Acelaşi care a mai asigurat reprezentarea altor două scrieri din portofoliul dramaturgului englez - Cockoşi (Cocks) în 2013, regia - Horia Suru şi cont(r)ACTe (Contractions) în 2014, regia - Cristi Juncu. Şi care mai poate fi regăsit pe afişele teatrale din România cu piesa Bull, montată la Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad de Bobi Pricop.

Protagonişti sunt doi tineri, un El şi o Ea, oameni educaţi, citiţi care s-au întâlnit din întâmplare, probabil într-un pub, acolo unde fiecare a venit însoţit de propria gaşcă. Au intrat în vorbă, s-au contrazis, şi-au găsit multe lucruri în comun, printre care înclinaţia spre implicare, spre militantism social. S-ar putea zice chiar că s-au împrietenit. Numai că prietenia lor nu e una oarecare, nu e prilej de discuţii calme în care am putea regăsi doar lapte şi miere. Dimpotrivă. Cei doi se ceartă pe felurite teme, cea mai de actualitate fiind aceea a dreptului, a justificării morale pe care ar avea-o sau nu propria lor ţară de a interveni într-o ţară unde atât de aplaudata primăvară arabă a provocat urme, răni, conflicte, convoaie întregi de refugiaţi, înlocuirea unei dictaturi politice cu una religioasă.

El socoteşte intervenţia justificată, ea dimpotrivă. Fata sau, mă rog, domnişoara, ia parte la o demonstraţie antimilitaristă, el nici nu se gândeşte să vină, cu toate că ea se iluzionase că îi va fi alături. De unde o nouă ceartă, încă şi mai cumplită, noi crize, alte controverse, vorbe ironice- Mike Bartlett are un simţ al replicii cu totul ieşit din comun, iar traducătorul textului în limba română (de ce oare numele lui nu e trecut pe afişe?) a săvârşit un adevărat act de bravură în găsirea unor echivalenţe. Bravură pe care se cuvine să o aplaudăm ca atare.

Numai că marea, adevărata încurcătură nu vine din astfel de contraziceri, ci din faptul că Ea este îndrăgostită lulea de El. Iar El ba se face că nu observă, ba neagă posibilitatea unei prietenii adevărate (ce e aia o relaţie cu un trecut de doar trei ani?), unde mai pui că mai are o altă legătură, o iubită, pe Hanna. Cu care va avea şi un copil.

Lucrurile se complică încă şi mai tare peste ani când problemele ei cu alcoolul se complică încă şi mai tare, iar el este poftit să plece frumuşel din casă de... mama fiicei sale. Urmează o scenă tensionată, ceva între viaţă şi moarte, scena culminantă în care încurcăturile în fine se rezolvă, spre a da naştere altora încă şi mai şi fiindcă, iată!, cei doi îşi mărturisesc unul altuia iubirea care sigur nu va putea fi pe mai departe altfel decât cu năbădăi.

Spectacolul a fost pus în scenă impecabil, cu un admirabil simţ al gradării faptelor şi al tensiunilor de Radu Iacoban, în scenografia minimalistă, esenţializată a Cezarinei Iulia Popescu. Mai contează în reuşită light designul datorat lui Bogdan Gheorghiu, ilustraţia muzicală defel exagerată, însă foarte bine aleasă, probabil tot de Radu Iacoban. Însă înainte de orice are mare, infinită importanţă inspiraţia regizorului de a-i fi distribuit în cele două roluri pe doi excelenţi tineri actori, deja stăpâni pe meserie. E vorba despre Ana Ularu şi Lucian Iftime. Ea e o forţă a naturii, este mereu în priză, dezinvoltura, hiperactivismul, limbuţia, ironia personajului fiind astfel gândite pentru a-i ascunde vulnerabilitatea de femeie geloasă, tristă, disperată că nu e băgată în seamă. De EL, interpretat de Lucian Iftime, cu mare fineţe, cu creşteri atent controlate de la o scenă la cealaltă, de la un moment la altul.

Iar Teatrul ACT câştigă astfel încă un nou spectacol de care are toate motivele să fie mândru.

Teatrul ACT din Bucureşti- O INTERVENŢIE de Mike Bartlett- Regia- Radu Iacoban- Scenografia- Cezarina Iulia Popescu- Light design- Bogdan Gheorghiu- Cu- Ana Ularu şi Lucian Iftime- Data reprezentaţiei- 14 ianuarie 2017