Sunteţi în acelaşi timp preot dar şi, într-un fel, un lider de opinie: exprimaţi păreri, în numele dvs dar şi în numele Bisericii. Aveţi impresia că tragedia de la Paris (Charlie) a schimbat ceva, putem încă să ne exprimăm fără frică, aşa cum dorim?

Nu ştiu dacă a schimbat ceva neapărat. Ştiu doar că a atras atenţia asupra fenomenului media. Că se poate trăi şi muri, că putem să cădem victime comunicării propriilor noastre excese ori frustrări. Niciodată exprimarea unei păreri nu poate fi făcută fără frică. E un misterum tremendum dinaintea fiecărui cuvânt ori fiecărei imagini pe care o editezi. Este parte din fişa postului unui comunicator emoţia asumării cu propria viaţă a adevărurilor pentru care eşti dispus să fii mărturisitor.

Având în vedere şi recentele derapaje mediatice, de atunci, de la Paris, dar şi mai recente, la Bucureşti, ar trebui să cenzurăm discursul media? Dar să autocenzurăm?

Despre cenzură nu poate fi vorba. Cred că avem datoria de a creşte în omenie, în decenţă.  Nu poţi să emiţi doar ca să ai rating informal ori doar ca să vinzi materialele în care exprimi dreptatea proprie. Lipsa moralităţii în media afectează enorm conştiinţele celor dispuşi să trăiască actul comunicării doar prin media. Efortul de a creşte decenţa este unul fundamental. Exprimarea adevărului devine tot mai importantă în contextul în care suntem ahtiaţi după evenimente. Presa nu trebuie să creeze evenimentul ci doar să-l însoţească, să cultive informaţia. Asta când nu e vorba de propriul eveniment de presă (lansări, conferinţe etc).  Omul de presă, atunci când vrea să aibă opinie, trebuie să aibă şi cultura opiniei pe care o exprimă. Să nu confunde termenii, să nu anuleze realitatea, să nu se avânte în comentarii fără finalitate formatoare. Ştiu că sună ideal, dar presa o fac oamenii. Când un om este lipsit de morală şi ideal nu prea are ce căuta în presă.

Interviul, dacă doriti să-l cititi în întregime,  pe site-ul Q Magazine, care i-a consacrat un dosar şi o copertă. 

Dosarul, aici.