Preoţii sunt asemeni avioanelor: se vorbeşte despre ei doar atunci când se prăbuşesc...

Cu ocazia tradiţionalelor urări adresate curiei romano-catolice, Papa Francisc a ţinut un discurs revigorant despre bolile cu care se confruntă biserica prezentului constituind o listă deloc neglijabilă de 15 de astfel de boli spirituale. Papa a lansat un apel la rezistenţă interioară şi i-a încurajat pe toţi creştinii lumii la pocăinţă, în sensul de metanoia adică de înnoire a minţii şi de orientare a vieţii spre îndumnezeire.

Ascultându-l pe carismaticul pontif, pe chipul membrilor curiei romane se putea citi o gravitate deloc teatrală, discursul papal marcându-i pe toţi observatorii prin fermitatea şi luciditatea cu care Papa Francisc a pus punctul pe marele I al maladiilor ce au îmbolnăvit o mare parte din corpul administraţiei pontificale. Prin extindere însă toţi suferim de aceleaşi boli şi ne adâncim în hăţişurile unei existenţe întunecate tocmai pentru că nu mai vedem Lumina lumii.  

• Boala de a se crede nemuritor, imun sau chiar indispensabil căci "o administraţie care nu îşi face o autocritică, care nu se aşează în lumina prezentului, care nu încearcă să se amelioreze este un corp bolnav". Să ne uităm pentru o secundă la lumea politică românească. Ce putem vedea? Doar un corp bolnav?! Aş putea spune de-a dreptul în putrefacţie.
• "Maladia Martei" (sora lui Lazăr din Betania) de care suferă cei care se afundă în muncă şi uită să se mai aşeze la picioarele lui Hristos. Din nefericire, foarte mulţi dintre noi suferim de această boală, grija şi oboseala fiecărei zile aruncâdu-ne în braţele televizorului sau a unor activităţi frivole. Cine mai are timp să spună o rugăciune la căderea nopţii?!
• "Boala împietririi mentale şi spirituale" de care suferă cei care au inima de piatră, care se pierd în hăţişurile birocraţiei şi care nu mai sunt oamenii lui Dumnezeu.   
• Boala planificării excesive şi a funcţionarismului căci "este necesar ca totul să fie bine pregătit dar fără a cădea în capcana de a închide şi de a ghida cu orice preţ libertatea oferită de Duhul Sfânt".
• Boala unei coordonări deficiente şi dezastruoase provocate de lipsa de comunicare şi comuniune a membrilor, motiv din cauza căruia corpul îşi pierde funcţionalitatea armonioasă. Evident că primul meu gând s-a dus la teribilul accident petrecut pe Lacul Siutghiol, o paranteză a morţii provocate de iresponsabilitatea autorităţilor (culmea!!!) responsabile cu astfel de situaţii, paranteză deschisă la început de an de o altă tragedie petrecută în munţii Apuseni. Anul acesta de la munte la ţărmul mării, nu i-am putut salva tocmai pe cei care aveau menirea de a salva mii de vieţi. Câtă ironie!  
• Maladia Alzheimer-ului spiritual vizibilă la cei care au pierdut amintirea întâlnirii lor cu Dumnezeu şi la cei care îşi construiesc în jurul lor ziduri şi obişnuinţe devenind ei înşişi sclavi ai idolilor pe care i-au ridicat cu propriile mâini. O boală care se răspândeşte cu o viteză nălucitoare, contextul sărbătorilor fiind tabloul potrivit pentru a vedea ce a făcut consumerismul din omul modern. Praf, ambalajuri şi pulbere...
• Maladia rivalităţii şi a gloriei deşarte... Nimic nou sub soare aş spune. Aceasta este o boală care a făcut ravagii din totdeauna. Mai trist e faptul că s-a răspândit şi la cei tineri, aceştia judecându-şi semenii după etichetele şi mărcile care le înzorzonează bietele trupuri.
• Maladia schizofreniei existenţiale: este boala celor care au o viaţă dublă, fruct al ipocriziei omului mediocru şi al vidului spiritual progresiv pe care diplomele şi titlurile academice nu îl pot umple. O maladie care îi afectează adesea pe cei care renunţând la tainele Bisericii, îşi risipesc viaţa cu afaceri birocratice pierzând astfel contactul cu realitatea şi cu oamenii reali. Mai mult, aceştia îşi creează lumi paralele în care nu respectă tocmai ceea ce predică cu severitate celor din jur şi care ajung să ducă o viaţă ascunsă şi imorală. Ce le recomandă Papa acestor actori?! Pocăinţă. Dar acea pocăinţă adevărată, nu în sens sectar, ci metanoia care începe cu regrete şi cu remuşcări, necesare pentru a urca pe treptele superioare ce conduc la înnoirea minţii şi la schimbarea efectivă a comportamentului. La două mii de ani distanţă, îndemnul Sfântului Ioan Botezătorul: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape" (Mat 3, 1-2) este mai răsunător ca niciodată. 
• Boala clevetirilor, a comentariilor şi a bârfelor (...) care debutează simplu, aruncând câteva cuvinte asupra unei persoane pe care o transformă într-un subiect de discordie şi vrajbă. Aceasta este boala celor care nu au curajul să vorbească direct, a celor laşi care vorbesc pe la spate, a clevetitorilor. "Fraţilor", spune Papa Francisc, "să ne ferim de terorismul bârfelor şi al calomniilor..."
• Boala de a-i idolatriza pe şefi îi orbeşte pe cei care îşi linguşesc superiorii cu scopul de a obţine atenţia lor. Aceste persoane sunt victimele carierismului şi ale oportunismului, ei îi slăvesc pe oameni nu pe Dumnezeu. Este o boală perfidă care loveşte în dublu sens: şi superiorii la rândul lor îşi măgulesc angajaţii pentru a le obţine loialitatea, pentru a-i supune şi mai ales pentru a-i face dependenţi din punct de vedere psiholgic.
• Boala indiferenţei faţă de semeni... este boala pe care eu, personal, aş pune-o pe primul loc. Individualismul, mai spune Papa Francisc, duce la răcirea raporturilor dintre oameni.
• Maladia feţelor de înmormântare... Să nu uităm că ponfitul are şi mult umor. Vorbind despre această maladie, Papa Francisc îi apostrofează cu blândeţe pe oamenii aparenţelor care cred că pentru a fi serioşi trebuie "să-şi coloreze chipul cu melancolie sau cu severitate", dar şi pe oamenii care îi tratează cu aroganţă şi rigiditate pe cei pe care îi consideră inferiori. "O inimă care poartă dragostea lui Dumnezeu este o inimă plină de fericire care iradiază bucurie şi devine contagioasă faţă de cei din jur. Cât de bine ne poate face o doză de umor sănătos!", a mai adăugat Papa Francisc.
• Maladia celor care acumulează. Da, boală grea şi găunoasă, căci încerci să umpli un gol acumulând tot felul de bunuri materiale, dar nu din necesitate ci pentru a te simţi în siguranţă. Capitalismul este motorul acestei maladii care ne obligă să umplem coşurile cu tot felul de ambalaje inutile. Dar cât durează oare bucuria coşului plin?!  
• Boala cercurilor închise în cadrul căreia apartenenţa la un grup devine mult mai puternică decât însăşi apartenenţa la Corpul Bisericii. Evident că cercul va rămâne închis atâta timp cât nu vom auzi vocea care ne spune: "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine." (Apocalipsa 3, 20)
• Maladia profitului monden şi a exhibiţiilor este maladia celor care nu se mai satură să ocupe funcţii de putere, pentru a-şi atinge scopul fiind capabili să calomnieze şi să-şi discrediteze semenii pe toate căile, mai ales pe cele mediatice. Citind aceste afirmaţii, cred că dacă Papa Francisc ar fi urmărit un pic campania alegerilor prezidenţiale din România anului 2014, ar fi declarat imediat stare de urgenţă, iar maladia exhibiţiilor ar fi numit-o de-a dreptul molimă.

 Dar Papa Francisc are lucruri mult mai importante de făcut, unul dintre ele fiind chiar acest discurs în cadrul căruia a avut o atitudine asemănătoare cu cea a lui Hristos vorbind fariseilor. Acum în pragul Naşterii pruncului cel sfânt, cred că avem nevoie mult mai mult de urări moralizatoare decât de clasicele urări de bine şi pace pe pământ. Le repetăm în fiecare an şi nu facem niciun progres. Dimpotrivă. Dacă vrem să fim cu adevărat pătrunşi de naşterea lui Hristos, ar trebui să recunoaştem că suntem bolnavi şi să ne smerim cerându-i să ne vindece de boala împietririi inimii şi a minţii, de Alzheimer-ul spiritual şi de boala planificării excesive, de maladia rivalităţii şi a gloriei deşarte, de schizofrenia existenţială, de boala clevetirilor şi a bârfelor, de maladia profitului monden şi mai ales a indiferenţei faţă de semeni.