Nae Lăzărescu a murit la 72 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Nae Lăzărescu a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor grave probleme hepatice. Artistul era cunoscut, în special, pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

„L-am văzut acum o lună. A jucat şi în toamnă, şi în luna septembrie, de aproximativ două luni n-a mai jucat“, a declarat Stela Popescu pentru Realitatea. Actriţa a explicat că şi-l va aminti pe renumitul actor Nae Lăzărescu ca pe „un om care se tinea de şotii, de glume, am atâtea amintiri, era plin de glume si avea o memorie excepţională, aşa că aducea foarte multe în lumea teatrului românesc“. 

„Dumnezeu să-l ierte. Vă daţi seama că eu sunt ca şi în familie, aşa că am auzit vestea morţii sale imediat ce s-a întâmplat“, a spus Vasile Muraru, colegul său de scenă şi bunul său prieten. 

„Am primit vestea cu mare bucurie, pentru că am înţeles că a pornit spre lumină, că s-a liniştit, s-a dus către Dumnezeu şi că, alături de multe alte talente, este în Ceruri. Discreţia de care a dat el dovadă ca să nu întristeze lumea merită respectată şi acum“, a completat actorul, pentru Realitatea. 

Şi-a iubit colegii, teatrul, scena. „Constantin Tănase“ a fost viaţa lui. Am vorbit ultima oară cu el alaltăieri.... Am vorbit mai multe. Vasile Muraru, actor

Trupul lui Nae Lăzărescu va fi depus vineri după-amiază la Teatrul Constantin Tănase, iar sâmbătă actorul va fi înmormântat la Focşani.

Colegii acestuia spuneau că are unele probleme la ficat, pentru care urmează un tratament foarte puternic. A fost internat şi se retrăsese de pe scenă în urma acestor probleme.

Partenerul de scenă al lui Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, a declarat că Nae Lăzărescu a decedat în urma unei boli îndelungate şi cu un parcurs sinuos, cu reveniri şi căderi, potrivit România Liberă.

„Pentru el, viaţa a fost teatrul, pentru el, viaţa a fost scena, pentru el, viaţa a fost spectacolul. Toată viaţa lui a fost un spectacol. Să-i respectăm amintirea şi munca de-o viaţă în slujba publicului”, a spus actorul Vasile Muraru, prietenul şi colegul de scenă al lui Nae Lăzărescu, la Digi24. 

În luna iulie a acestui an, Nae Lăzărescu a anunţat că ar putea fi nevoit să ia o pauză de la actorie din cauza unor probleme de sănătate. 

„Am fost la spital, unde mi-au făcut nişte analize. Am lipsit de pe scenă. Eu nu lipsisem niciodată. Eram slăbit. Mi-au zis să beau lichide, să mai las tutunul. Nu mi-au pus restricţii la mâncare. Am nevoie de multă odihnă. Nu-mi făcuse analizele de ani de zile”, declara Nae Lăzărescu, în cadrul unei ediţii a emisiunii „Happy Hour” de la Pro TV, difuzată în iulie.

Actorul s-a limitat, însă, la aceste declaraţii şi a refuzat să dezvăluie diagnosticul pus de medici.

Nae Lăzărescu s-a născut pe 8 septembrie 1941. Este cunoscut în mod special pentru scenetele de comedie pe care le-a realizat de-a lungul timpului alături de partenerul său de scenă, Vasile Muraru.

A jucat şi în filme, printre care „Grăbeşte-te încet”, „Şantaj”, „Baloane de curcubeu”, „Căsătorie cu repetiţie” şi „Viraj periculos”.

De asemenea, în animaţia „Maşini”, i-a dat voce personajului Clang.

Citeşte şi:

Nae Lăzărescu a vrut să lucreze la Teatrul „Constantin Tănase” cu orice preţ: „Portar, contabil, orice dar neapărat la acest teatru!”

Actorul Nae Lăzărescu, care a murit în această dimineaţă, la vârsta de 72 de ani, din cauza unor probleme hepatice, declara într-un interviu pentru Teatrul „Constantin Tănase“ că şi-a dorit să cu orice preţ să lucreze în această instituţie, căreia i-a dedicat 50 de ani din viaţă.

VIDEO Cele mai amuzante scenete cu Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru

Fie că a jucat în spectacolele Teatrului „Constantin Tănase“ sau în scenete de televiziune, Nae Lăzerescu a adus întotdeauna zâmbetul pe feţele spectatorilor. Vă prezentăm unele dintre cele mai îndrăgite şi amuzante momente artistice din cariera actorului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite