Şase ani fără Mihaela Tonitza Iordache

Mihaela Tonitza Iordache, la înmormântarea soţului ei, Ştefan Iordache, în septembrie 2008

Michaela Tonitza Iordache, nepoata pictorului Nicolae Tonitza şi profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale (UNATC) din Bucureşti, soţia regretatului actor Ştefan Iordache, a murit pe 13 martie 2010.

La înmormântarea lui Ştefan Iordache, de la 14 septembrie 2008, la cimitirul din comuna Gruiu, pe coroana din partea soţiei sale, Michaela Tonitza Iordache, scria doar atât: „Aşteaptă-mă!". Actorul Ştefan Iordache, bărbatul care mărturisea că i-a fost Michaelei „şi soţ, şi iubit, şi fiu" timp de 40 de ani, nu şi-a aşteptat jumătatea prea mult. Doar un an şi jumătate.

Teatrologul Michaela Tonitza Iordache s-a stins, la 67 de ani, pe 13 martie 2010.

Trupul Michaelei a fost incinerat, iar cenuşa a fost depusă, cu slujbă religioasă, lângă sicriul lui Ştefan Iordache de la Gruiu. 

Ataşată de studenţi

Soţia lui Ştefan Iordache a trăit o profundă suferinţă în ultima parte a vieţii, pentru că avea probleme cu rinichii, iar în urma unei operaţii din luna ianuarie starea ei s-a înrăutăţit.

La Spitalul Elias, Michaela a fost vegheată de doctoriţa Dana Safta şi de cumnata sa, Ileana Iordache. După moartea lui Ştefan, profesoara era preocupată doar de memoria lui Ştefan şi de studenţii ei de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" (UNATC).

„Continua să trăiască tot pentru soţul ei, pentru că, împreună cu regizorul Şerban Marinescu, lucra la un film dedicat lui Ştefan Iordache", mărturisea actriţa Florina Cercel. 

O poveste de iubire încă nescrisă

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu 40 de ani, la mare, când le-a făcut cunoştinţă George Banu, coleg al Michaelei şi bun prieten cu Ştefan. Michaela nu ştia atunci mare lucru despre actor, îl văzuse numai în filmul în care debutase, „Străinul" (1964).

„Când a auzit că-s nepoata lui Tonitza a încercat să mă dea gata şi, ce-i drept, a şi reuşit", povestea cu umor ­Michaela Iordache.

Cei doi au început atunci o relaţie foarte complexă, căsătorindu-se pe 30 aprilie 1970.

„Totuşi, nu m-am măritat cu el pentru că era un actor important, m-am măritat cu el pentru că era un Om foarte important. Am ştiut întotdeauna că el era mai important decât mine, aşa că am trecut, firesc, pe planul doi", spunea Michaela, cu multă modestie. „Povestea lor de iubire, profundă, încă nu a putut fi scrisă sau înţeleasă", consideră regizorul Şerban Marinescu.

N-au avut copii

Când vorbea despre Ştefan, soţiei sale îi înotau adesea ochii în lacrimi. Marele lor regret era că nu au avut copii. La început, când s-au căsătorit, amândoi erau preocupaţi mai mult de carieră.

Din întreaga fiinţă a Michaelei se desprindea ceva  dincolo de iubire, altruism sau devotament, iar cunoscuţii povestesc: „Privind-o pe Michaela Tonitza, înţelegeai că poţi să iubeşti un bărbat mai mult decât te-ai putea iubi vreodată pe tine însăţi".

A dramatizat „Maestrul şi Margareta"

Profesoară de teatrologie, bursier Herder al Universităţii din Viena, recomandată pentru bursă de Tudor Arghezi, Michaela Tonitza Iordache a avut o carieră impresionantă, fiind unul dintre întemeietorii catedrei de teatrologie de UNATC şi director al Teatrelor Mic şi Ţăndărică.

A scris împreună cu George Banu „Arta teatrului", publicând ulterior şi volumele „Despre joc" şi despre Eliza Petrăchescu. A realizat şi importante dramatizări după romanele „Maestrul şi Margareta", după Bulgakov, sau „Oblomov", după Goncearov. Spectacolul „Maestrul şi Margareta", montat de Cătălina Buzoianu, i-a marcat, în 1980, cariera lui Ştefan Iordache la Teatrul Mic.

Volumul "Regele scamator"

Cel mai bine a conturat relaţia dintre Ştefan Iordache şi Michaela Tonitza teatrologul Ludmila Patlanjoglu, în cartea “Regele Scamator”, apărută în 2004 la Editura Nemira.

În volum, există un capitol intitulat „Şansa vieţii mele, Michaela", în care actorul vorbea despre devotamentul nemărginit al soţiei sale. Când actorul a întâlnit-o, Michaela era asistentă la Institutul de Teatru. „Am stat de vorbă, a doua zi ne-am văzut iar, ne-am sărutat. Părea să se înfiripe ceva serios", povestea în carte actorul, care la început s-a arătat intimidat de faptul că ea era nepoata pictorului Nicolae Tonitza.

„M-am îndrăgostit, pur şi simplu. Era frumoasă, cu sufletul curat, deşteaptă, cu picioarele pe pământ, gospodină. Am iubit-o şi-o iubesc. Michaela a fost şansa mea. Şi cu asta am spus totul", mărturisea actorul.

„Din momentul în care Michaela a intrat în viaţa mea, simt că soarta este blândă şi îngăduitoare cu mine. Că drumul meu e limpede. Când am cunoscut-o eram un actor care dovedise ceva, dar care nu ajunsese încă la consacrare.

Faptul că eu, fire nonconformistă şi exagerat de independentă, am avut alături un om înţelept, ponderat, hotărât şi cu tact, mi-a dat echilibru. Fără să o am alături, toate ar fi fost altfel", sublinia actorul în „Regele Scamator".

Ştefan Iordache mărturisea, ]n carte, că ei se completau. „Profesional, Michaela este un teoretician, iar eu sunt un practician. Fiecare îşi vede de meseria lui. Niciunul dintre noi nu-şi permite să intervină în meşteşugul celuilalt. Nu-mi permit să-i spun cum să scrie, ori să-i impun părerea mea despre spectacol.

Ea, la rândul ei, are delicateţea de a nu se amesteca pe «scena mea», să-mi spună cum să joc. Asta eu ştiu să fac. Nimeni din afara meseriei nu cred că este în măsură să-ţi dea sfaturi.

Meseria asta, actoria, este arma mea. Numai eu ştiu să trag cu ea", spunea actorul în interviul acordat criticului de teatru Ludmila Patlanjoglu.