Patriarhia Română: „Trebuie continuată lupta anticorupţie. Hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj după protestele din ultimele zile, spunând că lupta anticorupţie nu trebuie să se oprească
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj după protestele din ultimele zile, spunând că lupta anticorupţie nu trebuie să se oprească

„Trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionati, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material“, se arata intr-un mesaj intitulat „Îndemn la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială“, transmis vineri de Patriarhia Română, în contextul protestelor masive din ultimele zile.

Redăm comunicatul integral al Patriarhiei Române

„Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populaţiei. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai.

În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupţie, iar cei vinovaţi trebuie sancţionaţi, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit“.

În acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de „factor al păcii sociale“ (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială. Rugăciunea este necesară, deoarece luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă. Dialogul este necesar pentru a depăşi conflictele între persoane, instituţii şi orientări sociale divergente.

Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societăţii, care au nevoie de soluţii concrete elaborate în comun. Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioşii să săvârşească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societăţii româneşti, dar şi să încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate“, se arată în comunicatul de presă al Patriarhiei Române, potrivit agenţiei de ştiri Basilica.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite