Terorismul, eşecul secularismului politic

Terorismul instrumentează extremismul religios în scop politic. Ideea secularistă că religia este o chestiune strict privată falimentează în faţa oricărei explozii sau glonţ acţionat din convingere religioasă. De ce? Simplu. Religia nu defineşte doar relaţia mea personală cu divinitatea, ci şi relaţia cu aproapele meu. Ori asta e o chestiune socială. Deci publică.

M-am bucurat mult când am văzut comunicatul Muftiatului Cultului Musulman din România, care avertizează autorităţile române cu privire la moscheile-pirat şi la problemele comunităţii musulmane. Islamul, mai mult decât creştinismul, datorită conceptului de califat, este locul unde se poate observa cel mai bine extremităţile toxice ale relaţiei Stat-Biserică.

Este la fel de periculos ca Statul să devină religie (Biserică, cult), cât şi ca Statul să fie contrar sau indiferent religiei. De aceea, trebuie să se rămână la dialog. Sau, cum bine spune Constituţia, Statul să fie neutru. Adică el nu influenţează religia cetăţenilor lui (religia e alegerea fiecăruia), dar nici nu se dezinteresează de ea căci modul de raportare la ea (fie pro, fie contra) motivează multe din faptele cetăţenilor.

V-aţi întrebat vreodată de ce este necesar ca Statul să recunoască oficial un cult? Nu pentru că statul ar vrea să fie cult, ci pentru că statul este obligat să asigure siguranţa şi drepturile cetăţenilor lui. Recunoaşterea unui cult presupune, printre multe altele, o certificare a autorităţilor că religia practicată de către unii cetăţeni este sigură şi pentru ceilalţi cetăţeni. Aşadar, rolul statului este de a fi un arbitru şi un partener de dialog pe scena libertăţilor religioase, în aşa fel încât fiecare să se bucure în linişte de drepturile sale.

Mulţi ar crede paradoxal recentul profil al jihadistului francez. Deşi provine din familii atee sau care nu practică o religie, el acţionează în numele unei divinităţi.

Cum ajunge un indiferent religios să ucidă urlând numele lui Allah? Simplu: prin manipulare religioasă. Extremismul religios nu este decât o gravă carenţă de educaţie religioasă.

Lipsa de cunoştinţe elementare în domeniul culturii teologice poate duce la un eşec atunci când un ateu sau indiferent religios se interesează de conceptele religioase. O proastă convertire religioasă este mai periculoasă decât practicarea „călduţă” şi formală a oricărei religii, doar pentru că un „convertit” se simte mai motivat decât un formalist.

Iar terorismul nu este decât o mişcare politică, care-şi manipulează religios „electoratul”. Teroriştii sunt nişte oameni în care frustrarea, deznădejdea şi sărăcia se amestecă exploziv cu spălarea religioasă a creierului şi cu motivaţiile politice ale liderilor acestor mişcări. Astfel, înţelegem mai profund faptul că religia este cea mai puternică armă din lume, prin puterea ei de motivare, chiar şi în plan politic. „Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta”, spune Evanghelia. Iar inima (nu doar cea de carne) este motorul vieţii tale.

Însăşi termenul „religie” descrie legătura omului cu valori supreme, divine, absolute. Religia motivează în mod absolut, pentru că leagă omul de absolut, indiferent ce numele zeităţii. Depinde la ce folosim această motivare. Cuţitul taie pâinea, dar taie şi carnea aproapelui. De aceea, religia poate face bine în mâna celor pricepuţi, dar poate produce dezastre în mâna celor proşti, rău-voitori sau interesaţi.

O spun cu părere de rău. Terorismul din occident nu este decât al doilea eşec al viziunii seculariste a politicienilor occidentali asupra religiei. Primul eşec a fost cel demografic: comoditatea, consumismul şi plăcerile vieţii au dus la o periculoasă scădere demografică. Nevoia de a balansa economic această situaţie a creat nevoia de emigranţi. Ceea ce a creat nu o ciocnire a civilizaţiilor creştină şi musulmană, ci o ciocnire a două lumi total opuse: religioşii şi seculariştii. Dacă prostul cu şcoală este mai periculos decât cel fără, atunci izolarea religiei de către stat, în zona privatului, este mult mai periculoasă decât disputele religioase.

Izolând religia, tratând cu dispreţ educaţia religioasă sau relaţia cu cultele, statul nu face decât să încurajeze cultele extremiste, dezvoltarea în voie a unor ideologii care pot motiva religios anumite mişcări politico-sociale mai bine decât orice campanie electorală. Dovada o constituie chiar profilul jihadistului occidental. Adeseori s-a spus despre el că ar fi un „lup singuratic”. El se auto-îndoctrinează, urmare a informării de pe internet sau din moschei-pirat, cu tot felul de toxine extremiste, propagate de liderii islamici politici.

Probabil că unii politicieni invidiază sau urăsc cultele cultele pentru priza pe care o au la public. Sigur, e o eroare când cultele se comportă politic sau electoral. Dar ar fi o eroare şi mai mare ca politicienii să ignore total problema cultelor sau a educaţiei religioase.

Somnul spiritual al politicienilor poate naşte terorişti, monştri politici manipulaţi religios. Cine vrea să conducă înţelept, să se înconjoare de înţelepţi, nu de ideologi.