A murit actorul Victor Radovici, fondator al Teatrului Excelsior, alături de Ion Lucian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Victor Radovici (1936- 2013)
Actorul Victor Radovici (1936- 2013)

Actorul Victor Radovici, în vârstă de 76 de ani, s-a stins din viaţă noaptea trecută, în urma unei suferinţe îndelungate. A fost coleg cu Florin Piersic şi Leopoldina Trupul şi unul dintre fondatotii Teatrului Excelsior, alături de Ion Lucian. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în foaierul Teatrului Excelsior, sâmbătă, 19 ianuarie, între orele 14.00 şi 17.00.

Actorul Victor Radovici a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, miercuri, 9 ianuarie, iar decesul său a survenit în noaptea de  vineri, 18 ianuarie, ora 2.30.

Va fi înmormântat duminică, 20 ianuarie, în Cimitirul Sfânta Maria din Chitila, la ora 13.00.

Destinul artistic şi uman  al lui Victor Radovici se leagă de cel al Teatrului Excelsior, al cărui fondator a fost, împreună cu maestrul Ion Lucian,  actorii Vasile Menzel, Genoveva Preda, Paula Sorescu-Lucian, Daniela Anencov, secreatrul literar Gabriel Blebea şi actualul director al teatrului, Aurel Mitran. 

În 1990 pornea la drum într-o aventură teribilă, iar de atunci fiecare clipă şi-a petrecut-o la Teatrul Excelsior. 

La aflarea tragicei veşti, întregul colectiv al Teatrului Excelsior este copleşit de durere:

"Odată cu plecarea în ceruri a  lui Victor Radovici, teatrul a rămas mai sărac", se arată într-un comunicat de presă al teatrului.

L-a avut mentor pe Ion Lucian

Victor Radovici s-a născut la 26 august 1936, şi urma să împlinească în această vară 77 de ani.  Se poate spune că Victor Radovici a venit pe acest pământ cu harul cel mai frumos pe care-l poate avea un om: actoria.

Mentorul său prin lumea pasionantă a teatrului a fost unicul Ion Lucian.

Primul succes în teatru l-a avut în 1953, cu spectacolul ”Nota zero la purtare”. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1959, alături de Florin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, Ileana Stana Ionescu.

A făcut parte din grupul care a fondat cu mare entuziasm Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. S-a remarcat pe scena din Piatra Neamţ  în rolurile Contele Almavia din ”Nunta lui Figaro” şi în Sivester din ”Vicleniile lui Scapin”.

Timp de patru ani, între 1960 şi 1964 a jucat la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti, iar din 1964 se dedică teatrului pentru copii, atât ca actor, cât şi ca regizor.  În 1984 devine director adjunct artistic la Teatrul ”Ion Creangă”, iar în 1990 îl urmează pe maestrul Ion Lucian la nou înfinţatul Teatru Excelsior, fiind director adjunct. 

La Teatrul Excelsior a jucat şi regizat zeci de spectacole dintre care amintim: ”Nu treziţi  un copil care visează”, ”Cocoşelul neascultător”(unde semna regia alături de maestrul Ion Lucian), ”Căpitanul Val-Vârtej şi vasul-fantomă”, ”Degeţica” ”Fetiţa cu chibrituri” (ultimele două spectacole poartă semnătura sa regizorală).
 A făcut cu Teatrul Excelsior turnee în Franţa, Japonia, Canada, Belgia, Elveţia, SUA.

A  fost şi un profesor eminent, fiind îndrumătorul mai multor generaţii de actori la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion. De altfel, opt dintre actorii promoţiei 2001 au devenit actorii Teatrului Excelsior.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite