Şapte ani fără actorul Virgil Flonda

Şapte ani fără actorul Virgil Flonda

Ultimul rol al actorului Virgil Flonda (1948-2006) a fost Vladimir în "Aşteptându-l pe Godot" (2005), în regia lui Silviu  Purcărete     FOTO: Scott Eastman

Pe 27 iulie se împlinesc şapte ani de la dispariţia directorului artistic al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, actorul Virgil Flonda. Acesta a murit în 2006, la vârsta de 57 de ani, într-o clinică privată din oraşul german Erfurd, unde se afla la tratament.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti în 1977, la clasa profesorului Dem Rădulescu, Virgil Flonda (1948-2006) a slujit scena teatrului românesc timp de trei decenii.
 
„E foarte greu să vorbesc despre Virgil ca şi cum nu mai e. Ne va lipsi mereu, pentru că tot ceea ce am clădit, am clădit împreună cu el”, a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu. 

Secţiunea spectacolelor lectură din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poartă numele regretatului actor în semn de recunoaştere pentru contribuţia semnificativă adusă la dezvoltarea Festivalului Internaţional de Teatru şi a Teatrului Naţional "Radu Stanca", precum şi la înfiinţarea Şcolii de Teatru de la Sibiu. 

Virgil Flonda a jucat în 2005 ultimul său rol, Vladimir, în „Aşteptându-l pe Godot” (foto),în regia lui Silviu Purcărete, un omagiu adus de regizor prieteniei de-o viaţă dintre Flonda şi Constantin Chiriac.

Printre cele mai importante turnee ale actorului Virgil Flonda din ultimii ani de activitate se numără cel de la Festivalul „Baltic Dom” Sankt Petersburg (cu spectacolele din 2002 „Pilafuri şi parfum de măgar”, regia Silviu Purcărete, şi „Othello?!” după Shakespeare, regia Andriy Zholdak), urmat de turneul de la Tokyo,  din Japonia (spectacolul „Idiotul”, după Dostoievski, regia Andriy Zholdak). A participat şi la Festivalul Teatrului European din Roma, Italia, cu spectacolul „Cumnata lui Pantagruel”, un omagiu adus lui Rabelais, regizat de Silviu Purcărete. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: