Duminică seara, ora 23.00 fix.  

În reşedinţa patriarhală era linişte. O călugăriţă extrem de subţirică, feminină, înaltă, trecută recent de 30 de ani, sufla încet pe vârfuri, desculţă, stingând lumânările atârnate în candelabrele de argint ce fuseseră aprinse în sala de recepţie. Ultimii Mitropoliţi, apropiaţii Prea Fericitului plecaseră ca la semnal toţi deodată după ce l-au felicitat, i-au descris cadourile şi l-au pupat frăţeşte. Zeci de pahare şi sticle au rămas pe masa ovală alături de câteva lăzi neatinse. Un episcop se auzea cântând tulburând tăcerea nopţii în timp ce se îndrepta legănat (pesemne de la prea mult vin alb) spre X7-ul negru din 2018 în care îl aştepta arhidiaconul (şi el puţin ameţit). Până şi Patriarhul Ecumenic la aproape 80 de ani ai săi îşi luase rămas bun şi plecase spre apartamentul prezidenţial de la Marriott. Patriarhul, înainte de a intra în dormitor, asculta ultimele ştiri de la Antena 3 aşezat, obosit fiind, într-un fotoliu de masaj, cu un pahar de Whiskey irlandez vechi de 12 ani şi un trabuc cubanez.

- Ai văzut că am reuşit, mă!
- Prin mila lui Dumnezeu, Prea Fericirea Voastră!
- Au fost mai mulţi decât am crezut cu frigul ăsta. Aproape tot Guvernul şi doamna Dăncilă, primari, politicieni, Becali. M-a sunat şi doamna primar de două ori să-şi ceară scuze că nu a venit. A trimis şi un pachet mare. N-ar fi acceptat să fie denigrată iar de bucureşteni. Şi o înţeleg. Are ambiţii mari, vrea să conducă ţara. Dar nu va reuşi... şi nici nu a fost scump, aşa cum s-a votat în Sinod.
- Ştiţi, credincioşii au fost tare mâhniţi că Iohannis nu a venit nici în ceasul al 9-lea. Nu mai pupă el Preşedinţieeee. Nici întâlniri cu Sfinţia Voastră.
- Iohannis? El nu mai contează! De fapt nici nu a contat vreodată ! Să se întoarcă la Sibiu. Are destule... case.
- Aţi primit scrisoarea dânsului?
- Am aruncat-o ! Ştiam de la consilierii lui că nu vine.
- Şi Patriarhul Rusiei cum de nu a venit Sfinţia Voastră?
- Păi nu l-am invitat. Pe niciunul. Să vadă o catedrală de 5 ori mai mică decât cea din Moscova şi să-şi murdărească pantofii albi în noroaiele şantierului. Dar va venit la sfinţirea picturii.
- Sunteţi convins?
- Dumnezeu rânduieşte. Câteva cifre în plus, în dolari, contează fiule...

Şi patriarhul adormi zâmbind pe fotoliul său favorit reamintindu-şi fiecare moment din ziua în care a sfinţit Catedrala Mântuirii Neamului. Acum e sigur că a intrat definitiv în Panteonul Patriarhilor României şi chiar în rândul celor din întreaga Ortodoxie. Niciunul dintre patriarhii României nu a reuşit să îndeplinească acest vis. Biserica din dealul Patriarhiei va rămâne paraclis, dar acum totul se va desfăşura în Marea Catedrală.

A reuşit în România, o ţară săracă din Estul Europei, să zidească în câţiva ani ceva ce nici Ministerul Transporturilor laolaltă cu Ministerul Fondurilor Europene nu a reuşit. Se lucra şi duminica. Semn că are abilităţi de leader, că poporul îl ascultă şi mai mult că politicienii nu îl pot refuza. În 11 ani de când este Patriarh, nimeni nu l-a refuzat vreodată! În decembrie 2018, The Times îl numea Omul Anului. Catedrala naţională nu e o aroganţă naţională, chiar dacă 75% din peste 110 milioane de euro au fost bani publici. Priviţi la celelalte catedrale din ţările vecine ortodoxe. Nu sunt mai mici. Până şi Georgia are o catedrală în care intră 10.000 de oameni. Însă prezenţa Patriarhului Ecumenic e un semn direct pentru Rusia. Lupta de putere nu se sfârşeşte nici în Biserică.