Sistemul te vrea număr

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
La locul tragediei de la clubul Colectiv s-a creat un loc de reculegere în amintirea victimelor
La locul tragediei de la clubul Colectiv s-a creat un loc de reculegere în amintirea victimelor

„Corupţia ucide” este adevărul crunt al ultimelor zile. Dar cum? Care este mecanismul demonic prin care semeni de-ai noştri devin victimele corupţiei din noi? Ce ne întunecă mintea de nu înţelegem că în locul celor 32 putea fi oricare dintre noi? De câte ori mai trebuie să murim trupeşte, pentru a învăţa să nu mai murim sufleteşte? Căci da, corupţia ucide trupul după ce mai înainte ţi-a ucis sufletul. Cum? Prin transformarea semenului în număr.

Focul din „Colectiv” a pus pe jar o ţară întreagă, plus o parte a străinătăţii. Dar cum s-a ajuns la incendiu? Moral, o ştim, corupţia.  Spiritual,  poate puţini o ştiu, transformarea semenului în număr. Corupţia nu poate ucide trupul, dacă mai întâi nu a ucis sufletul.

Aş prelungi dictonul „corupţia ucide” cu o realitate poate prea dură de a fi acceptată acum, sub emoţia groazei, furiei şi isteriei colective. Dar conştiinţa mă obligă să o fac.  Capitalismul ucide. Profitul ucide. Banii ucid. Numerele astea financiare socotite „ochiul diavolului” au ajuns să ucidă. De ce? Pentru că sunt iubite în mod interzis.

Răsfoind teancul de ştiri legate de tragedie (relatări, comentarii, mesaje), văd cum toate sunt legate de un subţire, aproape invizibil, dar puternic fir roşu. Numărul. Iată câteva zone în care el se face mai văzut:

  • Contractul dintre trupa rock şi club. Dacă veneau minim 400 de oameni, trupa nu plătea chirie. Dacă veneau între 250 şi 400 plăteau jumătate. dacă veneau sub 250, se plătea chirie întreagă. Pentru bani, oamenii au fost transformaţi în numere. Nu conta că doar 80 puteau să stea în siguranţă la spectacol. Nu conta cine venea, ce era, ce simţea, ce gândea, ce dorea de la viaţă. Nu, conta doar câţi veneau. Oamenii sunt transformaţi în bani. Ca în desenele animate vechi, în care ochii motanului Tom nu mai vedeau oameni, ci săculeţe cu bani.

Apropo, nu sunt un cunoscător al genului, dar la o minimă documentare asupra muzicii rock poţi afla că nu toată este satanistă. Broşurica „Satanismul” din muzica rock” care circulă printre creştini a aprins cam tare minţile habotnicilor care cred că tot rock-ul este satanist. Spre minima lor documentare le spun că, deşi rock-ul este un gen muzical caracteristic protestului, rebeliunii, eliberării, „catharsis”-ului (individual sau social), care doreşte să „zguduie” (rock – a zgudui) conştiinţa, nu toate piesele sau formaţiile sunt sataniste. E drept că unele formaţii sau texte şi-au asumat satanismul, dar generalizarea nu face cinste nimănui care vrea să aibă o minimă cultură generală. Aflaţi că există şi rock creştin, pe lângă gothic-rock, folk-rock, hard-rock, heavy-metal etc. Sigur, genul este necaracteristic spaţiului ortodox, dar foarte vizibil în spaţiul occidental, mai ales cel neo-protestant. Aşa că, dacă vrea cineva să zică ceva interesant despre rock, ar putea spune că se aseamănă foarte mult cu o religie, întrucât are genuri, orientări, nuanţe, chiar gesturi apropiate de cele cultice, nu prostia că este în întregime satanist. Rămâne de discutat care este divinitatea acestei religii, dar nu acum şi aici.

  • „Numărul sistemului” se regăseşte până şi în amănunte aparent lipsite de importanţă, ca de pildă curăţenia din clubul respectiv. Din dorinţa de profit, patronii au folosit un burete neignifugat (care arde uşor) care este mai ieftin decât cel ignifugat (mai rezistent la foc). Culmea, se pare că patronii îl curăţau cu solvenţi inflamabili (toluen şi xilen - substanţe infamabile). Adică, nu era suficient că s-au jucat cu focul în şura de paie, au mai uscat şi paiele fără ştiinţă, astfel încât s-au aprins mult mai repede. Iată o demonstraţie clară a ceea ce multe voci spun din timpuri biblice: iubirea de bani este începutul a toată răutatea.
  • Numărul pătrunde şi în manifestările stradale. Nu se vorbeşte atât de mult de revendicări, cauze, desfăşurare, cât se vorbeşte (aproape continuu) de numărul celor de acolo. Este o slăbiciune a democraţiei. Numărul face legea. Numărul construieşte norma. Numărul ajunge să determine şi morala: ce e bine şi ce e rău. Mai mult, numărul pretinde să stabilească şi adevărul (am mai scris despre asta aşa că nu vreau să plictisesc). Doar că adevărul este întotdeauna deasupra numărului, indiferent de câţi îl acceptă sau nu.
  • Numărul este o provocare şi la adresa Bisericii. S-ar putea scrie o teză de doctorat pe tema asta (nici n-ar putea fi plagiată, pentru că nu s-a prea abordat până acum). Din multitudinea de unghiuri de abordare a acestui subiect, am să aleg unul în care mă simt mai bine: comunicarea Bisericii. Ieşită din comunismul care o obliga să tacă în spaţiul public, Biserica s-a văzut intrată brusc într-o societate a liberei exprimări, cu toate virtuţile şi păcatele acesteia. E ca şi cum ai vrea să pleci cu maşina de pe loc cu a 5-a. Deşi, prin definiţie, comunicarea este esenţa teologiei creştine, punerea ei în practică atunci când vine vorba de masele largi este un pic problematică pentru Biserică. Comunicarea Bisericii implică şi grija faţă de formarea persoanei, ceea ce nu prea mai preocupă presa zis laică. Dar cu cât ai mai multe persoane în „target”, cu atât grija în exprimare trebuie să crească, pentru a te face limpede şi bine înţeles de către toţi. De aici o firească prudenţă în comunicare a Bisericii. Ar fi eronat să ne închipuim, de păildă, că scrierile sfinte (evanghelii, epistole soborniceşti, tratate teologice etc. ) sunt scrise sub presiunea momentului, ca ştirile din presa laică.

Doar că prudenţa, în momente de tensiune publică maximă poate fi foarte uşor interpretată ca neimplicare şi lipsă de comunicare din partea presei laice. Dacă peste aceasta mai turnăm şi gazul unui istoric al „ostilizării” Bisericii de către o parte a presei (conform spuselor PF Daniel), vom înţelege mult mai uşor de unde valul incendiar de articole la adresa Patriarhului sau a Bisericii, care a şi generat scandarea în stradă a nonsensului „Jos Patriarhul”. Nonsens administrativ vorbind, pentru că Patriarhul nu este emanaţia democratică a publicului, ca în cazul persoanelor publice, cărora strada are tot dreptul să le ceară demisia. Dar şi un nonsens spiritual, pentru că dacă vrei „spitale, nu catedrale” înseamnă că nu prea înţelegi rostul fiecărei instituţii sau cum funcţionează ţara asta. Şi atunci, ai pretenţia să demiţi Patriarhul? Însă cererea poate avea o justificare în situaţii extreme: poate reprezenta durerea unor copii  care se simt singuri, fără părinţii sufleteşti alături.

Dar dacă Patriarhul şi-a cerut iertare pentru cuvintele „insuficient de lămuritoare sau răstălmăcite” cred că şi noi, clericii, ar trebui să ne cerem iertare pentru faptul că, uneori, am transformat misiunea Bisericii în număr. Ne lăsăm uneori prea uşor ispitiţi de „eficienţa numărului” din acţiunile noastre (indiferent că este ea pastorală, culturală, liturgică, mediatică, administrativă sau financiară chiar, că şi Biserica are de plătit facturi) şi uităm de comunicarea cu sufletele oamenilor, cu întregul lor univers, reducându-i funcţionăreşte la nişte numere pe o foaie. De pildă, e bine să monitorizezi câte articole negative sau pozitive apar în presa despre Biserică, dar această statistică „de imagine” să nu devină un pat al lenei de a comunica viu şi frumos cu sufletele oamenilor, pentru a-i „pescui”pentru Împărăţia Cerurilor. La Hristos nu contează câte suflete s-au prins în năvodul dragostei divine, ci contează fiecare suflet. Dacă a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor este o ispită, a crede că pădurea poate exista fără copaci e o lipsă de înţelepciune.

Să ne înţelegem bine: relaţiile inter-umane nu pot fi cuantificate în cifre, oricât ne-am încăpăţâna să credem asta. Trăind sub spectrul afacerismului care ne transformă în numere, riscăm să ne auto-distrugem sufleteşte şi trupeşte ca societate.

Poate tocmai de aceea, Apocalipsa precizează că una din caracteristicile Antihristului este celebrul număr 666. Dar câţi ştiu oare că el este numit şi „număr de om”? Numărul sistemului. 

PS. În această dimineaţă, la Liturghia de Moşi (pomenirea tutror morţilor), la Sf. Altar am pomenit nominal pe cei 32 de adormiţi întru Domnul, victime ale incendiului din Colectiv. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească !

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite