Un citat din nesuferitul Lenin

Pe mine mă deprimă atacul lui Andrei Pleşu la adresa lui Dan Puric. Îi iubesc pe amândoi şi îi preţuiesc deopotrvă. „Rolul de guru nu-l prinde prea bine pe Dan Puric”, afirmă filozoful, după ce actorul s-a produs pe mai multe posturi de televiziune, cu un succes notabil.

D.P. a vorbit despre lucrurile care ne dor, despre identitatea românească pe cale de dispariţie, despre corupţie, despre politicieni, despre starea morală a naţiunii etc. Până la urmă, şi-a exprimat un punct de vedere. Bun, sau rău, dar un lucru este limpede: actorul şi mimul de excepţie îşi iubeşte nespus ţara şi vrea să demonstreze că avem şanse să ne revenim din letargia istorică în care ne bălăcim. Pe mine ca român mă interesează foarte tare acest lucru.
         În acest caz, avem nevoie de discursul lui Dan Puric, într-o perioadă în care naţionalismul şi iubirea de moşie sunt puse la zid, în visul unora urmând ca România să dispară de pe hartă, cu tot trecutul ei glorios, cu toate valorile ei care agonizează la terapie intensivă.
        Mai multe personalităţi ale României au vorbit despre aceleaşi lucruri, în acest sfârşit de an, împreună cu D.P. Nu au făcut-o pentru glorie personală, şi nici pentru a cuceri titlul de „guru”, aşa cum se exprimă maestrul Andrei Pleşu. Au simţit nevoia să vorbească, pentru că le pasă, pentru că vor să trăim într-o Românie prosperă, liniştită, echilibrată, înfloritoare, aşa cum a fost ea visată de înaintaşi.
        Am avut sentimentul că stimatul Andrei Pleşu este uşor ros de invidie, simţind că i se încalcă un „teritoriu” atunci când a mai afirmat că actorul şi-a depăşit cadrul profesional, că nu se pricepe etc. Inclusiv alţi comentatori de pe o reţea de socializare l-au catalogat pe Dan Puric ca fiind lipsit de inteligenţă, că manipulează, că este superficial. O fi, în percepţia unora din mai marii intelectuali ai ţării, dar nu pentru un auditoriu de milioane de români, care nu au timp şi condiţii să se informeze, şi chiar să gândească, deoarece sunt copleşiţi de grija zilei de mâine. Pentru aceştia, cuvântul inspirat al actorului este binevenit şi necesar. Spun apăsat. Am mai spus-o într-un articol publicat în adevarul.ro – „Dan Puric să vorbească, nu să tacă” – atunci când i s-a băgat din nou pumnul în gură.
        Cred că avem darul încăierării, a fiecăruia cu fiecare, inclusiv în zona elitei intelectuale. Oare unde sunt vremurile în care un Alecsandri, auzind de ivirea pe cer a Luceafăruluiui eminescian, mai talentat ca el, s-a bucurat, l-a salutat spunând „Cu atât mai bine ţării/şi lui cu atât mai bine!” Să sperăm că acele vremuri, cu astfel de oameni, vor reveni. Să sperăm împreună!

        Înafară de faptul că a fost extrem de generos, Alecsandri s-a gândit în primul rând la ţară, nu la gloria lui, sau a lui Eminescu, lăsându-i pe urmaşi  să hotărască ce şi cum. În timpul nostru, gloria marilor personalităţi, dar şi a celor mai mici care visează la ea, pare a fi împărţită ca o bucată de pământ  înainte de a fi postumă, deoarece nu mai funcţionează încrederea necesară în posteritate, de multe ori cam uitucă, e adevărat.

Avem nevoie de valori ca Pleşu şi Puric, de intelectuali care să nu mai ocupe baricade diferite. Ei sunt cu miile în această ţară, dar împărţiţi pe căprării şi batalioane adverse. Până când, întreabă o ţară întreagă? Până când România va fi privită de cei mai mulţi ca o mamă vitregă, când noi am adus-o în starea de acum?

În încheiere, nu pot să vin ddecât cu un citat inspirat din nesuferitul Lenin: Intelectuali din toată România, uniţi-vă!!!