„Religia e opiu pentru popor!“ Despre prigonirea bisericilor în comunism şi despre „sfinţii închisorilor“, la Adevărul Live

După 1947, ateismul a devenit politică de stat, iar cultele religioase au fost cel mult tolerate. Despre tragica apostazie din timpul comunismului şi despre preoţii-martiri pe care i-au dat temniţele comuniste, au vorbit cercetătorii Adrian Petcu şi Emanuel Cosmovici, la Adevărul Live, de la ora 11.00.

23 aprilie 1947, Sărbătoarea Sfântului Gheorghe. „Scânteia“ publică, pe prima pagină, un pasional mesaj de felicitare. Tovarăşul Gheorghiu îşi sărbătorea onomastica, iar momentul nu era decât „un prilej de bucurie pentru toţi cei care iubesc libertatea poporului şi privesc viitorul cu nădejde“. Articolul alarmează însă grupul comuniştilor sectari. Şi nu pentru că ar fi fost stânjeniţi în vreun fel de elogiile aduse, gratuit, de „oficiosul“ de partid, ci pentru că Sfântul Gheorghe este o sărbătoare creştinească. 

În enormitatea lor, apologiile şi preamăririle erau însă un soi de cutumă subînţeleasă, dar în noua logică a comuniştilor, dictonul „Nihil sine Deo“ a fost transformat în „Nimic cu Dumnezeu“.

„Exista un moment - că nu-ţi faci cruce de cum intri acolo - când te transformai din om în animal, când nu mai aveai un nume şi erai un număr, momentul când îţi dădeai seama că pot să facă ce vor cu tine: îţi dădeau să mănânci, te duceau la toaletă, adormeai când voiau ei. Puteau să te omoare dacă vor. Au încercat o depersonalizare totală. Ceea ce depindea de oameni depindea de ei. Singura speranţă atunci era Dumnezeu. Foamea şi lipsa confortului psihic spiritualizează, te aduc în planul celălalt al fiinţei tale, în partea mistică. Acolo, toţi l-am găsit pe Dumnezeu, dar n-am devenit niciunul bigoţi, ci, poate, mai înţelepţi, poate mai înţelegători.“ Aurora Dumitrescu, fost deţinut politic

Faptele: Prin legea învăţământului din 1948, toate şcolile confesionale sau particulare au devenit şcoli de stat. Astfel, au fost desfiinţate toate şcolile particulare, inclusiv şcolile confesionale deţinute de biserici. Totodată, Legea Cultelor din 4 august 1948 prevedea că statul, prin Ministerul Cultelor, exercită controlul asupra cultelor religioase. Biserica greco-catolică a fost desfiinţată în 1948, iar întregul patrimoniu a fost transferat Bisericii Ortodoxe. Totul în numele „reîntregirii“ bisericii majoritare, oricum de o importanţă neglijabilă pentru noua societatea care avea să fie construită.

Cum a colaborat şi cum a rezistat Biserica sub regimul comunist ateu? Un scurt răspuns al ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit romano-catolic (foto dreapta): „Noi aveam o poziţie oarecum privilegiată – regimul bisericii era de biserică tolerată, dar pe noi ne susţinea Roma. În conştiinţa lor, dar şi în a noastră, era că suntem susţinuţi de Roma.ra mai degrabă o colaborare că n-aveai încotro. Departamentul Cultelor exista ca o organizaţie de control. Nu poţi vorbi despre prietenie, ci de o colaborare forţată. Un rău pe care trebuia să-l duci în spate, să-l suporţi. Altfel, te izolai.La un moment dat, de pildă, nu reuşeam să-i pun în parohie pe preoţii care terminau la Iaşi şi erau sfinţiţi preoţi. Nu reuşeam pentru că-mi spuneau că nu sunt locuri. Ce să fac cu preotul? Are studii, are diplomă, e sfinţit. Până la urmă, am înţeles că, dacă plăteai unui director de la Culte, se rezolva. Nu-i duceam eu cadouri, dar trebuia să-i dau ceva.Valoarea unui televizor color şi a unui videocasetofon. Nici mult, nici puţin“.

Cercetătorii Adrian Petcu şi Emanuel Cosmovici au detaliat, la Adevărul Live, raportul dintre religie şi stat în timpul regimului comunist şi au vorbit despre statutul Bisericii în postcomunism.

Cercetătorii Emanuel Cosmovici şi Adrian Petcu, în studioul Adevărul Live FOTO David Muntean

„Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România“ este o campanie realizată de „Adevărul“ şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.