În sfârşit, un început mult aşteptat

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu un deceniu în urmă, la iniţiativa Fundaţiei „Nişte ţărani“, academicienii Dinu Giurescu, Dan Berindei, Florin Constantiniu, Răzvan Theodorescu, Ilie Bădescu, Ioan Surdu şi, fireşte, subsemnatul am semnat o scrisoare către Primarul general al Capitalei prin care îl rugam să accepte propunerea de a aşeza în

faţa Portalului reprodus întocmai al Teatrului cel Mare de la 1852 statuia lui Caragiale pe care un edil de mai dinainte o ridicase din faţa actualului Teatru Naţional şi o trimisese în scuarul din Maria Rosetti, ca şi când dramaturgul ar fi fost exilat.

Scrisorii pomenite i-au urmat promisiuni gălăgioase în întâlniri protocolare, în întruniri mai largi, ba chiar şi într-o piaţă publică, însă avalanşa promisiunilor s-a pierdut în pustiu.

Fundaţia a reînnoit memoriul – vreau să spun amintirea lui –, adăugând la solicitare şi o placă informând bucureştenii ce reprezintă somptuosul Portal din faţa Hotelului Novotel  de pe Calea Victoriei.

Foarte puţină lume mai ştia şi încă şi mai puţină ştie ce reprezintă acest Portal: un simbol al patriotismului luminat al generaţiei de la mijlocul veacului al XIX-lea, al celor mai alese minţi ale acestei generaţii care, începând cu „Frăţia“ lui Bălcescu, Ion Ghica şi Golescu, la care avea să adere şi să participe înflăcărat Ion Heliade Rădulescu şi apoi Ion Cîmpineanu, şi-au propus ridicarea pe un loc mlăştinos aparţinând surorilor Merişescu, cu banii „Frăţiei“ subliniez, ridicarea, zic, a Teatrului cel Mare, vestit altfel pe la 1836 de către Heliade în „Gazeta Teatrului Naţional“.

Întorşi de la studii din Occident, tinerii pomeniţi, solidari cu Ţara care avea atâta nevoie de mintea şi de devotamentul lor, au considerat că un teatru - Teatrul cel Mare - în mijlocul Bucureştilor ar putea fi vatra sfântă în stare să consacre limba română cultă în toată România, literatura română şi arta teatrului, o şcoală cu adevărat naţională.

Este adevărat că nobilii ctitori s-au bucurat şi de înţelepciunea şi ocrotirea unor domnitori şi ei aparţinând generaţiei strălucite, fraţii Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei, acesta din urmă fiind de faţă la aprinderea luminilor în Teatrul cel Mare  din anul 1852.

Scrisoarea despre care v-am vorbit la începutul acestor însemnări şi-a găsit în sfârşit un prim răspuns, şi, în ziua de 30 ianuarie, chiar ziua de naştere a lui I.L.Caragiale, datorită verticalităţii şi promptitudinii intelectuale ale Primarului general al Bucureştilor de azi, pe una dintre coloanele Portalului a fost dezvelită placa pe care scrie: „Acest Portal reproduce întocmai intrarea în clădirea primei scene naţionale din anul 1852 când s-au aprins aici «luminile Teatrului cel Mare»“.

Din răspunsul la scrisoare am înţeles cu încredere că foarte curând în piaţeta care ar putea să poarte numele marelui dramaturg şi prozator şi gazetar şi om de teatru va fi pus şi bustul acestuia.

Aşadar, se poate când se vrea şi când ştiinţa de carte se află la locul ei pe treptele ierarhiei sociale şi administrative.

Remarcabile mi s-au părut atenţia şi solidaritatea breslei media cu acest act de cultură important pentru obrazul Capitalei noastre.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite