Andrei Şerban montează la Teatrul Odeon o piesă de Bernard Shaw

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Şerban
Andrei Şerban

Andrei Şerban montează pentru prima dată la Teatrul Odeon. Spectatorii au ocazia de a-l întâlni pe regizor alături de actori, într-o serie de repetiţii deschise cu public, programate pe 1, 2, 3, 5, 6, 7 iulie, de la ora 19.00, la sala Majestic.

Textul ales de regizor este „Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul)“, o „comedie plăcută“ de George Bernard Shaw, traducerea şi adaptarea Dana Dima. Cu: Sabrina Iaşchevici/ Nicoleta Lefter, Irina Mazanitis/ Antoaneta Zaharia, Alina Berzunţeanu/ Ana Bianca Popescu, Alexandru Papadopol/ Gabriel Pintilei, Marius Damian/ Cezar Antal, Gelu Niţu/ Constantin Cojocaru, Conrad Merricofer/ Cătălin Babliuc, Dimitrii Bogomaz. Regia – Andrei Şerban. Scenografia – Anka Lupeş. Coloana sonoră: fragmente din „Ernani“ de Verdi.

 Piesa „Armele şi omul“ a fost scrisă de Bernard Shaw când avea 38 de ani şi a fost reprezentată pentru prima dată, în anul în 1894, la Londra. Succesul nu a întârziat să apară chiar de la premieră, iar opinia despre Shaw ca fiind unul dintre cei mai inteligenţi dramaturgi din Londra a fost unanimă. Patru ani mai târziu va fi publicată în colecţia numită „Piese plăcute“. Deşi nu a fost mai deloc jucată  în România, în lume a rămas una dintre cele mai populare şi mai des montate comedii.

„E o piesă care vorbeşte despre divizarea Europei, despre naţionalism şi xenofobie, despre iluzia păcii, dar şi despre iluzia dragostei de a înfrumuseţa realitatea; un spectacol care te face să simţi diferenţa dintre dragostea adevărată şi cea de pe scenă, ca la operă. Deşi piesa lui Shaw a fost scrisă acum un secol, tema este încă actuală.“ - Andrei Şerban

Preţul biletelor: 31,80 lei; 15,90 lei

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite