit enorm de mulţi bani pentru bugetul de producţie al spectacolului. Am terminat bugetul, dar nu şi spectacolul, m-au certat, dar mi-au dat bani în continuare, astfel încât am făcut un spectacol care a rămas, nu din cauza finanţării, aşa s-a întâmplat să fie, un spectacol de referinţă de care n-am mai scăpat vreo patru-cinci ani. Eu cred că am făcut spectacole mult mai bune pe urmă”, mai declara regizorul în interviul pentru „Adevărul”.
Victor Ioan Frunză a rămas mereu echilibrat, pentru el, ideea de regizor providenţial fiind una toxică ce voalează ce înseamnă de fapt această meserie. „A face din regizor un autor absolut al spectacolului, care foloseşte textul ca pe un pretext sau care, am avut şi noi declaraţii târzii că <<nu sunt servitorul dramaturgului>>, e o viziune care ţine de paleoliticul teatral”, explica regizorul.
Cum se formează un actor mare
În opinia regizorului, un mare maestru formează nu doar spectacole mari, ci şi actori mari care se formează doar pe texte ca atare. El n-ar fi putut fi actor, mărturisea la una dintre întâlnirile organizate de Yorik, cu atât mai mult cu cât în opinia sa, ca un actor să fie mare, este necesar ca acesta să aibă personalitate pentru a fi capabil să îşi afirme originalitatea, dar nu una foarte mare, pentru a fi capabil să lucreze în echipă. Frunză mărturisea: n-ar fi fost capabil de actorie, pentru că ar fi refuzat să îndeplinească indicaţiile regizorale.
Mai mult, completa acesta, în calitatea sa de director de scenă, le cere actorilor lucruri pe care el însuşi nu le-ar face.
„Nu există o meserie mai supusă accidentalului decât meseria de actor. Trebuie să se întâlnească la momentul potrivit cu textul potrivit, cu partenerul potrivit, cu regizorul, scenograful potriviţi şi să aibă şi un pic de noroc. Toate aceste lucruri fac din actor un creator supus întâmplării. De aici şi dramele şi ego-ul extrem de ridicat. Dar pot să spun că unui actor bun îi ierţi multe”- Frunză, citat de yorik.ro.
Nu e interesat de premii, scopul său din ultimii ani fiind acela de a confecţiona actori dincolo de cultura oficială, de a se ocupa de formarea lor.
Artiştii, fără viaţă personală
Totuşi, pentru Victor Ioan Frunză, atât un mare regizor cât şi un mare actor- artişii adevăraţi de fapt- au o trăsătură fundamentală comună: „viaţa personală dispare, în spatele unui artist nu mai e nimeni”.
A fi artist implică o ecuaţie simplă: a dat totul, fără a aştepta ceva la schimb. De aici rezultă că „greşelile care se fac în teatru nu pot fi iertate. Şi din cauza asta de multe ori am atitudini agresive când văd nedreptatea”.
„Dacă un actor care nu e remarcat la timp când a făcut un rol mare, acea greşeală nu mai poţi s-o îndrepţi. În rest, încercăm, ca artişti, să rezistăm într-un mediu extrem de acaparator şi care nu-ţi oferă de fapt nimic. Dar poate ăsta e şi semnul sacrificiului pe care-l purtăm făcând această meserie”, mai explica directorul de scenă.
Nu se poate hotărî dacă meseria lui este eroică sau absurdă. Într-atât de ciudată e. Iar lucrurile devin cu atât mai dificile cu cât „prin teatrul din România nu-ţi mai găseşti drumul”. Există o înstrăinare: cei din breaslă, confraţii, se privesc ca pe nişte străini, unii care împart un teatru, dar nu o comunitate.
„Aproape că am ajuns să credem că a fi om de teatru e un divorţ de normalitate. Or, a fi om de teatru e, de fapt, un mod de viaţă. În lumea reală, teatrul şi noi înşine suntem pândiţi de mari pericole: pierderea libertăţii în numele libertăţii, uniformizarea în numele diversităţii, dispreţul legii în numele legalităţii, birocratizarea artei teatrale şi apariţia experţilor pregătiţi să conducă artişti, consideraţi prea proşti ca să conducă sau să gestioneze teatrele, tribalizarea şi excluziunea”, mai spunea regizorul, citat de yorik.ro
Importanţa teatrului
Cât despre importanţa teatrului, Victor Ioan Frunză explica în urmă cu câţiva ani, pentru „Adevărul”, că are şi o dimesiune practică, la nivelul comunităţii: spaţiile dedicate teatrului sunt mai sigure pentru democraţie, punând în circulaţie temele importante.
„Teatrul este un instrument prin care putem să ne afirmăm o identitate în masificatul bloc european”, puncta Frunză.
Victor Ioan Frunză
- A absolvit IATC Bucureşti în 1981, iar în prezent deţine titlul de doctor al UNATC Bucureşti.
- A fost director al Teatrului Naţional din Cluj, al Teatrului INOPORTUN al Uniter şi a înfiinţat Trupa pe Butoaie, primul proiect de teatru independent din România.
- A fost conferenţiar la Catedra de regie de Operă a Conservatorului din Cluj, la cea de regie de teatru a Academiei de Teatru din Târgu Mureş, iar în prezent este profesor asociat la UNATC Bucureşti.
-Este multiplu laureat al Premiului UNITER pentru cea mai bună regie şi distins cu peste 59 de premii naţionale şi internaţionale,
.
Se încarcă comentariile...
