Cca 3000 de bilete vândute pe mapamond cu ocazia unei reprezentaţii anterioare (Peretele) şi sutele de mesaje le-au dat curaj actorilor să continue, găsind în această formulă modalitatea de a-şi face cum/necum meseria în vremuri de pandemie. Aşa a apărut proiectul 7 dintr-o lovitură în regim on line. Deşi Lia Bugnar mărturisea că a desfăşurat o activitate intensă şi inventivă de promovare, afluenţa publicului s-a văzut stimulată pe fond de dorul de teatru al fanilor de aici şi de aiurea, pentru cei dinafară adăugându-se şi nostalgiile, dorul de limba şi ţara natală cu artişti cu tot. Şi uite aşa s-au strâns în jurul televizoarelor şi al monitoarelor din nou mii de spectatori virtuali pentru care seara a devenit o sărbătoare. Gluma cu Meryl Streep care trimitea chipurile încurajări artiştilor a fost doar una din surprizele acestui spectacol transmis live dintr-o sală a Teatrului Metropolis, spectacol care a început cu un fel de reality show din culisele reprezentaţiei către care ne-a călăuzit în calitate de moderatoare actriţa Medeea Marinescu. Modalitatea se practică pe mapamond. O văd foarte des la Mezzo la transmisiile de la MET prezentate de nimeni alta decât soprana Renee Fleming. A încercat-o şi TNB la premiera cu Regele Lear. Aici în calitate de ghid, iniţial Medeea Marinescu dezinvoltă şi charismatică a dat informaţii despre teatrul gazdă pe care l-a comparat cu o bombonieră şi programul de susţinere a independenţilor de care a beneficiat şi producţia în cauză. A descins apoi cu camera alături în cabina artiştilor unde cu aerul degajării totale de emoţii s-a glumit şi s-au făcut prezentările. Înaintea intrării în scenă momentul ikebana cunoscut doar de actori a jucat rolul unui break necesar între civilie şi concentrarea necesară spectacolului.

Spectacolul care a urmat, reluat la câteva luni de la reprezentaţia anterioară permisă a necesitat maximă incandescenţă. Aceasta s-a şi obţinut pentru fiecare actor în parte ca şi pentru ansamblul echipei. Nu doar artistice. Şi totul a mers fără fisuri.

Piesa Liei Bugnar, scrisă şi jucată acum 14 ani la Teatrul Naţional, în regia lui Ion Caramitru, nu şi-a pierdut acuitatea în raport cu o realitate care nu s-a schimbat prea mult. Cum autoarei îi place să spună că scrie despre oameni, situaţiile rămân un pretext, reuşita primordială trebuind căutată la nivelul peisajului uman şi al tipologiei. Cadrul de referinţă fiind televiziunea şi relaţiile acesteia cu publicul dinlăuntru şi dinafara ei, e mai puţin important poate că acum atâţia ani trăiam boom-ul serialelor şi al emisiunilor gen Reality show care-o inspiră pe autoare cât faptul că mirajul micului ecran s-a păstrat la nivelul societăţii care aşteaptă din dreptunghiul fermecat nu doar ora exactă şi starea vremii pe glob ci şi reţete pentru reuşita în viaţă. E adevărat că iluziile s-au mai spulberat şi mijloacele sunt tot mai insidioase dar asta nu schimbă mesajul pe care autoarea l-a dorit tocmai pentru a întări cu exemple această realitate în care televiziunea e încă vedetă. Ideea castingului la care se prezintă cei şapte amatori care-şi încearcă şansa luptând pentru un rol într-un serial tv nu e nici ea nouă. Ce individualizează demonstraţia autoarei e însă materialul de viaţă pus la dispoziţia actorilor pentru a-i particulariza pe candidaţi şi destinele pe care le întrupează. Din categorii sociale diferite şi cu motive felurite, de la veleitari, la pragmatici căutători de câştig, aceştia îşi spun povestea cutând tonul prin care speră să fie înţeleşi. În cele trei zile de convieţuire comună supravegheată tip Big Brother  comunitatea creionează o lume a contrastelor pe care societatea de multe ori le ignoră. Portretele descrise iau înfăţişarea actorilor chemaţi să le dea viaţă într-o distribuţie bine alcătuită (diferită de cea de la premieră) în care rolurile sunt apropiate de temperamentul artistic al fiecăruia.

Până şi relaţiil care se creează bine urmărite în text au în vedere această armonizare aici un rol important avându-l şi faptul că autoarea e actriţă şi-şi cunoaşte bine nu doar meseria ci şi colegii. Luca (Adrian Nedelcu) şi Clara (Lia Bugnar) se întâlnesc prin incompatibilitatea cu restul. El un intelectual posac cu griji livreşti, ea, făptură eterică, îndrăgostită de harpa pe care a studiat-o dar n-o are. Jocul lor natural îi diferenţiază de restul înclinând astfel balanţa spre o normalitate dorită. Bobo (Cătălin Babliuc) băiat de băiat şi Ema (Nicoleta Lefter) aleg să se facă interesanţi prin preocuparea pentru sex. Exhibiţionismul la care se dedau contrastează însă cu sensibilitatea ultragiată şi vulnerabilizată de paupertate şi marginalizare. Frumoasă dezvăluire, un salt realizat cu talent şi măsură de actori. Aceeaşi surpriză privind aparenţele înşelătoare le găsim şi la motivul apropierii dintre Nick (Marius Manole) şi Fefe (Alexandra Sălceanu). Cinicul intrus (el nu crede în sinceritatea castingului) transformat în bunul samaritean gata s-o salveze pe nefericita drogată (Alexandra Sălceanu) alcătuiesc un duet lirico-dramatic la temperaturi înalte de emoţie.

În fine, fără parteneră, Anghel Damian interpretează savuros rolul unui închipuit singuratic, inocentul Gabi, căruia-i revine şi momentul tragicomic din final, respectiv tentativa de sinucidere la aflarea eşecului, punând accentul cuvenit pe jocul periculos cu soarta celor slabi. În rolul producătoarei manipulată din umbră de un patron abuziv cu ieşiri violente (cam îngroşat acest personaj nevăzut) Maria Obretin trăieşte intens drama funcţionarului umilit dincolo de puterea de a îndura. Fără decor, doar cu câteva scaune cu roţi necesare actorilor şi decupajului scenic spectacolul ilustrează sugestiv prăpastia dintre realitate şi iluziile vândute naivilor pe care o semnalează piesa, redeschizând drumul discuţiilor pe această temă. În spectacolul la care ne referim ele chiar au avut loc în prezenţa realizatoarei de televiziune Andreea Esca. În calitate de invitată, ea a vorbit cu actorii despre veridicitatea piesei şi veşnica problemă a ratingului atât de prost înţeles când vine vorba de răspundere şi educaţie.

În aceeaşi seară tocmai se petrecuse un eveniment mediatic scandalos prilejuit de transmisiunile insistente şi provocatoare pe care unele televiziuni de ştiri le-au făcut cu ocazia transferului pacienţilor de la Spitalul Foişor, reprofilat între timp pe COVID.