Decizia e contestabilă în 15 zile, în faţa Senatului Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, care, absolut întîmplător, este şi cel care a sesizat Comisia de etică. Tot din Senat fac parte şi profesorii ale căror poziţii publice dubioase şi discriminatorii au fost chestionate de Rus.

Dincolo de aspectul extrem de îndoielnic, în ce priveşte respectarea legislaţiei muncii, în care s-a produs această concediere – în condiţiile în care Comisia de etică e foarte înţelegătoare, de pildă, cu profesori acuzaţi că-şi jignesc şi agresează studenţii, profesori sancţionaţi cu avertismente, deşi recunosc faptele (cazul concret? Sorina Creangă, profesoară de canto) –, darea afară a lui Andrei Rus e picătura care umple paharul răbdării. La Universitatea de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, un student a fost exmatriculat pentru că a reclamat neregulile din instituţie, la UNATC însuşi, cu cîţiva ani în urmă, studenţi la Coregrafie (în prezent, artişti recunoscuţi, de altfel) au fost şi ei excluşi din şcoală pentru a fi îndrăznit să facă publice maşinaţii ale profesorilor, care le condiţionau în fel şi chip intrarea în examene. Pedepsirea prin dare afară pare a fi modul în care sînt abordate, în aceste universităţi, dorinţa de reformă şi lipsa slugărniciei ierarhice. Andrei Rus e cea mai recentă victimă a obtuzităţii şi disperării de a nu-şi pierde privilegiile ale unor oameni prea orgolioşi ca să accepte dialogul schimbării.

Universitatea e publică – şi nu doar că e publică –, dar ea este principalul mediu de formare a unor generaţii care să poată face din România o ţară funcţională profesional şi capabilă să-şi asume valori precum meritocraţia, egalitatea de şanse, respectul Celuilalt. E scandalos, abuziv şi de neimaginat că UNATC recurge la astfel de metode de băgat pumnul în gură, de răzbunare pură, doar pentru că refuză cu obstinaţie să-şi recunoască scheletele din dulap – care schelete, da, sînt de tot felul, dar, în esenţă, sînt subsumabile imaginii unor oameni care se agaţă de propriile poziţii universitare şi de propria reputaţie artistică ca să profite în continuare de exploatarea în regim privat a studenţilor, ca să se reproducă ideologic, să arunce cu mizerii în capul oricui nu şi-l pleacă şi să nu le pese de însăşi formarea profesională a celor cărora le predau. Iar împotriva unor astfel de lucruri trebuie să te revolţi.

Aşa cum o fac, acum, doi artişti importanţi de film şi teatru – Radu Jude şi Gianina Cărbunariu.

Mîine, vineri, 29 mai, de la ora 12.00, studenţii de la UNATC vor face un sit-in, un protest de susţinere a lui Andrei Rus, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, str. Matei Voievod 75-77.

Andrei Rus vs. conspiraţia mediocrilor

Radu Jude, cineast

Îl cunosc pe criticul de film Andrei Rus din 2005, cînd era proaspăt student al secţiei de Comunicare Audio-Vizuală a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC). Seriozitatea, pasiunea  şi talentul său critic erau impresionante. În anii care au urmat, am observat cu admiraţie cum Andrei a început să creeze cîteva lucruri esenţiale pentru filmul românesc. (...)

„Dar cînd eşti bun, suporţi consecinţele“ spune un banc cinic românesc. De cîteva luni urmăresc, cu stupoare, cum împotriva lui Andrei Rus s-a dezlănţuit o adevărată conspiraţie a mediocrităţii (nu zic „a imbecililor“, deşi e primul lucru care îţi vine în minte). Mai întîi, în mod nejustificat, rectorul Adrian Titieni a încercat să înjumătăţească tirajul revistei şi a provocat redacţiei Film Menu diverse alte mici mizerii despre care puteţi citi aici şi faţă de care am luat poziţie printr-un text trimis presei. Îmi amintesc cum domnul Titieni m-a sunat revoltat, să-mi spună că nu e adevărat, că domnia sa nu vrea să suprime revista etc. A mai adăugat ceva aparent insignifiant, dar care, la nivel simbolic, spune multe: domnia sa era foarte supărat pe faptul că Andrei Rus nu îl salută destul de respectuos atunci cînd se întîlnesc pe culoare! Las la o parte faptul că Andrei e unul dintre cei mai politicoşi oameni pe care îi cunosc şi subliniez doar ideea principală:

pentru rectorul UNATC, nu competenţa unui profesor contează, ci slugărnicia lui.

În timpul acestui scandal, Andrei Rus şi criticul de film Andrei Gorzo au amintit celor care nu ştiau un fapt arhicunoscut de cei care activează în industria de teatru şi film din România: faptul că profesorii din UNATC fac meditaţii pe bani grei cu unii candidaţi, iar apoi fac parte din comisiile de examen de la admitere (unde probele sînt eliminatorii). Fapt care explică, poate, de ce, dintre sutele de absolvenţi care au terminat acea facultate în ultimi 20 de ani, cineaştii valoroşi şi profesionişti pot fi număraţi pe degetele de la o mînă. (Textul lui Gorzo poate fi consultat aici) În plus, Andrei Rus şi alţi studenţi au denunţat o serie de texte antisemite, rasiste, xenofobe şi homofobe pe care profesori aflaţi în conducerea Universităţii le postau pe Facebook (asimilat, în justiţia de la noi, spaţiului public). Mai precis, e vorba de domnii profesori Sergiu Anghel, Doru Ana şi Florin Zamfirescu. Despre textele astea a scris cîte ceva Iulia Popovici: „Rasismul şi antisemitismul sau care ni-s „tradiţiile“ şi „De ce ne doare rasismul la UNATC? Nu rasismul doare, ci reforma

Evident că, dacă în ceea ce priveşte revista, mai treacă-meargă, acuzele astea i-au enervat foarte mult pe cei în cauză. Astfel că Andrei Rus a fost supus la presiuni de tot felul, care mai de care mai mizerabile. Întîi pe Facebook, unde actorii (şi profesorii) Florin Zamfirescu şi Doru Ana l-au înjurat, insultat şi calomniat în mod repetat – dovedind, încă o dată, că talentul artistic nu ţine loc de moralitate, inteligenţă, bun-simţ şi cultură. Apoi, Andrei a fost chemat în comisia de etică a UNATC, urmarea fiind că s-a propus desfacerea contractului său de muncă, invocîndu-se „prejudicii de imagine“ aduse Universităţii. Prejudiciile fiind, repet, denunţarea unor ilegalităţi şi abuzuri ale unora din conducere sau din corpul profesoral. Înţeleg că acelaşi lucru i se pregăteşte şi lui Andrei Gorzo, cel mai important critic de film din România, profesor şi el la UNATC.

Sper că domnul rector Adrian Titieni şi ceilalţi vor reveni asupra acestei decizii. Mă bazez pe „irizaţiile de umanitate“ pe care le invoca domnia sa, lăcrămînd, la recenta Gală UNITER.

Şi mai sper că acest abuz va scandaliza opinia publică (vorbim de o instituţie de învăţămînt superior, totuşi) şi că alţi colegi cineaşti se vor solidariza public cu Andrei Rus. Îi invit să o facă.

Recent, am primit un email oficial din partea conducerii Facultăţii de Film, prin care sînt invitat să conduc un atelier de regie de film cu studenţii. Într-o instituţie unde cineva de calitatea umană şi profesională a lui Andrei Rus este supus unor asemenea abuzuri, nu am ce căuta.

„Whistleblowing“ la UNATC

Gianina Cărbunariu, regizoare

De două luni de zile, urmăresc cu stupoare discuţiile şi evenimentele declanşate de scrisoarea deschisă a redacţiei Film Menu. Ceea ce a început ca o invitaţie la transparenţă în dialog, ca un semnal de alarmă faţă de hărţuirea fostului decan de la Facultatea de Film, Sorin Botoşeneanu, de către rectorul Adrian Titieni şi echipa dumnealui, s-a transformat într-o discuţie ce priveşte întreaga societate românească actuală.

Temele majore ale discuţiei privesc sistemul educaţional în general, precum şi derapaje extrem de grave în discursurile publice din România: sistemul de meditaţii pentru admitere (profesori meditatori care sînt prezenţi şi în comisia de examinare), „aranjamentele“ în cazul concursurilor publice pentru posturile de profesori, şcoala doctorală deficitară, ieşirile la rampă rasiste, homofobe, sexiste, antisemite pe paginile personale de Facebook ale unor profesori din UNATC, tăcerea complice a conducerii instituţiei faţă de asemenea afirmaţii, încălcarea procedurilor legale în ceea ce priveşte desfăşurarea unor activităţi din cadrul Universităţii. Şi lista poate continua. (...)

Cred că este mai mult decît evident că această situaţie nu este „un conflict intern“, ci un moment în care un abuz iniţial declanşează o suită de poziţionări publice relevante pentru un context mai larg. Ne aflăm la acel moment în care taberele se împart în două:

cei care doresc perpetuarea şi întărirea unui anumit tip de funcţionare a unei instituţii publice şi a unui anumit tip discurs şi cei care refuză explicit, public, categoric acest lucru. E DA sau NU. 

Nu salvarea personală a lui Andrei Rus e importantă (postul lui la UNATC). Andrei Rus nu doreşte să-şi salveze postul. Dacă dorea asta, nu ar fi deschis niciodată această discuţie sau ar fi lăsat-o să se stingă demult. Andrei Rus, Andrei Gorzo şi cei care susţin acest demers doresc reformarea unei instituţii pe calea dialogului transparent, ei doresc acest lucru nu pentru ei înşişi, din vreun interes personal, ei vor ca lucrurile să se schimbe în bine pentru UNATC, pentru generaţiile de studenţi care urmează să se formeze în acest mediu, pentru viitoarele generaţiile de profesionişti de teatru şi film. Miza interesului public face diferenţa între un conflict pe coridoarele unei instituţii şi lansarea curajoasă a unor alerte către un public mai larg. Diferenţa între bîrfă şi „whistleblowing“.

(...)

Exmatricularea sau desfacerea contractului de muncă sînt soluţii abuzive care arată poziţia de forţă pe care se situează conducătorii acestor instituţii publice. După părerea mea, ele au efectul invers decît cel scontat:

în loc să potolească scandalul, ele acutizează criza şi solicită o poziţionare clară, atît a celor din interiorul instituţiei, cît şi a celor „din afară“.

Am susţinut pînă acum această iniţiativă pornită de redacţia Film Menu în discuţiile de pe FB pentru toate motivele expuse mai sus. Aş adăuga la acestea un motiv personal: ca regizor, nu-mi imaginez cum aş putea lucra cu absolvenţi de actorie formaţi într-un mediu în care valori umaniste ca toleranţa, respectul faţă de celălalt sau libertatea de expresie sînt călcate în fiecare zi în picioare.