Scurt moment de autenticitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt de părere că trăim o degradare a binelui în momentul în care un termen ce denotă o valoare ajunge să se remarce preponderent prin opusul său.

Să luăm drept exemplu integritatea. La o simplă căutare în mediul online vei descoperi că termenul a ajuns să se definească în media prin opusul său – corupţia. Prin urmare, integritatea se face remarcată numai în momentul în care avem absenţa corupţiei. Integritatea a ajuns să se manifeste într-un spaţiu atât de restrâns încât singura modalitate prin care poate să mai supravieţuiască nu e prin avansare şi acaparare de spaţiu, ci prin combaterea adversarului său, corupţia. 

Hiba în sistem apare când lipseşte autenticitatea în asumarea acestei valori, sau a oricărei alte valori, dacă mă întrebi. Devine tot mai dificil să îţi păstrezi credinţa într-o valoare pe cale să erodeze, motiv pentru care oamenii au tendinţa să shift-uiască precum două plăci tectonice între + valoare şi – valoare. 

Astăzi cineva va pleda pentru integritate în Piaţa Victoriei, participând la proteste, şi mâine se va găsi în situaţia în care apelează la clasicul „plic“ la doctor. Raţionamentul din spate îşi va găsi rapid şi o justificare de tipul „dacă numai aşa se poate în ţara asta!“, pentru că, evident, individul ştie că tocmai a avut loc un atac la valorile sale. Aşadar, va încerca să aline căderea sau măcar să o justifice încât să poată trăi cu atacul.

Exemplele de mai sus, revolta din Piaţa Victoriei şi „plicul“ din cabinetul doctorului, sunt de suprafaţă. Valorile trebuie integrate în ADN-ul propriu astfel încât ele să aibă disponibilitatea de a se manifesta în absolut toate ariile în care acţionăm.

„Autenticitatea este despre a-ţi spune ţie, în primul rând, adevărul despre tine şi de abia apoi de a-l spune celorlalţi.“

Mi-e cumva mai la îndemână să atribui discuţiei contextul business-ului şi asta pentru că de-a lungul timpului am avut şansa să discut cu diverşi antreprenori exact despre autenticitate în propria afacere. Unii dintre ei erau mai „păţiţi“, pe la al doilea proiect de business, alţii la început, crescând primul pui de afacere. Cei înţelepţi ajung să înţeleagă valorile autenticităţii şi ale dialogului sincer cu toţi, de la stakeholderi şi până la ultimul consumator. 

Alţii caută permanent un secret în spate, ca şi când ar exista o scurtătură spre succes. Însă, în definitiv, totul ţine de o abordare cât mai umană, pentru că autenticitatea nu deţine vreun model după care acţionează, ci este mai degrabă de sine stătătoare. Dacă vrei, e pământul pe care construieşti relaţiile cu cei din jur.

Trăim în vremurile în care oamenii devin „hiene“ de îndată ce se eliberează un post de conducere, avizi de o putere imaginată sau, cum de altfel plasticitatea limbii române exprimă cel mai bine, plănuiesc atacul pentru „o bucată din ciolanul puterii“. Mă sperii, totuşi, când văd că astfel de poziţii sunt acordate uşor, uneori chiar gratuit (aici putem să devenim uşor cinici şi să luăm în considerare şi nepotismele). Dar câţi dintre aceşti visători la ciolan au cultivat în ei valori şi autenticitate? Ţineţi gândul ăsta aproape şi când vă uitaţi la cum sunt ocupate astfel de poziţii în domeniul public (ca să nu folosesc apelative urâte la adresa instituţiilor publice care sunt în slujba bunăstării noastre).

Din nou, limba română e plastică şi bogată şi da, „peştele de la cap se impute“. 

Rămânând în zona de business, rolul unui antreprenor este dincolo de atribuţiile din fişa sa de post (pe care oricum şi-o scrie singur) şi se măsoară mai degrabă prin felul în care promovează cultura proprie de business, abordarea şi relaţionarea în interiorul echipei. Toate acestea devin atribute ale autenticităţii sale. Autenticitate care, ulterior, se va oglindi şi în demersul business-ului sub bagheta sa.

În general, îmi displac discuţiile politice pentru că, de cele mai multe ori, devin foarte uşor irelevante şi nu încurajează o schimbare, ba chiar cultivă frustrare. Dar rămânând la tema autenticităţii, am descoperit că mă regăsesc des în astfel de discuţii politice şi le părăsesc rapid pentru că de cele mai multe ori toată lumea exclude din vedere un singur amănunt: individul în singurătatea sa. 

Dacă ne luăm la bani mărunţi, o să ajungem la concluzia că dorim să vedem o schimbare prea mare, pentru care, la nivel colectiv, nu suntem pregătiţi tocmai pentru că nici individual nu suntem încă gata să o îmbrăţişăm. 

Genul acesta de concluzie poate sugruma până la sufocare şi astfel anulează orice intenţie spre schimbare. Dar vă invit doar să găsiţi în voi puţină autenticitate, un set de valori în care să credeţi şi de la care să nu vă abateţi. Încercaţi ca tot ceea ce faceţi, pe toate planurile, să fie ghidat de acele valori. Mai simplu spus, încercaţi prin propriul exemplu să cultivaţi în cei apropiaţi schimbarea pe care o doriţi la nivel colectiv. 

Dacă imediat după ce aţi citit asta alegeţi să vă afundaţi în gânduri nefaste precum „da, dar asta presupune să mai aşteptăm vreo 5 generaţii noi ca să vedem o schimbare colectivă“ sau „n-ai, mă, cu cine!“, atunci puteţi închide prăvălia voastră de dorinţe pentru că lupta e deja pierdută.

Cred în oameni obsesiv de tare, uneori chiar naiv de tare. Cred că toţi oamenii încep orice gest cu un gând bun în spate, dar, cumva, mai sfârşesc şi prin a face rău. Ce-i drept, am preferat să îmi modific şi perspectiva asupra unor asemenea gesturi de dragul fericirii şi a bunăstării mele. 

Până acum, cele mai multe gesturi care au avut în spate un gând rău şi au fost îndreptate spre mine fie m-au împins într-o direcţie mai bună, fie mi-au deschis ochii şi mi-au adus mai repede clarificări importante. Aş zice că am avut doar de câştigat.

Ţineţi-vă pietrele strâns şi gândiţi-vă de fapt spre cine aruncaţi: proiecţia voastră sau cineva străin?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite