VIDEO „Cartea Roşie” sau creştinismul personalizat al lui  Jung

VIDEO „Cartea Roşie” sau creştinismul personalizat al lui  Jung

Carl Gustav Jung (1875 -1961)

La 15 luni de la lansarea pe piaţa românească, „Cartea Roşie” îşi deapănă povestea intrigând, oferind răspunsuri, dar mai ales ridicând întrebări. Astăzi, de la ora 17.30 la librăria Adevărul (Str. Doamnei, nr. 27), sunteţi invitaţi la o dezbatere despre această operă aflată la graniţa dintre literatură şi psihologie, dintre vis şi realitate.

Cea mai spectaculoasă carte a psihiatrului elveţian Carl Gustav Jung, publicată în România de Editura Trei, continuă să stârnească un viu interes  în rândul cititorilor pasionaţi de psihanaliză şi descoperirea propriului suflet.

Există cărţi care continuă să  te răscolească mult după ce le-ai terminat de citit şi care-ţi impun parcă un verdict personal. Greu de citit. Greu de înţeles. Greu de uitat...  Scrisă pe parcursul a 16 ani, cu întreruperi şi frământări, în intervalul 1914-1930-1959, „Cartea Roşie” este practic un jurnal al călătoriei pe care Carl Gustav Jung (1875-1961) o face spre sine însuşi. O călătorie spre piscurile conştiinţei dar şi spre abisurile ei, careduce într-un final la descoperirea echilibrului şi al propriului sens.

Ca orice jurnal care se respectă, „Cartea Roşie” este de-o intimitate copleşitoare:  Jung  îşi expune cele mai adânci temeri, cele mai negre viziuni, propriile vise şi interpretarea lor, dar şi dialogul cu personaje mitice din propriile fantasme, însoţite adesea de schiţe şi desene.  

Din acest motiv a şi evitat publicarea cărţii  în timpul vieţii, iar mai apoi moştenitorii au ţinut-o în seif până în anul 2007 când manuscrisul legat în piele roşie şi intitulat Liber Novus (Cartea Nouă), a fost scos spre studiu şi publicare.  Despre Cartea Roşie s-a vorbit încă din 1962, dar până nu a ieşit la lumină, părea să fie ea însăşi un mit, scrierea nefiind ştiută nici măcar de discipolii săi...

Cine sunt eu, de fapt?

 ...este o întrebare pe care fiecare ne-o punem mai devreme sau mai târziu. Jung a făcut-o încă din copilărie, împărţit între dorinţa de a-i fi pe plac  tatălui său, pastor reformat, şi neputinţa de a se adapta dogmelor creştine şi Dumnezeului conturat de acestea.

Răstignit între două personalităţi – respectuosul şcolar din Basel şi nonconformistul puşti cugetă tor, Jung şi-a acceptat repede sciziunea transformând-o într-un joc care l-a însoţit întreaga viaţă.  Personalitatea Nr. 1  era cea pragmatică şi cu spirit ştiinţific, personalitatea Nr. 2 era predispusă spre melancolie şi solitudine, iar între cele două Jung a încercat mereu să facă pace. Nr. 2 părea personalitatea reală, iar personalitatea Nr.1 trebuia doar tolerată. Însăşi alegerea Facultăţii de Medicină a fost un compromis pentru a-şi aduce contrariile la un numitor comun. Peste ani, avea să conchidă:

 „Eu eram suma emoţiilor mele şi un Altul în mine era piatra atemporală, nepieritoare“.

Explorator pe calea Sinelui

Pentru a-şi defini acest Altul şi intrigat de o sumă de vise care s-au dovedit premonitorii, Jung începe în 1913 un şir de experimente cu sine însuşi. În mare, este vorba de vizualizarea conţinuturilor din inconştient prin imaginaţie activă (provocare de viziuni), o metodă care stă la baza a ceea ce a numit procesul de individuaţie, de descoperire a propriului Sine (Omul complet, Divinul interior).

Jung coboară în propriul iad interior pentru a ieşi într-un final cu Dumnezeu în suflet. „Cartea Roşie” este o veritabilă autobiografie spirituală în care autorul dialoghează cu aspecte personificate ale propriului suflet, întâlnite în cadrul „celeilalte realităţi”. 

Deopotrivă demersul interior al lui Jung a fost însoţit de studii exterioare de factură mistică, Jung fiind familiarizat cu scrierile gnostice şi alchimice, contemporane ori antice, din Europa dar şi din India ori Extremul Orient.  

Avertizând că pentru fiecare drumul este unic, Jung nu se vrea nici mentor, nici model. Jurnalul său însă poate fi o hartă care să ajute căutătorii de adevăr.

După 80 de ani...

În 1930 părintele psihologiei analitice încheia prima etapă a explorărilor şi a conceperii „Cărţii Roşii”, urmând să revină asupra redactării ei spre finalul vieţii, în 1959. Dat fiind caracterul foarte intim al scrierilor şi temător că opera sa ştiinţifică ar putea fi judecată subiectiv prin prisma acestor destăinuiri personale, Jung decide să nu o publice.    

„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieţii mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esenţiale. (...) Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce ţâşnise în acei ani din inconştient şi mai întâi ma inundase, mă copleşise. A fost materia primordială pentru opera unei vieţi”. (Carl Gustav Jung)

Ca şi în cazul unicităţii fiecărei deveniri spirituale, impresiile pe care „Cartea Roşie” le lasă cititorului sunt unice. Dincolo de ceea ce s-a scris şi se va mai scrie, cei care vor avea curiozitatea de a parcurge singuri scrierea lui Jung vor descoperi propriile înţelesuri.

Şi poate vor îndrăzni chiar să mergă mai departe:  „ Există o legendă veche şi frumoasă despre un rabin pe care un elev l-a întrebat odată: Înainte au existat oameni care au văzut faţa lui Dumnezeu; de ce nu mai există şi astăzi? La care, rabinul a răspuns: Pentru că astăzi nimeni nu se mai poate apleca atât de adânc. Într-adevăr, trebuie să te cam apleci, spre a scoate apă din fluviu.” (Carl Gustav Jung)

 

Fondatorul psihologiei analitice

Carl Gustav Jung ( 26 iulie 1875– 6 iunie 1961), psiholog şi psihiatru elveţian este considerat fondatorul psihologiei analitice.  A studiat Medicina generală şi s-a specializat în Psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich şi medic-şef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. 

Între 1907 şi 1912 colaborează intens cu Freud care îl va influenţa în mod decisiv, fiind atras în special de cercetările acestuia legate de isterie şi de vise.

După o perioadă de tulburări personale în care s-a confruntat cu propriul său inconştient, Jung pune bazele şcolii sale şi produce o operă considerabilă care îi va atrage numeroşi adepţi.

Jung se disociază de teoriile psihosexualităţii freudiene, stabilindu-se în domeniul spiritualităţii şi al esoterismului. În psihologia sa urmăreşte aşa-zisul proces de individuaţie, adică realizarea Sinelui (unirea conştientului cu incontşientul) şi alte repere din care ar fi de notat: arhetipurile, inconştientul colectiv, asimilarea animei şi umbrei.

Între 1921 şi 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea araba, la indienii pueblo din Arizona şi India.

În 1935 este ales preşedinte al „Societăţii elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe“.
În 1944 ia finţă la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung.  În 1948, la Zurich, se înfiinţează Institutul Carl Gustav Jung, iar în 1958 „Societatea internaţională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene.
Ultimii ani de viaţă şi-i petrece  la Bollingen, lângă Zurich, unde îşi redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare „Amintiri, vise, reflecţii” – o primă biografie aparută şi în româneşte la Editura Humanitas.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: