Alexandru Dabija riscă iar şi mizează pe Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu

Alexandru Dabija a vorbit adesea despre fascinaţia exercitată asupra sa de poveştile, basmele, fie ele populare sau culte pe care le-a ascultat ori citit în anii copilăriei petrecuţi în locurile natale de la Piatra Neamţ.

Regizorul a mărturisit deopotrivă că este fascinat şi astăzi de limba românească, aşa cum se găseşte ea conservată în câteva dintre operele esenţiale ale literaturii noastre. Cea mai recentă dovadă – spectacolul cu Ţiganiada de la Naţionalul clujean. Spectacol în care Dabija a riscat. Nu a răspuns necondiţionat unor mai mult ca sigure aşteptări ale publicului care, după ce a văzut la acelaşi Teatru, Sânziana şi Pepelea, dorea mai mult ca sigur să ia parte la un spectacol cu cântec şi dans , ci a preferat o montare axată pe cuvânt şi pe forţa acestuia de expresie. Pe forţa poveştii şi pe expresivitatea vorbei.

Moş Nechifor, cea mai recentă creaţie regizorală a lui Dabija, care poate fi văzută la Teatrul bucureştean ACT, se situează într-o linie de continuitate cu Absolut! (2011), Capra cu trei iezi- Un studiu gastronomic (2012) sau N-ai tu treabă! (2017). De data aceasta, Dabija nu contemporaneizează, nu complică povestea, nu face nici cel mai mic efort de a o translata în vremurile noastre, aşa cum s-a întâmplat în cazul spectacolului după Dănilă Prepeleac, al cărui scenariu dramatic  era scris de Cătălin Ştefănescu. Dabija riscă iar şi optează pentru o formulă de teatru simplu, minimalist, ar spune unii, cu decor aproape zero, cu câteva elemente simple de recuzită (valize, boccele, bocceluţe în care se află zestrea pe care Ştrul i-a dat-o lui Iţic după ce acesta s-a însurat cu Malca) pe care tânăra femeie trebuie să le transporte bazându-se pe serviciile plătite lui Moş Nichifor de la Ţuţuieni (o aşezare din apropierea Târgu Neamţului) la Piatra trecând prin pădurea Grumăzeştilor. Acolo unde sunt lupi, unde se rupe osia căruţei Moşului şi unde, ce să vezi?, ca un făcut harabagiul, nemulţumit  şi de nevasta care a devenit o babă, şi de partea preoţească, nu îşi găseşte nici bărdiţa, nici frânghia, ci doar şiretenia şi şmecheria astfel încât amână cu câteva ore sosirea la Piatra. Astfel îşi asigură cinstea şi recunoştinţa din partea tânărului Iţic, o perpetuare a serviciilor de transportator şi, pare-se, că şi încă ceva în plus.

La fel ca în Absolut!, acolo unde rolul Ivan Turbincă a fost jucat de acelaşi extraordinar şi inegalabil Marcel Iureş, nici aici nu avem de-a face cu fonetisme moldoveneşti. Olteanul Marcel Iureş vorbeşte aşa cum îi este felul.  Nici Ruxandra Maniu nu încearcă să stâlcească felul de a vorbi al evreilor. Se mizează doar pe câteva cuvinte-cheie, pe sensurile şi subînţelesurile poveştii, pe puterea de semnificare a pauzelor, a mimicii, a gesturilor. Şi se mizează corect şi cu efect. Cu tot ceea ce înseamnă încrederea în forţa de expresivitate a artei actorului. A unor actori adevăraţi, aşa cum sunt protagoniştii spectacolului de la ACT.

Teatrul ACT din Bucureşti - MOŞ NICHIFOR după MOŞ NICHIFOR COŢCARIUL de Ion Creangă; Regia: Alexandru Dabija; Cu: Marcel Iureş şi Ruxandra Maniu; Data premierei: 23 ianuarie 2019