O scenă cu totul alta, complet renovată faţă de cea în care Gala ajungea acum mulţi ani, după un periplu prin alte teatre bucureştene- Teatrul „Odeon” şi Opera Naţională Română. Periplu ale cărui cauze prefer să nu le mai amintesc aici căci nu au nimic în comun nici cu teatrul, nici cu frumuseţea lui. Ci cu alt gen de actori şi, mai cu seamă, de regizori care, deşi nu vin prea vin la spectacole, mai produc din când în când dovezi de atotputernicie prin imixtiuni nelalocul lor în viaţa teatrului. Imixtiuni nu întotdeauna suficient de ferm sancţionate de breaslă.

Gala de astă seară are un caracter cu totul special. Nu doar fiindcă se va întâmpla în noua Sală Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, sală ce a provocat deja şi bucurii, şi controverse, şi aplauze, şi contestări vehemente. Cum nu mă îndoiesc că vor provoca şi spectacolul, dar şi câştigătorii marii finale de diseară. Ci pentru că marchează împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea UNITER. O organizaţie profesională, un ONG care nici ea nu e tocmai necontroversată, dar despre ale cărei rosturi şi împliniri nimeni nu are îndoieli reale. Nimeni în afara contestatarilor şi plictisiţilor de profesie.

M-am numărat printre nominalizatori. Cum nici colegele alături de care am străbătut ţara în lung şi în lat, nici eu nu credem că am fi descoperit şi, în consecinţă, ne-am afla în posesia formulei infailibilităţii, nu ne-am iluzionat nici un moment că lista de nominalizări publicată la mijlocul lui martie 2015 ar fi fost una de natură să mulţumească pe toată lumea. Nici nu a fost aşa. Şi în anul acesta au existat comentarii, observaţii, controverse. E drept, parcă mult mai puţine numeroase, mai puţin contondente şi mai puţin pasionale decât cu ocazii anterioare. Tot la fel cum, şi în anul acesta, au ieşit în arenă voci şi condeie ce au produs nu atât analize cât, mai degrabă, au întocmit liste paralele.

Radu Nica este nominalizat pentru „Cel mai bun regizor” în spectacolul „Incendii”, la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara

Unele oneste, care au avut calitatea de a da de gândit. De a mă face să spun, da, uite, s-ar fi putut şi aşa. Altele, mascate sub forma nevinovatelor „nedumeriri”, au dat stângaci şi străveziu expresie unei forme nu tocmai onorabile de „ajutor reciproc” între critici, artişti şi directori de teatru. Ceea ce spune mult despre starea nu tocmai de invidiat a criticii de teatru din acest moment. O a treia categorie a ilustrat eterna poveste şi meteahnă a aflatului în treabă la români. Nu mă îndoiesc că la fel se vor petrece lucrurile şi diseară, îndată după aflarea rezultatelor. Şi aceasta fiindcă oameni suntem, fiindcă nici juriul final nu cred că ar fi unul infailibil, misiunea lui semănând, la urma urmei, cu cea a juriului de nominalizări. Aceea de a propune o listă de natură să treacă testul plauzibilităţii.

„De vânzare”, producţie a Teatrului Odeon din Bucureşti, este nominalizată pentru categoria „Cel mai bun spectacol” la UNITER 2015

În ceea ce mă priveşte, cum am crezut şi cum cred în valoarea realizărilor tuturor nominalizaţilor, sunt convins că oricare dintre aceştia e perfect îndreptăţit la premiu. Însă indiferent dacă îl va primi ori nu, fiecare nominalizat sau laureat, alături de colegii din trupa din care face parte, începând de mâine va trebui să o ia de la capăt. Să convingă, să încânte, să aducă bucurii altor şi altor spectatori.

Nu ştiu cum va fi în detaliu spectacolul de diseară. Apropiaţi care au luat parte de repetiţia ce a avut loc duminică la Teatrul Naţional, m-au încredinţat că Galei i s-au pregătit haine noi, frumoase şi luxoase. Că vom avea parte de multe surprize plăcute. Cum însăşi promovarea Galei s-a făcut anul acesta mult mai inventiv, mai diversificat, mai agresiv, în sensul bun al cuvântului, decât în anii anteriori, am toate motivele să le acord mult credit prietenilor mei. Să sper că mă voi simţi bine în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti şi că voi rămâne la spectacol până la capăt numai şi numai de plăcere, nu din pricina unei clauze contractuale.

Vlad Ivanov se află printre candidaţii la premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” pentru rolurile din spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”,  Teatrul Bulandra Bucureşti FOTO Mihaela Marin

În anul acesta, s-a mizat pe forme moderne de PR, pe interactivitate, pe implicarea publicului în Gală. S-a avut în vedere o întinerire în consens cu faptul că mulţi, foarte mulţi nominalizaţi sunt tineri. A stârnit- se putea oare altfel?- controverse votul paralel, liber de orice restricţie. S-a vorbit despre ipotetica forţă a acestui vot de a influenţa deciziile finale. Mă îndoiesc că o atare influenţare ar fi posibilă. A fost vorba doar despre un joc. Mai mult decât un joc de societate. Un joc ce a dorit să atragă o dată în plus atenţia asupra Galei. Să reamintească că, de fapt, Gala Premiilor UNITER e mult mai mult decât o întâlnire grăbită, contra cronometru, a competitorilor. Sau doar o sărbătoare a breslei. Ci o ocazie prin care ea, breasla, intră, în ceas de sărbătoare, în comuniune cu cei ce îi justifică, îi garantează, îi înseninează existenţa. Cu spectatorii. Cu iubitorii şi simpatizanţii teatrului. Cu cei fără de care teatrul nu ar mai putea exista.