Actriţa Amalia Ciolan, despre drama celor „20 de ani în Siberia”, la Adevărul Live VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Amalia Ciolan dă viaţă unui personaj dramatic care a existat în realitate şi care a trăit tragedia deportării în Siberia: Aniţa Nandriş-Cudla, o ţărancă din Bucovina, autoare a uneia dintre cele mai importante mărturii despre calvarul trăit în Gulagul sovietic.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

Aniţa a fost deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea Sovietică. Separată de soţul şi de mama bolnavă, pe care nu avea să-i revadă niciodată, a supravieţuit regimului de înfometare, bolilor şi muncii într-un mediu extrem de dur, reuşind să îşi crească cei trei fii şi să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. 

Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România, la Editura Humanitas, fiind distinsă cu Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române. A fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională. 

“Am primit cartea întâmplător, de la o prietenă dragă. Am citit-o pe nerăsuflate. Nu-mi venea să cred că personajul povestea atât de simplu tot ceea ce a pătimit în viaţă. Imaginile se desfăşurau, în timpul lecturii, în mintea mea, cadru cu cadru, şi tot în acelaşi timp mă năpădeau senzaţii din cele mai diferite. Pe măsură ce parcurgeam traseul povestirii eram convinsă că va trebui să povestesc şi eu despre Aniţa”, declară Amalia Ciolan.
image

Timp de o oră, actriţa intră în rolul Aniţei, retrăind în fiecare seară a spectacolului drama deportării şi suferinţele înstrăinării, într-un spectacol tulburător, regizat de Sorin Misirianţu.

Actriţa Amalia Ciolan este invitată de la ora 14.00 în studioul Adevărul Live, unde va povesti despre drumul parcurs de la paginile cărţii la monologul dramatic care a impresionat publicul din ţară, dar şi din străinătate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite