Actorul Eduard Adam, sărbătorit la 40 de ani într-un spectacol cu Dan Puric şi Mircea Albulescu

Actorul Eduard Adam, sărbătorit la 40 de ani într-un spectacol cu Dan Puric şi Mircea Albulescu 

Actorul Eduard Adam împlineşte astăzi 40 de ani, iar cu acest prilej, în această seară, de la ora 20.00, la Centrul Cultural European pentru UNESCO Nicolae Bălcescu va avea loc spectacolul aniversar "Suflet de Adam la 40 de ani".

Ştiri pe aceeaşi temă


INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

Pe scenă vor urca actori şi prieteni ai artistului, printre aceştia numărându-se Dan Puric, Mircea Albulescu, Mihai Răzuş, Ovidiu Cuncea, Victoria Dicu, Mihai Baranga şi alţii.

Născut la Braşov, pe 14 martie 1976, Eduard Adam este actor al Teatrului Naţional din Bucureşti şi, de asemenea, este membru al companiei Passe-Partout a lui Dan Puric. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, promoţia 1999, clasa profesor Mircea Albulescu. 

În stagiunea curentă poate fi văzut în spectacole precum "Dumnezeu se îmbracă de la second hand" (regia Ion Caramitru), "Furtuna" (regia Alexander Morfov), "Înşir'te mărgărite" (regia Dan Puric), "Magic National" (regia Ion Caramitru), "Molto, gran' impressione" (regia Dan Tudor), Revizorul (regia Felix Alexa) şi "Scrisoarea" (regia Horaţiu Mălăele).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările