A murit Rodica Sanda Ţuţuianu

A murit Rodica Sanda Ţuţuianu

Rodica Sanda Ţuţuianu, în „Zizi şi formula ei de viaţă“

Actriţa Rodica Sanda Ţuţuianu, care a jucat pe scena Teatrului Notara din Bucureşti peste douăzeci de ani, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 81 de ani. Trupul neînsufleţit va fi depus miercuri şi joi la Biserica Pitar, iar înmormântarea va avea loc vineri, lângă Câmpulung Muscel, la Valea Mare Pravăţ.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Noi, colegii şi prietenii din Teatrul Nottara, vom păstra amintirea Rodicăi Sanda Ţuţuianu vie în inimile noastre şi în istoria teatrului. Cu durere, transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au transmis reprezentanţii Teatrului Nottara.

”A ieşit la pensie în anii 1990, a mai jucat la noi până prin 1994. Mi se pare că ultimul spectacol era «Întâlnire la Senlis», pusă de Geo Saizescu. Nici el nu se mai află printre noi. E o mare tristeţe, pentru că a fost o fiinţă atât de discretă întotdeauna, atât de bonomă, jovială. Pe ea a supărat-o mult ceea ce s-a întâmplat după 1990 şi a ieşit din teatru cu totul. S-a mutat undeva pe lângă Câmpulung şi acolo a şi rămas”,

a declarat, pentru News.ro, Marinela Ţepuş, directorul Teatrului Nottara.

Născută pe 11 mai 1935, Rodica Sanda Ţuţuianu a absolvit I.A.T.C. ”I.L. Caragiale” în 1956, la clasa profesorului Gheorghe Timică, unde a fost colegă cu Florin Piersic. A debutat la Constanţa, în 1957, unde a jucat, timp de doi ani, după care s-a transferat la Teatrul din Arad.

Din 1959 până după 1990, a fost actriţă a Teatrului Nottara, unde a interpretat roluri în zeci de spectacole, între care: ”Au fost odată două orfeline”, de Adolphe Philippe d`Ennery, ”Zizi şi formula ei de viaţă”, de Sidonia Drăguşanu, ”Pădurea”, de A.N. Ostrovski, ”Fraţii Karamazov”, ”Crimă şi Pedeapsă”, de F.M. Dostoievski, ”Şi eu am fost în Arcadia”, de Horia Lovinescu, ”Lady X”, de Eugen Mirea, “Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, ”Henric al IV-lea”, de William Shakespeare, ”Idioata”, de Marcel Achard, ”Cinci romane de amor”, de Teodor Mazilu, ”Noi, subsemnaţii”, de Alexandr Ghelman, ”Mizerie şi nobleţe”, de Eduardo Scarpetta, ”Citadela sfărâmată”, de Horia Lovinescu, ”Floare de cactus”, de Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy, ”Burghezul gentilom”, de Molière, ”Transfer de personalitate”, de Dumitru Solomon, şi ”Întâlnire la Senlis”, de Jean Anouilh.

Printre regizorii cu care a colaborat de-a lungul timpului se numără Olimpia Arghir, Mihai Berechet, Sorana Coroamă Stanca, Alexandru Dabija, Mircea Cornişteanu, Sanda Manu, Dan Micu şi Letiţia Popa.

A jucat în zeci de piese de teatru radiofonic şi teatru TV, iar timp de peste 20 de ani a prezentat, cu timbrul ei inconfundabil, emisiunea matinală de duminică, Radio Magazinul Femeilor. În rostirea Rodicăi Sanda Ţuţuianu, poeziile lui Dan Verona au căpătat o dimensiune inedită şi un farmec aparte.

Rodica Sanda Ţuţuianu a predat tehnici de dicţie studenţilor de la I.A.T.C., unde a lucrat ca asistent universitar, împreună cu Amza Pellea.

A jucat în filmele ”Egmont”, ”Siciliana”, ”Capul de răţoi”, ”Cine mă strigă?”, ”Liliacul înfloreşte a doua oară”, ”Avântul liftuleţului”. Ultima ei imagine ca actriţă este legată de o peliculă de film, cu rolul Golda, din ”Trenul vieţii”, comedia lui Radu Mihăileanu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările