Vizita apostolică a Papei Francisc în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc / FOTO Guliver / Getty Images

Papa Francisc va călători în România pentru o vizită apostolică care îl va duce în capitala Bucureşti, în oraşul estic universitar Iaşi, în Blaj şi la Sanctuarul Marian din Sumuleu Ciuc la marginea oraşului Miercurea Ciuc.

Vizita Papei Francisc în România are loc la exact 20 de ani după ce Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul Papă care a vizitat România, în 1999. Catolicii din România reprezintă peste 4% din populaţie şi sunt a doua cea mai mare confesiune după Biserica Ortodoxă Română. Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun, şi a reînnoit-o prin scrisoarea transmisă Sanctităţii Sale în luna martie 2017. Invitaţia Preşedintelui României a fost completată de cea a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, precum şi de mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătirea şi desfăşurarea vizitei Apostolice în cele mai bune condiţii fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităţilor responsabile, atât publice, cât şi religioase. 

Cea de-a doua călătorie apostolică a unui papă în România marchează o serie de premiere care, până nu demult, păreau să rămână pentru totdeauna în domeniul dorinţelor: prima vizită a unui papă care îmbrăţişează atât Capitala cât şi fostele principate istorice ale României – cu etape la Bucureşti, Iaşi, Şumuleu-Ciuc şi Blaj -, prima întâlnire a unui papă cu reprezentanţii comunităţii rrome, precum şi prima prezenţă a unui papă, chiar şi numai pentru o escală tehnică, la Bacău şi Sibiu. În ciuda vârstei octogenare şi a efortului fizic pe care şi l-a asumat pentru cele trei zile, Papa Francisc se face pelerin în ţara numită cu afecţiune de Sfântul Ioan Paul al II-lea ”Grădina Maicii Domnului”. Un pelerin care, în cele din urmă, nu-şi propune decât să întâlnească şi să cunoască alţi pelerini dintr-un spaţiu european în căutare de speranţă, credinţă şi unitate. Motto-ul acestei vizite este ”Să mergem împreună!”. 

Actuala vizită a pontifului şi vizita unui pontif roman într-o ţară majoritar ortodoxă demonstrează, încă o dată, dorinţa de apropiere a Bisericii Catolice de Biserica Ortodoxă, în primul rând la nivelul religiei. 

Reprezentanţii Vaticanului au negociat cu autorităţile române traseul Papei Francisc în ţara noastră. Astfel, după vizita de stat şi pastorală de la Bucureşti, Papa va merge la Iaşi, apoi la Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc, iar în ultima zi a vizitei sale în România se va afla în inima greco-catolicismului din Ardeal, la Blaj.

În mai 1999, Sfântul Ioan-Paul al II-lea făcea o vizită istorică în România. Era prima călătorie apostolică a unui Papă al Romei într-o ţară majoritar ortodoxă. Într-un fel, vizita Suveranului Pontif a schimbat definitiv relaţiile dintre Biserica Catolică şi cele Ortodoxe, iar dialogul frăţesc dintre cele două culte creştine a intrat într-o nouă epocă istorică. Vizita Papei Ioan-Paul al II-lea a reprezentat un adevărat moment de triumf. Sfântul Ioan-Paul al II-lea s-a recules în catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Bucureşti, la mormintele cardinalului Iuliu Hossu şi episcopului Vasile Aftenie, doi dintre martirii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A urmat apoi întâlnirea emoţionantă cu cardinalul Alexandru Todea, adus într-un scaun cu rotile în catedrală. A urmat întâlnirea cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În urma vizitei istorice a Sfântului Ioan-Paul al II-lea a rămas amintirea unui milion de oameni, care l-au aclamat pe străzile Bucureştiului. În urma vizitei, Suveranul Pontif a numit România drept Grădina Maicii Domnului.

România demonstrează că îşi doreşte să devină ţara-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală. Vizita Papei se înscrie ca un eveniment istoric de puternică semnificaţie, ale cărei reverberaţii vor pătrunde în spiritualitatea românilor. 

Citeşte continuarea pe Historia.ro

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite