64, un spectacol în memoria #Colectiv, realizat de Ilinca Stihi

64, un spectacol în memoria #Colectiv, realizat de Ilinca Stihi

Comemorare Colectiv

Luni seara a avut loc la Teatrul Luni  premiera unei producţii docudramă, intitulată "64", a Societăţii Române de Radiodifuziune în colaborare cu  GreenHours, la împlinirea a doi ani de la tragedia de la clubul Colectiv din Capitală

Ştiri pe aceeaşi temă

Simbolicul desen de pe afiş - o pasăre Phoenix  ieşită din mâna unei copile de 12 ani, elevă la Liceul Tonitza, s-ar vrea un semn al faptului că gestul nu e doar conjunctural. Şi nu e. De altfel, potrivit declaraţiilor regizoarei Ilinca Stihi care e şi autoarea scenariului, ideea acestui spectacol s-a copt în timp. A început când cifra morţilor era 35 a ajuns la 64 şi  a fost chiar în aceste zile depăşită . A fost mai întâi o reacţie normală cu care suntem toţi datori, spunea regizoarea, faţă de o tragedie cu atâtea semne de întrebare la capitolul motive.

Demersului i s-au alăturat doi jurnalişti, martori la eveniment, operatorul de televiziune Mario  Ionescu şi reporterul Radio Alex Pascu. Ei asigură în spectacol partea documentară, Mario fiind invitat să citească la microfon postarea sa din seara de 30 decembrie 2015 care a făcut înconjurul ţării. O relatare la cald cutremurată de trăirile acestui tânăr aflat în misiune care şi-a abandonat camera de filmat devenind infirmier voluntar, o relatare care încheie spectacolul la care ne referim.

Pentru a face legătura necesară cu viaţa de dinainte, scenarista a scris mai multe monologuri imaginându-şi situaţii în care s-ar fi putut afla unii dintre tinerii veniţi la Bucureşti să participe la concertul de la Colectiv. Mai toţi anvizajează momentul ca pe ceva esenţial, definitiv, sau în orice caz de răscruce. Fie că ar vrea să lămurească o relaţie cu o fată, sau că ar urma să ia decizii privind un avort, că s-au certat cu părinţii, că au frământări în legătură cu drumul pe care au apucat-o plecând din ţară. 

Cu toţii par a aştepta de la seara aceea un moment al destinului, când, da! vor acţiona în deplină libertate luând decizii. Actorii-interpreţi individualizează cu credinţă acest tablou care reproduce în mic, semnificativ însă, starea de spirit actuală a unei generaţii  aflată la vârsta adolescenţei, derutată, confuză, dar şi dornică de a-şi găsi un drum propriu în lumea adeseori ostilă din jur, o generaţie  pentru care de pildă, e greu de înţeles că şi părinţii lor au fost tineri, ei care parcă au uitat cum era pe vremea când au fost tineri, vreme din care n-a rămas decât un zâmbet fad dintr-o fotografie veche, cum se plângea precipitat  una din vocile sugerând  momentul de cumpănă al personajului. Scenarista surprinde cu acuitate esenţialul în cele câteva fragmente din biografia unor posibili participanţi la concertul fatal.  Un scurt episod dramatic  îi prezintă apoi din acelaşi unghi şi pe părinţi. Aici, un cuplu de bigoţi, mărunţi, cu grijile casei, fără prea mare legătură cu problemele copiilor  de mai înainte.

Filmul se rupe şi pe fundalul unor sonorităţi cacofonice redând  autentic atmosfera de la faţa locului din seara tragediei ( claxoane, sirene, apeluri telefonice, ţipete) o mamă suspină, geme, jeleşte. Fâlfâitul aripii pescăruşului care a însoţit până acum relatările tinerilor dispare odată cu planurile celor care aşteptau ceva de la seara aceea. Cu siguranţă nu asta! Intră în acţiune martorii oculari, relatările de la faţa locului...pentru cine mai are putere să le audă. Mai ales că emoţia din glasul operatorului  trădează o insuportabilă aducere aminte.
Ultimul episod de la premiera spectacolului despre care relatăm aici s-a consumat live. Cei prezenţi au vorbit despre cei doi ani scurşi de la eveniment, timp în care nimic nu pare să se fi limpezit şi îndreptat. Sau prea puţine. Doar un plus de conştiinţă pe care-l subliniază şi acest act artistic, spectacolul radiofonic pe care de câte ori îl vom mai auzi de acum încolo, la radio sau în căştile noastre de la telefon vom  simţi poate dorinţa de a face ceva mai mult pentru ceilalţi, pentru adevăr, pentru dreptate.


 

Echipa care a realizat  ‘64 ” e alcătuită din  Ilinca Stihi (foto), scenariu şi regie, interpreţii - Ana Ciontea, Manuela Ciucur, Alina Petrică,Andrei Ciopec,Ciprian Chereches, Dana Marineci, Sandra Ducuţă, operatorul tv Mario Ionescu, reporterul Alexandru Pascu, Janina Dicu ( regie de studio), Monica Wilhelm ( regie montaj), Mădălin Cristescu ( Sound design) Crenguţa Manea (redactor, coordonator de proiect).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările