Episodul evanghelic al întâlnirii dintre Domnul şi Zaheu este o lecţie-model despre  cum ar trebui să fie profilul moral şi spiritual al funcţionarilor publici.

Din text aflăm că percepţia publică asupra şefului fiscului din Ierihon, de la acea dată, nu era departe de cea majoritară astăzi. Averea deţinută, poziţia socială înaltă şi gestionarea unor resurse financiare publice semnificative, toate constituiau motive suficiente pentru ca Zaheu să fie suspectat de îmbogăţire pe spinarea contribuabililor. Aşadar, conform şi spuselor mulţimii, el era privit ca un om păcătos.

 Totuşi, la o privire mai atentă, Zaheu pare a fi tipul bogatului milostiv, care nu se ruşinează în a căuta sfinţenia. Să vedem dacă este adevărat.

Mai întâi, aflăm că el nu are nici un complex legat de  imaginea sa publică. Deşi era mic de statură şi nerespectat de mulţimea care nu-l lasă să ajungă la Hristos, totuşi nu face uz de poziţia sa publică înaltă pentru a ajunge la El. Înţelegem, de aici, că era smerit  dar şi om de acţiune, spirit practic, deoarece stăpânit de dorinţa de a-L vedea pe Domnul, pur şi simplu se suie într-un copac, pe unde urma să treacă.

Hristos, ştiindu-i inima şi văzându-l în copac, îi oferă o şansă spre dobândirea desăvârşirii, autoinvitându-se în casa sa. Gestul Mântuitorului va provoca atunci, ca şi acum, nemulţumirea şi murmurul maselor justiţiare în gândire, dar bucuria celui ce vedea cum se cuvine folosul banilor în societate.

Apoi, ceea ce se întâmplă în casă ne demonstrează că dobândirea mântuirii nu ţine de cantitatea de bogăţie de care dispui, ci de modalitatea în care o întrebuinţezi.

Astfel Zaheu, stând în picioare, în faţa dumnezeiescului oaspete (semn al făgăduinţei la care se angaja), face două afirmaţii care demonstrează dragostea de Dumnezeu şi de oameni care îl caracteriza:

1. Jumătate din averea mea o dau săracilor. Dovadă clară de milostivire, afirmaţia poate trezi interesul unor curioşi grăbiţi: dar ce face cu cealaltă jumătate? Spun «grăbiţi» deoarece, dacă aveau răbdare, auzeau şi ce-a de-a doua afirmaţie.

2. Dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Este dovada dorinţei de îndreptare a lui Zaheu, în faţa celor care probabil că fuseseră nedreptăţiţi în relaţiile financiare cu el. Vedem aici, în lucrare, încă o dată, spiritul practic al lui Zaheu, care înţelege că pocăinţa presupune o restauraţie morală şi materială în faţa celor nedereptăţiţi.

Practic, Zaheu, în opoziţie cu Iuda Iscarioteanul, îşi cumpără cu avuţia materială Raiul, prin introducerea în ecuaţiile contabile ale vieţii a două variabile ale dragostei creştine: milostenia şi pocăinţa. Această contabilitate a iubirii de aproapele va fi mai târziu sintetizată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în fraza Bogaţilor, cumpăraţi-vă Cerul, dând averile voastre săracilor.

Dovada că Zaheu s-a mântuit o aflăm chiar din gura lui Hristos, plus din faptul că, conform datelor istorice, Zaheu a devenit el însuşi ucenic al Domnului. Urmându-l pe Sfântul Petru în Cezareea Palestinei, unde a fost numit episcop. Ceea ce ne poate surprinde astăzi, în contemporaneitatea capitalistă, poate fi faptul că mai-marele fiscului din Ierihon s-a manifestat contrar părerii comune de astăzi, că, în general, bogaţii şi autorităţile publice fiscale, nu au inimă şi comit nedreptăţi la adresa celor din jur. Sau chiar contrar unor păreri confuze, exprimate pe aici şi aiurea, că religia şi credinţa sunt doar apanajul Evului Mediu şi frâne serioase în progresul multi-lateral dezvoltat al societăţii de consum. Dar oare ce fel de progres este obţinerea unui regres moral ?!

Interesantă ar fi însă încercarea de a ne răspunde la nişte întrebări legate de Zaheu: Putem fi noi (fie funcţionari publici sau simpli cetăţeni), astăzi, asemenea lui Zaheu ? Adică smeriţi, fără teama în a ne mărturisi credinţa de frica alterării imaginii publice,  iubitori de săraci şi răscumpărători ai nedreptăţilor. Vă aştept, mai jos, răspunsurile.