Poliţist, politician - Viorel Grosu poate readuce legea-n Brăila

Am fost surprins când am aflat că un prieten sincer a decis să devină politician, iniţial mă gândeam la un sentiment de dezamăgire, dar înţelepciunea celor din jur m-a determinat să aflu de ce omul care m-a făcut să caut un măr bun între cele corupte şi stricate a făcut acest pas.

Eu, alţi tineri şi colaboratori care au avut ocazia de a lucra cu Viorel Grosu, fost şef al Compartimentului de  Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Brăila, sau cu acelaşi Viorel Grosu, fost preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila avem, în mare, o opinie bună despre acesta, de aceea, înainte de a avea mai mulţi ani în cariera de politician, l-am invitat pe acest veteran al misiunilor de menţinere a păcii în Kosovo la un dialog.

Am căutat să mă axez mai mult pe modul de gândire al acestui om şi am neglijat voit orice subiect mai adânc despre apartenenţa sa politică, din principiul non-partizanatului politic, de asemenea, dacă anumite persoane simt că numele lor ar fi trebuit menţionat printre rândurile acestui dialog, vina este iarăşi a mea, deoarece am dorit o contextualizare a faptelor, nicidecum vreo analiză de conţinut.

Vă invit să faceţi cunoştintă cu domnul Viorel Grosu, posibil viitor primar al Brăilei.

    De ce aţi renunţat la meseria de poliţist?

Viorel Grosu (VG): Mai bine zis ar fi de ce am intrat în Poliţie, ca să renunţ la uniforma acestei instuţii, căreia i-am dedicat 19 ani din viaţa mea.

Imediat după ‘89, în acei ani tulburi ai României, am considerat că aşa este cel mai bine pentru mine şi familia mea. Terminasem liceul de marină, eram marinar şi urma să merg la şcoala de ofiţeri mecanici dar am ales să păşesc  într-o zonă neprevăzută, cea a riscului, aşa cum o fac de fiecare dată.

Mi-am asumat această decizie în locul unei cariere cu perspective financiare bune, am ales o carieră ca om al legii şi n-am regretat niciun moment acest pas. Mai ales că am crezut (cum încă mai cred) că voi face un lucru bun pentru cetăţean  purtând această uniformă, căreia i-am respectat misiunea, la fel cum un medic, prin halatul său îşi dedică profesional tot ce are mai bun pacientului său.

Cred în lege, în exemplul personal, iar această credinţă corelativă m-a ghidat în toţi anii de carieră, căci nu puteam pretinde respectarea legii dacă eu, om al ei, nu-i acordam respectul cuvenit. (are o atitudine directă, a celui dornic de a povesti)

Am început cariera în Poliţie de la 0, fără să fi trecut prin şcoala de subofiţeri, prin Academia de Poliţie, am venit ca şi civil, fapt care mi-a oferit o perspectivă diferită, personală faţă de lege şi cetaţean. Fireşte că apoi ”m-am calificat la locul de muncă” aşa cum era şi firesc, doar că mereu am privit relaţia dintre societate şi sistemul de poliţie ca una de înţelegere, pentru că eu m-am simţit mai puţin un om al sistemului având începuturi în ambele părţi.

Raul, să nu crezi că pozez în ”disident”, ci mai curând, când simţeam că anumite decizii sau situaţii nu se potriveau statutului de poliţist, de fiecare dată am spus ce gândesc, cu riscul de a fi sau nu pe placul celorlalţi. (surâde, inevitabil mă gândesc la bancurile cu poliţişti şi la cât de triste îmi par acum)

Dar ce înseamnă această viziune a dumneavoastră?

VG: Stilul acesta al meu de a privi lucrurile, după 9 ani de carieră de poliţist, m-a determinat să testez experienţa internaţională. În 2001 am participat  în prima misiune ONU de menţinere a păcii pe teritoriul Kosovo, iar până în 2010 am adunat cinci ani jumătate de misiuni sub mandat ONU şi UE.

După Războiul din fosta Iugoslavie, provincia Kosovo avea nevoie de instituţii pentru construirea unei societăţi paşnice, democratice, astfel că România, ca şi alte state, a trimis specialişti pentru a pregăti structurile de poliţie kosovare.

Prezenţa în o societate puternic divizată interetnic, religios din cauza conflictului care se încheiase în 1999, experienţa printre kosovari mi-a influenţaţ viziunea despre meseria de poliţist în România, despre relaţia poliţist-cetăţean.

Mai concret, eram poliţişti din peste 60 de ţări şi am cooperat excelent între noi, indiferent de originea fiecăruia, iar această relaţionare a funcţionat foarte bine şi în timpul liber.

Localnicii pas cu pas au început să înţeleagă că dincolo de acest război odios trebuie să accepte trecutul şi diferenţele dintre ei pentru a putea duce o viaţă cât mai bună împreună.

Am rămas după aceşti ani de msiuni în relaţii bune cu colegii mei, cu localnicii sârbi sau albanezi şi cu faptul de a fi fost martor la detensionarea unei societăţi suferinde.

În 2001 erau puncte de acces militare, filtre de control între localităţile de albanezi şi sârbi, iar până în 2010 acestea au dispărut, deoarece aceşti etnici au început să aibe relaţii comerciale şi nu numai mai strânse.

Sigur, mai sunt multe de făcut, dar măcar sunt pe drumul cel bun, Kosovo are un viitor frumos, spre o societate democrată.

Aceşti ani de misiune ONU şi UE mi-au întărit convingerile că principiul ”şeful are dreptate” sau ”ordinu’ se execută, nu se discută” nu sunt cele mai sănătoase în o instituţie. Subordonatul poate şi ar trebui să vină cu propuneri proprii, iar pentru asta ar trebui să fie ascultat, fireşte, în spiritul cooperării, nu un singur om să gândească pentru treizeci, un banal brainstorming ajută mai mult decât un ordin sec.

România, în 2001, avea aproximativ 150 de poliţişti pregătiţi de participare voluntară la misiuni internaţionale, astăzi sunt poate undeva între 700-800, fără celelalte structuri care participă la alte misiuni externe: Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Pompieri etc.

Raul, dacă vei discuta cu fiecare dintre ei, probabil că îţi vor spune că modul de lucru în misiunile internaţionale, bazat pe cooperare, poate fi aplicat şi în România, sub condiţia existenţei unei voinţe din partea sistemului de aici.

Mai ales că, într-o perioadă a fost deschisă o fereastră pentru schimbări, au fost implementate unele idei şi instrumente care au ajutat meseria de poliţist, însă acum această fereastră este cel mult întredeschisă acum.

 Bine, bine şi de ce aţi ales să plecaţi din sistem?

VG: 2011 a fost anul în care am analizat următoarea dilemă: acceptam să devin un om al sistemului, din care probabil aş fi ieşit la pensie cu 3 stele mari pe fiecare umăr, un statut şi o pensie pe măsură sau să mă urc în alt autobuz, cu o altă destinaţie necunoscută.

La început am lăsat marinăria care îmi oferea un viitor de la care ştiam ce mă aşteaptă, la fel în 2011 am decis că voi face o schimbare.

Aşa că am depus o demisie simplă spunându-i comandantului că vreau să demisionez, iar peste 15 zile eram rezervist cu acte în regulă, fără nici un salariu compensator sau alt ajutor material din partea instituţiei, n-am nici drept de pensie anticipată.

 De ce voluntariat sau cum aţi ales această experienţă?

VG: Unul din motivele plecării mele a fost alegerea mea în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila. Devenisem incompatibil: eram parte a sistemului de poliţie şi  totodată preşedinte al unei organizaţii ce are misiunea de a cere autorităţilor respect şi aplicarea legii. Principiile mele erau aceleaşi, am colaborat cu cetăţeanul, l-am reprezentat, doar că s-au schimbat rolurile: eram o voce a societăţii care cere instituţiilor statului respectarea legii, inclusiv poliţiei.

Îţi spuneam de ferestre. Laşi fereastra 5-10 minute pentru a introduce aer proaspăt în cameră, apoi o ţii închisă până consideri tu că mai ai nevoie de o altă aerisire. Eu nu am mai aşteptat alt aer al schimbării în poliţie şi am decis să merg pe alt drum.

Intrarea mea în Pro Democraţia urmează acelaşi făgaş al lipsei de experienţă de la început de drum: marinar, poliţist, voluntar. Sigur că activitatea de poliţist şi-a pus amprenta asupra mea, de exemplu, am apreciat diferenţa dintre un sistem strict şi trecerea către un ONG unde cooperam cu cei din jur aşa cum o făceam în misiunile internaţionale. (are o sticlire în ochi, parcă ar fi un liceean ce vrea să facă proiecte!). Deciziile erau la mine şi la tinerii voluntari brăileni din jurul meu, nu aveam un ordin venit de sus, ci parteneri cu care acţionam în urma schimbului de idei.

Experienţa de peste un an ca preşedinte şi voluntar al unei ONG a fost dominată de absenţa oricărei constrângeri. Proiectele, activităţile noastre de la nivel local erau decise la Brăila, nu am avut schimb de telefoane cu preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia de la nivel central, din Bucureşti, care să-mi spună ce să fac sau să cer vreun accept pentru ce realizam împreună cu ceilalţi voluntari şi colegi.

Ce a însemnat această călătorie pentru dvs şi de ce ”aţi coborât iar din autobuz”? (oare care ar fi costul acestor călătorii?)

VG: Mereu mă bucurau discuţiile cu adolescenţii, în urma cărora stabileam priorităţile şi acţiunile. Relaţia noastră de cooperare a fost bazată pe deschidere şi susţinere reciprocă.

Noi, cei din Comitetul de Conducere, ascultam ideile şi propunerile voluntarilor pentru ca apoi să le fim alături în tot ce făceam: eram împreună la acţiunile de ecologizare prin oraş, pe Faleza Dunării; la acţiunile de informare a cetăţenilor, pe străzile Brăilei.

Mă bucur că munca pe care am depus-o alături de echipa APD Brăila a lasat urme în organizaţie, prin proiecte care sunt continuate şi azi, semn că am făcut lucruri serioase, de perspectivă. Tinerii cu care am voluntariat sunt extraordinari, ei erau în ani terminali de liceu şi făceau activităţi extracurriculare. Nu sunt surprins, când, de exemplu văd pe Facebook, pe internet în ce proiecte sunt acum implicaţi sau ce realizări au aceşti brăileni ca studenţi, mă bucur pentru ei şi găsesc motive de a fi încrezător în viitorul oraşului, al ţării.

Şi această călătorie frumoasă, rodnică, a avut un an al bilanţului - 2012- an în care am decis să demisionez din funcţia de preşedinte al APD Club Brăila, fapt fără precedent în Asociaţia Pro Democraţia, deoarece nu exista o procedură clară despre cum cineva poate renunţa la poziţia de preşedinte, iar până la mine nimeni nu şi-a depus funcţia înainte de finalul mandatului.

Aici, vreau să le mulţumesc colegilor din APD Brăila pentru faptul că m-au primit şi susţinut în perioada mea de mandat, deşi am venit ca un om cu experienţă în alt domeniu, motiv pentru care posibil ca anumiţi oameni să fi avut anumite rezerve despre ceea ce pot realiza eu împreună cu ceilalţi pentru organizaţie. Alături de ei am avut o experienţă frumoasă, prin care am cunoscut tineri brăileni şi oameni talentaţi, de valoare.

Proiectele frumoase m-au adus alături de aceşti tineri cu potenţial care oferă reale motive de încredere şi speranţe în viitorul oraşului, dar ei pleacă şi din păcate, nu se mai întorc, iar Brăila pierde aceste talente. Înţeleg decizia tineretului de a pleca pentru că aici nu au oportunităţi, oferta este limitată momentan: nu avem un centru universitar, nu avem locuri de muncă bine plătite şi tot aşa.

 Până aici, vă înţeleg, mai ales în ceea ce priveşte voluntariatul, însă sunt mai interesat să aflu de ce aţi ales o carieră în politică? (acest om poate face carieră ca expert internaţional de securitate, de ce ... politică!?)

VG: Poţi duce bătălia cu sistemul doar până la un anumit nivel ca ONG-ist în România, mai ales în faţa unei clase politice populată de oportunişti, tovarăşi şi bişniţari care ocupă funcţii de  decizie în şi pentru Brăila.

Am convingerea că în aceste vremuri de criză, de evoluţie a societăţii ar trebui împrospătată scena politicii, în general. Avem nevoie, ca societate, de oameni cu propuneri noi, cu viziuni de substanţă.

Tinerii care n-au avut contact cu politica, oameni care au vrut să se implice dar n-au avut soluţii politice până acum sunt ţinta proiectului la care lucrez în acest moment.

Partidul Mişcarea Populară la Brăila, al cărui prim-vicepreşedinte pe plan local sunt, îşi propune să atragă susţinerea, participarea cetăţenilor alături de o echipă formată din oameni cu nume şi experienţă politică şi de cei ca mine, fără experienţă politică dar buni profesionişti în domeniile lor de activitate, prin mesajul către Brăila că e timpul unei schimbări de paradigmă politică şi civică.

Politic voi încerca să transpun principiile pe care le-am avut în toţi anii de carieră, de activităţi profesionale, în folosul comunităţii şi a  cetăţeanului, pentru că asta am facut mereu.

Mă aflu în o etapă firească, daca vrei un altfel de parcurs profesional, am slujit cetăţeanul prin apărarea legii, apoi prin solicitarea statului de a respecta legea, iar acum, prin munca depusă împreună cu ceilalţi colegi din Mişcarea Populară la Brăila, vreau ca legea să fie în folosul comunităţii şi nu a celor favorizaţi.

Ce schimbări veţi face în Brăila, dacă veţi avea puterea politică?

VG: În ultimii ani, Brăila a fost roşie, cu toţii vedem unde s-a ajuns: oamenii pleacă din oraş, din judeţ, economia locală a ajuns la fier vechi, oportunităţile = 0. În loc de hypermarket-uri, comunitatea noastră are nevoie de investitori care să genereze competitivitate economică, implicit şi creşterea calităţii vieţii, astfel încât brăileanul să îşi permită mult mai mult faţă de cât îşi permite în actualele condiţii.

Judeţul nostru trebuie şi poate fi relansată economic deoarece avem multe resurse care nu sunt valorificate: portul, potenţialul agricol, Insula Mică şi Dunărea, inclusiv tinerii care evadează din Brăila. Condiţia este ca aceste valori să fie întrebuinţate corect şi nu căpuşate.

Această conlucrare dintre administraţia locală şi mediul economic va aduce beneficii ambelor părţi: locuri de muncă mai diversificate şi mai bine plătite, prosperitate, mai mulţi bani la buget, turişti pentru frumuseţile aşezărilor, pământurilor noastre pentru că sunt lucruri de valoare aici. Imaginea oraşului nu este cea prezentată la ştirile orei 17:00.

Cu mici excepţii, Brăila şi-a pierdut valorile sportive. Mereu a fost o pepinieră de canotori, boxeuri, înotători, handbalişti, atleţi, fotbalişti ş.a.m.d., iar azi, din ignoranţă sau din lipsa unei strategii a sportului brăilean trăim doar din amintiri şi copii noştri nu au către ce să se orienteze.

Ce puteţi să spuneţi despre corupţia din Brăila? (ar fi un roman, dar pe scurt)

VG: Aici, practic nu sunt prea multe oportunităţi profesionale, atât timp cât mai tot ce ţine de obţinerea unui loc de muncă în aparatul de stat este sub control politic, inevitabil corupţia este prezentă. Este anormal, nepermis ca astfel de practici să fie menţinute, perpetuate.

Nu accept ca la schimbarea culorii politice a Brăilei, oamenii din administraţie să fie schimbaţi după apartenenţa politică. Desigur, dacă numai partidul te recomandă pentru funcţie, clar un profesionist va fi adus pe postul respectiv.

Oamenii au nevoie de transparenţă în activităţile aparatului administrativ. Cetăţenii au senzaţia că autorităţile sunt împotriva lor şi nu să-i ajute.

Pe măsură ce dai şanse, sprijin oportunităţilor de investiţii, competiţiei economice, cetăţeanul are siguranţa locului de muncă, poţi umbla la diminuarea poverii fiscale şi simplifica procedurile birocratice pentru a nu sufoca micii întreprinzători, aşa administraţia ar avea de câştigat bani la buget, sprijin din partea comunităţii. Autorităţile trebuie să îşi dorească generarea bunăstării nu ”jupuirea găinilor” prin tot felul de taxe şi impozite.

Infracţionalitatea va scadea pe măsură ce nemulţumirile sociale se vor diminua, trebuie să ieşim din cercul vicios în care ne aflăm la acest moment.

Când un investitor vrea să vină la Brăila nu ar trebui speriat de taxa corupţiei, obligaţia de a ajuta partidul şi câştigarea bunăvoinţei interlopilor.

Trebuie să promovăm corectitudinea, respectarea legii şi sprijinirea mediului de afaceri.

Trebuie lăsat la o parte interesul de grup sau de partid în favoarea înteresului cetăţeanului, astfel încât comunitatea să aibă reale beneficii de pe urma proiectelor de infrastructură şi să nu beneficieze câţiva ”acoliţi” de câte o sală de bowling, un restaurant, renovate din bani publici, iar noi să rămânem doar cu şanţuri prin oraş şi străzi surpate în urma asfaltării!

Hai să rupem cercul vicios al unui mediu deloc propice activităţilor economice sănătoase, curate, prin o administraţie publică deschisă care să ofere soluţii cetăţeanului şi nu să impună bariere. Loc sub soare este pentru toţi la Brăila, nu doar pentru cine trebuie, ci şi pentru cine merită!

Cum rămâne cu cultura Brăilei? (ăştia de acum o menţionează doar la chermeze, festivaluri şi când cenzurează TMF, dar nu auzi pe vreunu’ cu politici publice pe aşa ceva!)

VG: Brăila are în continuare un potenţial cultural: muzică, teatru, istorici, scriitori, arta fotografică, pictură sunt repere prezente în viaţa citadelei noastre.

În plus, tinerii noştri trebuie încurajaţi spre performanţă intelectuală, sportivă, culturală.

Brăilenii sunt avizi şi-şi doresc cultură, chiar dacă aparent trăim într-un oraş manelizat.

Prin cultură putem genera interes, proiecte de anvergură care să ajute imaginea oraşului, să atragă idei noi şi bune.

De ce nu, alături de Galaţi un centru universitar important putem dezvolta o regiune puternică, aşa cum două ţări organizează un campionat sportiv şi noi putem coopera spre binele nostru al tuturor, al judeţelor noastre.

Ca şi deziderat pot spune că-mi doresc să vină cât mai mulţi tineri cu potenţial, cu studii la Brăila, să devenim un punct de interes, tinerii să se poată exprima aici şi să ajute oraşul. Acum numărăm pe degete cazurile celor care vin din alte judeţe să ajute Brăila, hai să devenim un punct de atracţie, un loc râvnit, o adevărată Capitală Culturală Europeană pentru 2021!

Brăila să fie o perspectivă pentru ceilalţi, nu doar o pistă de decolare. Aici se decolează, avem un aeroport de pe care valorile doar pleacă însă mai nimeni nu aterizează la noi.

E simplu, ori mergem spre o fugă masivă din această enclavă, ori facem Brăila un oraş, o destinaţie pentru cât mai mulţi oameni cu idei şi potenţial. Tinerii brăileni să poată merge la studii cu bilet dus-întors, nu să dezvolte alte oraşe, alte ţări.

Cu politica, până la urmă cum rămâne?

VG: Vreau să ieşim din sintagma ”alegem răul cel mai mic” şi oamenii să simtă că cei pe care i-au ales îi reprezintă cu adevărat, prin deciziile luate  şi faptele pe care le fac. Politicianul să nu mai fie ”el şi ai lui”, ci ”el, al nostru” şi împreună să lucreze la luarea deciziilor, în simţământul comunităţii.

Omul care votează să poată spune despre reprezentantul ales: ”şi eu la fel aş fi procedat, la fel aş fi luat această decizie”.

Cam în această direcţie a reprezentării reale, a cooperării îmi doresc să meargă politica.

Veţi avea afaceri cu statul? (să nu spună omu’ mai târziu ca altu’ că aşa şi pe dincolo)

VG: Nu am intrat în politică pentru a face avere din fondurile publice, ai cetăţeanului. Aşa că exclud ideea de a lega afacerile personale cu statul.

În loc de orice concluzie, vă rog, să semnaţi câteva gânduri directe Brăilei.

“Dragi brăileni,

Rămân consecvent pricipiilor pe care mi-am bazat întreaga activitate - respect faţă de lege, respect faţă de cetăţean, le voi păstra şi în cariera politică recent începută.

Doresc ca aceste principii să fie respectate şi aplicate de toţi cei cu care voi veni în contact, parteneri sau competitori politici.

Vă doresc şi îmi doresc să priviţi cu speranţă spre viitor şi să vă implicaţi activ în viaţa urbei noastre.

Cu stimă,

Viorel Grosu”