Anii adolescenţei

Am înregistrat în primele zile ale lunii martie a anului 2018 o premieră personală. Am ajuns pentru întâia oară la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, Teatru care se pregăteşte să aniverseze 25 de ani de viaţă.

Am făcut-o la invitaţia noului director, tânărul actor Cosmin Brehuţa. O persoană de maximă civilitate care nu neagă, aşa cum e la modă prin alte locuri, activitatea predecesorului său în funcţie, actorul Marian Negrescu, nu spune cui ar avea timp şi chef să îl asculte că adevărata viaţă a Teatrului a început doar odată cu instalarea lui în funcţie, dar care se dovedeşte interesat şi de dinamizarea activităţii instituţiei, şi de găsirea unor soluţii în vederea reîmprospătării trupei (în acest sens mizează pe capacitarea unor tineri plecaţi de pe meleaguri gorjene să facă studii superioare în domeniul artei teatrului ce ar putea să revină la matcă), şi de mărirea gradului ei de expunere în contextul vieţii teatrale naţionale. Cosmin Brehuţa probează un interes real pentru construirea unui concept repertorial coerent, şi diversificat, dar şi conform cu ceea ce aşteaptă de la actorii Teatrului Elvira Godeanu publicul spectator format îndeosebi din tineri.

De aici derivă, cred, şi opţiunea pentru piesa Avioane de hârtie a Elisei Wilk, un dramaturg încă tânăr, oricum din noul val cum se zice, cu o voce proaspătă şi o scriitură dinamică, chiar uşor neconformistă. Socotită una dintre cele mai de succes persoane care şi-a încercat norocul în scrisul pentru teatru. În sensul că piesele sale nu au fost doar primite cu aplauze în şedinţe de cenaclu, în spectacole-lectură mai mult sau mai puţin izbutite, nu au rămas eminamente la etapa de scrieri premiate la felurite concursuri de dramaturgie spre a fi mai apoi mutate de colo-colo de secretarii literari care, oricum şi din păcate, în vremea din urmă nu mai deţin nici o pondere în structurarea afişului stagiunii.

Pe fişa de creaţie publică a Elisei Wilk figurează deja vreo şase-şapte titluri dintre care două au avut parte de o primire entuziastă din partea criticii de specialitate. Poate şi fiindcă au beneficiat de şansa unor spectacole izbutite, aşa cum a fost cazul cu Pisica verde, extrem de ofertant montată de Bobi Pricop la Teatrul Luceafărul din Iaşi, dar şi cu Exploziv, unul dintre cele mai solide spectacole ale foarte interesantului tânăr regizor Andrei Măjeri, spectacol pus în scenă la Naţionalul craiovean. Alte două scrieri - Camera 701 şi Avioane de hârtie - au cunoscut luminile rampei, prima la Trupa Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional din Târgu Mureş (regia: Rareş Budileanu), cea de-a doua la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara (regia: Ioan-Ardeal Ieremia).

Invitată să monteze la Teatrul Elvira Godeanu, regizoarea Laura Moldovan (căreia i-am văzut deja şi apreciat cel puţin încă două spectacole - Autobahn de la Satu Mare şi Fat Pig de la Galaţi) a optat pentru Avioane de hârtie.O piesă dură, autentică ce propune o imagine deloc edulcorată despre anii tinereţii noastre, adică a tinerilor, a adolescenţilor de astăzi. Adolescenţă care nu seamănă defel cu minunaţii ani de liceu din atât de celebrul, dar şi de falsul film al lui Nicolae Corjos pe scenariul lui George Şovu. Nu numai fiindcă vremurile sunt altele decât erau în anii 80, nu doar fiindcă vârsta întrebărilor se trăieşte radical altfel după 1989, ci pentru că viziunii avântate, fals romantice din sus-menţionata serie cinematografică, Elise Wilk le opune incizia, adevărul, diagnosticarea neiertătoare a unor situaţii-limită. Cu precizarea că lumea de astăzi este din ce în ce mai mult una a situaţiilor-limită ridicate la rangul de realităţi multiplicate. Şi nebăgate în seamă de oamenii din jur. E plin de familii destrămate, de copii ori de adolescenţi lasaţi în grija unor rude sau prieteni fiindcă părinţii au fost siliţi să îşi ia lumea în cap şi să plece la muncă în străinătate, de acte de terorism în clasă şi în şcoală (liderii  auto-impuşi ai acestor colectivităţi îşi arată supremaţia terorizându-şi colegii vulnerabili) etc. etc. Nu. Adolescenţa de astăzi nu mai seamănă deloc cu aceea descrisă de Ionel Teodoreanu, de pildă, în La Medeleni, cu toate că şi în zilele noastre mai sunt poveşti (şi Elise Wilk surprinde în piesa ei acest detaliu) ce se pot rezuma în propoziţia un băiat iubea o fată) şi mai sunt şi vise care, însă, prea adesea eşuează în coşmaruri.

Întreg acest complex de fapte, cum nu se poate mai reale, apare riguros exact în spectacolul montat de Laura Moldovan la Teatrul Elvira Godeanu. Un an şcolar, din septembrie până la finele lui iunie, este rezumat în vreo 80 de minute de reprezentaţie. Graţie a şase personaje perfect individualizate. De la băieţoasa, însă, în fond, atât de vulnerabila Lena la sacrificatul şi terorizatul Micky, de la băieţii de băieţi Bobo şi Alex cărora intrusul, corpul străin Micky, poreclit Donald, trebuie să le suporte umilinţele, bătăile ori să accepte plata unei veritabile taxe de protecţie, la romantica, fragila, Andra şi la instabila în prietenii, sentimente şi atitudini Laura.Acţiunea se consumă pe două planuri, cel al realului şi cel al aspiraţiilor frânte, denaturate, amânate, suspendate, al confesiunilor pentru sine însuşi, confesiuni care spun multe despre durerile ascunse în spatele atitudinilor bătăioase, a cuvintelor nu foarte academice ale personajelor, dar şi despre vinile societăţii care fie nu vrea, fie nu poate să intervină.

Scenografia creată de Măriuca Ignat delimitează în scenă mai multe spaţii – curtea, incinta şcolii, sălile de clasă, sala de sport unde se joacă baschet, zonele ascunse unde adolescenţii în cauză se refugiază la o ţigară, camerele de acasă unde aceiaşi adolescenţi sunt faţă în faţă cu ei înşişi, cu propria lor singurătate, cu aspiraţiile lor retezate, cu frustrări dintre cele mai serioase. Toate marcate de muzica de spectacol anume compusă de Glad Berindei.

Şase actori tineri, unii dintre ei angajaţi de dată recentă ai Teatrului, alţii doar colaboratori pentru proiectul în cauză, sunt conduşi cu rigurozitate de regizoare. E vorba despre Andreea Chiriţescu, Fiu Cristian Vlad ( care ar fi chiar remarcabil dacă şi-ar rezolva o seamă de probleme de dicţie), de Bogdan Constantin, de Alexandru Manea (bun, puternic, cu măsură, necaricatural în durul Alex), de Adelina Puzdrea şi de Oana Marinescu. Aceasta din urmă meritând o menţiune specială pentru sinceritatea nelăcrimoasă cu care a elaborat rolul Andra.

Teatrul Municipal „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu-AVIOANE DE HÂRTIE de Elise Wilk; Regia: Laura Moldovan; Scenografia: Măriuca  Ignat; Muzica originală: Glad Berindei; Cu: Andreea Chiriţescu (Lena), Fiu Cristian Vlad (Miki), Bogdan Constantin (Bobo), Alexandru Manea (Alex), Adelina Puzdrea (Laura), Oana Marinescu (Andra); Data reprezentaţiei: 3 martie 2018