Alte victime şi alţi călăi

Deloc întâmplătoare şi nicidecum inutilă decizia regizorului Horia Suru de a-şi subintitula spectacolul cu piesa Umbre de la Teatrul bucureştean Excelsior „un studiu”. O hotărâre care îşi află originea, cred, în istoricul naşterii textului.

La un concurs de literatură dramatică pentru tineret (deşi aici ar fi de discutat dacă textul e tocmai pentru cei ce de abia au depăşit 12 ani), Georgiana Barcan a înscris o piesă intitulată Jocul de-a teatrul. Tema acesteia e destul de ciudată, încă şi mai bizar fiind modul în care este ea tratată. E vorba despre un nou text pe tema raportului dintre victimă şi călăul cât se poate de real. Despre omul de profesiune călău, persoana de la capătul circuitului, cel care are obligaţia, ca om al unui Sistem, care e implacabil, care aparent nu poate fi învins, de a pune în aplicare sentinţa. Acel om care, mascat fiind, nu îşi vede cu adevărat niciodată victima. Sigur, povestea aceasta, oricum de coşmar, de coşmar real, de vis negru cotidian, trăit mereu cu ochii deschişi, e ridicată de Georgiana Barcan la rang de metaforă. Or, cred că tocmai metafora şi puterea ei de iradiere ideatică au fost cele care l-a atras pe Horia Suru.

Regizorul a simţit că textul e susceptibil la dezvoltări mai subtile, încă şi mai metaforizate, trecute în planul oniricului coşmardesc. I-a solicitat pentru scrierea lor sprijinul Ilincăi –Anamaria Prisăcariu. Care a scris o a doua parte. Intim legată de primă. Raportul real victimă-călău e ridicat aici la o a doua putere, examinându-se astfel, prin intermediul matricii primordiale, relaţia mamă-fiu. Cu aberaţiile ei cu tot. Cu aspectele sale deviante. Cu manipularea intrinsecă. O relaţie înţeleasă şi ea ca parte componentă a unui Sistem ce prea adesea se poate dovedi opresiv, falimentar.

Vorbele sunt lăsate să se manifeste cu predilecţie în spectacolul de la Teatrul Excelsior. Nimeni nu tropăie, nimeni nu aleargă bezmetic, nimeni nu se dă cu capul de ziduri, dorind astfel să sugereze deznădejdea în micuţul, cochetul, dar ofertantul spaţiu de joc al Studioului Teatrului. Nici vorbă. Actorii rostesc un text. Stând în picioare în faţa noastră şi valorizând capacităţile expresive ale vocii umane. Victima matură şi victima-copil sunt jucate de acelaşi actor- Oliver Toderiţă, doar costumele purtate de interpret fiind de culori diferite. Călăul real, cel cu voie şi cu leafă plătită pentru munca respectivă, şi călăul poate fără de voie, însă cu atât mai terifiant, Mama, sunt interpretaţi de Marian Rădulescu, respectiv de Isabela Neamţu.

Vocile celor trei sunt amplificate de microfoane, uneori sunt supuse efectului de ecou. Esenţială rămâne însă intonaţia. Adică un semn intrinsec personalităţii şi înzestrărilor actoriceşti. Două plasme şi un light design adecvate (le semnează Adrian Neculcea, respectiv Luca Achim) completează componenta vizuală a spectacolului, vocile de copii (Daniel Cosmin Ţâcu şi Sara Maria Ghimpu) pe cea sonoră (ca parte a sound-designului de care s-a ocupat deja menţionatul Luca Achim).

Studiul propus de Horia Suru se cuvine privit şi receptat ca atare. Şi din punct de vedere ideatic, şi artistic. În ambele cazuri plauzibilitatea e incontestabilă. Valoarea, aşijderea.  

Teatrul Excelsior din Bucureşti- UMBRE un studiu-după Jocul de-a teatrul de Georgiana Barcan şi Umbre de Ilinca-Anamaria Prisăcariu; Regia artistică şi scenografia: Horia Suru; Video&sound design: Luca Achim; Light design: Adrian Neculcea; Cu: Marian Rădulescu, Oliver Toderiţă, Isabela Neamţu: Voci de copii: Daniel Cosmin Tâcu, Sara Maria Ghimpu; Data reprezentaţiei: 18 martie 2016