A XXVI-a ediţie a FNT - Un manifest împotriva distrugerii aristocraţiei culturii

Nu voi insista prea mult în această încercare de panoramare a celei de-a XXVI-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru asupra celui mai aşteptat, mai adorat, mai dorit, mai comentat spectacol. Cel cu Livada de vişini de la Malyi Drama din Sankt Petersburg.

Creatorul lui, Lev Dodin, este un director de scenă mult prea mare, ceea ce se cheamă un regizor-cult. Tocmai de aceea mi s-ar părea nedrept, şi absolut necritic ca un spectacol ce-i poarta semnătura să fie fals sintetizat, superficial expediat în doar câteva rânduri. Tocmai de aceea îmi rezerv dreptul de a-i consacra o analiză separată.

Nu voi insista nici asupra celorlator spectacole invitate din străinătate. Spectacole de dans sau de teatru-dans. Aşa cum a fost Fresca de Angelin Preljocaj, după un superb  basm chinezesc, montare produsă de Compania de balet Preljocaj din Franţa, avându-i drept co-producători pe Grand Théâtre de Provence, Théâtre National de Chaillot, Théâtre de la Ville Paris, Scène Nationale d-Albi, Belgrade Dance (Serbia, National Taichung Theater Taiwan. Ori Scurte povestiri (Carolyn Carson Company)  şi Acum (, Théâtre National de Danse de Chaillot), ambele purtând magnifica semnătură a lui Carolyn Carson. Nu o fac pentru simplul motiv că, neavând calificarea necesară, nu aş putea emite decât nişte opinii aproximative. Drept pentru care mă mulţumesc doar să notez că mi-au plăcut, m-au încântat, că vizionarea lor mi-a făcut foarte mult bine.

Fresca

Cum această a XXVI a ediţie a FNT a avut drept focus dansul şi omagierea imensei personalităţi a coregrafei Miriam Răducanu, un om, un artist căruia teatrul românesc îi datorează imens, era firesc ca pe afiş să figureze şi câteva spectacole create de unul dintre cei mai reprezentativi elevi ai ei, extraordinarul Gigi Căciuleanu. Din ale cărui creaţii au putut fi urmărite Un minut de dans sau UF (Fundaţia Art Production  & Asociaţia Global Art în parteneriat cu Teatrul Mic), o versiune uşor modificată a Anotimpurilor lui Vivaldi (Secţia română a Naţionalului târgumureşean) şi L' Om Dada (Teatrul Naţional din Bucureşti). Lor alăturându-li-se foarte reuşitul Prin vis, un spectacol de Pal Frenak (Teatrul Naţional din Timişoara) şi izbutitul Mon Cabaret Noir (Centrul de Creaţie, Artă şi Cultură al Municipiului Bucureşti) în concepţia şi regia lui Răzvan Mazilu.

Punctul orb

Afişul încheiatei ediţii a fost cum nu se poate mai generos. A reunit 40 de producţii. Un număr niţeluş cam mărişor, menit parcă să confirma credinţa directorului FNT, selecţionerul unic, Marina Constantinescu în conformitate cu care stagiunea 2015-2016 a fost una consistentă.

Nu vreau să contrazic aici această viziune optimistă pe care, de altminteri, o împărtăşesc în cea mai mare parte. Nu doresc nici să produc liste paralele, enumerând spectacolele care, după părerea mea, ar fi fost omise. Cu două-trei excepţii, cele mai evidente fiind Kafka. 5 vise (Teatrul Odeon din Bucureşti, regia Dragoş Galgoţiu), Micul Prinţ (Teatrul German din Stat din Timişoara- regia- Peter Kerek) şi, mai ales, Un duşman al poporului (Teatrul Naţional din Iaşi- un eşec de zile mari al regizorului Claudiu Goga), probabil că aş fi păstrat şi eu, dacă aş fi fost selecţioner, cam toate celelalte titluri. Chiar cu riscul asumat ca nimeni, nici un spectator, nici măcar criticul cel mai umblat să nu poată să vadă în cele zece zile de festival, tot ceea ce ar fi dorit şi i-a scăpat cu ocazii anterioare. Un festival nu se face pentru critici, ci pentru public care trebuie să aibă libertatea opţiunii, dar şi sentimentul unei victorii personale atunci când realizează că a ales bine.

Cafeneaua lui Goldoni

Mi-e foarte clar că un festival naţional nu poate fi decât o operaţiune de selecţie, personală, subiectivă, spuneţi-i cum vreţi, a unei bune părţi din ceea ce directorului artistic i s-a părut a fi esteticeşte valid  pentru o anumită perioadă de creaţie. Marina Constantinescu a avut în vedere preponderent Teatrele Naţionale. Aşa se face, cred, că TNB a avut în festival trei producţii. Că Teatrul Naţional din Cluj, Teatrul Naţional din Târgu Mureş cu cele două secţii ale sale, Teatrul Naţional din Iaşi au fost fiecare invitate cu câte două producţii. În topul meu situându-se O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii (TNB, regia -Bobi Pricop), Între noi e totul bine TNB, regia-Radu Afrim) Clasa noastră (Teatrul Naţional dinCluj- regia Bocsárdi László), Anotimpurile (Târgu Mureş- un spectacol de Gigi Căciuleanu), poate şi Cafeneaua lui Goldoni (regia e semnată de Silviu Pucărete), poate şi Sfârşit de partidă (Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania Tompa Miklós, regia-Tompa Gábor). Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu a fost prezent doar cu un singur spectacol (Oameni obişnuiţi, o montare de autor a Gianinei Cărbunariu), în vreme ce Naţionalul timişorean a revenit spectaculos cu trei spectacole selecţionate. Celui deja amintit cu În vis, adăugându-li-se Meteorul (în regia lui Mihai Măniuţiu) şi Scene dintr-o căsnicie după Ingmar Bergman, o montare marcând un interesant debut în regia de teatru a lui Radu Jude. Marele absent a fost Naţionalul craiovean care a ratat, pare-se din vini proprii, prezenţa cu Pescăruşul.

Livada de vişini

Au fost poftite cam toate Teatrele din Bucureşti, cu excepţia celor pentru copii şi tineret.(Ţăndărică, Excelsior, Ion Creangă) Astfel. De la Metropolis au putut fi văzute excelentul A XXII a noapte în regia lui Victor Ioan Frunză şi Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice (regia Mariana Cămărăşan), de la Teatrul Mic 1989- Anul dispărut, un spectacol de Ana Mărgineanu, după un text de Peca Ştefan, de la Teatrul de Comedie amendabilul La Pulce (regia-Horaţiu Mălăele), de la Bulandra au fost invitate Carousel în regia lui Andrei Şerban, Marmură montat de Yuryi Kordosnskyi , dar şi Bach Files conceput de Alexandru Darie, de la Teatrul Evreiesc de Stat Băiatul din Brooklyn (regia- Cristi Juncu), Teatrul Odeon a venit , cum spuneam, cu Kafka. 5 vise, iar Teatrul Nottara a oferit spectacolul Trei nopţi cu Madox (regia îi aparţine lui Mihai Lungeanu). Acestora li s-au alăturat deja menţionatul Mon Cabaret Noir, dar şi Cutia Pandorei  (regia- Felix Alexa) şi Obsesii (regia- Yannis Paraskevoupoluos) de la ArCuB. Tot Bucureştiul a fost şi furnizorul spectacolelor de teatru independent. Începând cu excelentul Sunset limited (Un teatru- regia- Andreea şi Andrei Grosu), continuând cu surprinzătorul Lungs (Teatrul Luni de la Green Hours în regia lui Nicolae Constantin Tănase), continuând cu Apă de mină (Teatrul Act, regia colectivă) şi Fata din curcubeu (Godot Cafe Theatre) şi încheind cu Creditul de Jordi Galceran (Godot Cafe Theatre- regia- Mihai Constantin)

Apă de mină

Dacă recitiţi numele regizorilor ce semnează spectacolele menţionate mai sus, nu vă va fi deloc greu să vedeţi că e vorba despre vedete. Cam la fel stau lucrurile cu Punctul orb de la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti (regia- Radu Afrim), cu La ordin, führer! de la Teatrul Aureliu Manea din Turda, acolo unde Mihai Măniuţiu îşi continuă seria spectacolelor- cercetare, cu Julius Cezar de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (regia- Silviu Purcărete), cu Dansând în noapte de la Teatrul Sică Alexandrescu  din Braşov (regia- Vlad Massaci), cu Pelicanul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (regia-Felix Alexa), cu Linoleum(Teatrul Naţional din Cluj- regia- Alexandru Dabija), cu Fuchsiada (Teatrul German de Stat din Timişoara în viziunea lui Helmut Stůrmer, stimulat şi susţinut de Silviu Purcărete).

La ordin, führer!

Cum persoana selecţionerului se suprapune cu aceea a directorului Festivalului, mi se pare cum nu se poate mai firesc ca acesta să dubleze oferta de spectacole cu o lungă serie de evenimente complementare sau conexe. E vorba despre expoziţii, aşa cum au fost Shakespeare ad infinitum (picto-impulsuri de Oana Maria Cajal), Atitudini-Expoziţie Marcel Iure-, Căciuleanu, Teatrul Act- 18 ani, Transmutaţii- o instalaţie de Dragoş Buhagiar), un master class Carolyn Carlson. Dar şi multe, foarte lansări de carte. Din această bogată ofertă, reţin acum doar titlurile inedite, până acum necunoscute, de mare impact precum Parisul personal- Familia din Strada Rivoli de George Banu şi Commedia dell 'arte de David Esrig (Editura Nemira), Liviu Ciulei- Acasă şi în lume (Fundaţia  Culturală Camil Petrescu şi revista Teatrul azi), Miroirs- Gigi Căciuleanu (Editura Vellant). Iertată-mi fie cochetăria de a menţiona în această enumerare şi cartea George Banu în dialog cu Mircea Morariu- VIAŢA SECUNDĂ- Comentarii şi mărturii despre teatru (Fundaţia  Culturală Camil Petrescu şi revista Teatrul azi prin editura Cheiron).

Un argument personal care o confirmă pe Marina Constantinescu care, în preambulul publicat în caietul-program al Festivalului a scris - "Teatrul nu poate schimba viaţa, dar o poate face altfel. Am gândit această ediţie şi ca pe un manifest împotriva distrugerii aristocraţiei culturii, a valorilor civice, a lumii profunde, normale şi aşezate. Un alt fel de a fi împreună, o vreme, ca să ne păstrăm, moralitatea şi visele".