Papa Francisc I (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la 17 decembrie 1936, în Buenos Aires, într-o familie de italieni săraci - a avut patru fraţi, iar tatăl a fost un simplu lucrător sărac la căile ferate. A urmat cariera preoţească, fiind hirotonit preot, în Ordinul Iezuiţilor, pe 1969. În mai 1992, a fost numit Episcop de Auca, iar în 1998, a fost promovat ca Arhiepiscop de Buenos Aires. În februarie 2001, a fost făcut cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea.

În biografia sa - vă recomand să studiaţi sursele de limbă engleză şi limbă italiană pe care le oferă Internetul şi din care eu vă ofer doar o sinteză - pot fi cu uşurinţă idenfiticate dovezi că noul Papă Francisc I a căutat să-i urmeze lui Hristos, aplicând cu loialitate şi consecvenţă învăţăturile Ordinului Iezuiţilor. A manifestat o permanentă smerenie, refuzând să locuiască în palatul de cardinal şi preferând un mic apartament unde îşi prepara singur mâncarea. Se deplasa la biroul de lucru utilizând transportul în comun, renunţând la limuzină şi la şoferul de serviciu. A intrat în conflict cu politicienii argentinieni prin discursul său public în favoarea celor săraci şi a împlinirii justiţiei sociale.

Papa Francisc I consideră că sărăcia extremă şi modul nedrept de organizare a vieţii economice reprezintă violări ale Drepturilor Omului. În timpul unei greve generale a funcţionarilor publici din Buenos Aires, în calitate de cardinal şi-a exprimat public tristeţea şi protestul faţă de faptul că oamenii săraci, greviştii sunt persecutaţi pentru că luptă pentru locurile lor de muncă, iar bogătaşii sunt admiraţi pentru că scapă de pedeapsa Justiţiei pentru faptele lor imorale şi ilegale.

Papa Francisc I este cunoscut pentru atitudinea conservatoare în problemele de doctrină. El este un vehement critic al avortului şi eutanasiei. A intrat în conflict cu autorităţile argentiniene atunci când acestea au legalizat căsătoria între homosexuali. Atunci a declarat că hotărârea guvernului argentinian reprezintă un real şi cumplit regres antropologic. Comentând legalizarea căsătoriei homosexuale, Francisc I atenţiona într-o scrisoare adresată mânăstirilor catolice din Argentina: ”Să nu fim naivi, nu vorbim despre o simplă bătălie politică, ci este vorba de o acţiune distructivă împotriva planului lui Dumnezeu. Noi nu vorbim despre un simplu proiect de lege, ci mai degrabă despre o uneltire a diavolului, tatăl minciunii, care încearcă înşele pe copiii lui Dumnezeu.”

Există în biografia noului Papă şi ceva întuneric. Conform ”fişei personale” publicată de site-ul USA Today, Papa Francisc I a fost acuzat de complicitate sau cel puţin de pasivitate la acţiunile criminale ale dictaturii militare care a condus Argentina în perioada 1976-1983, un activist pentru drepturile omului înaintând o plângere penală împotriva lui în aprilie 2005. Cardinalul Bergoglio era acuzat că ar fi participat la arestarea de către serviciile secrete argentiniene a doi preoţi iezuiţi opozanţi dictaturii. Răspunsul oficial al Bisericii din Argentina la această acuzaţie a fost: ”este doar o veche calomnie”.

Făcând abstracţie de acest episod controversat, cred că se poate afirma că Papa Francisc I reprezintă o şansă extraordinară nu doar pentru Catolicism, ci pentru întreaga Biserică Creştină. Un Papă smerit, iubitor de săraci, opozant al capitalismului neoliberal şi globalizator, un Papă cu simţul loialităţii faţă de Învăţătura lui Hristos prin aplicarea necesarei Imitatio Christi - imitarea/urmarea lui Hristsos - este expresia luptei Bisericii împotriva ispitelor lumii acesteia. Biserica Romei pare că începe să înţeleagă un adevăr evident: Epoca ”Prinţilor Bisericii” a apus! A sosit vremea în care ierarhii Bisericii sunt chemaţi să redevină Urmaşii Apostolilor lui Hristos.

Se prea poate să vorbim despre o necesară regrupare a forţelor încă vii şi curate din Biserica lui Hristos. Situaţia este gravă, oriunde am privi. Scandalurile despre averea imensă a Bisericii şi administrarea netransparentă în favoarea unor caste privilegiate din rândul ierarhilor şi preoţilor, viaţa imorală a multora dintre episcopi, preoţi şi diaconi, nefasta comuniune de interese lumeşti între grupuri de ierarhi, politicieni şi magnaţi ai finanţelor, slăbirea glasului profetic al slujitorilor Bisericii în faţa conducătorilor statelor reprezintă probleme comune tuturor ramurilor Bisericii Creştine.

În contextul în care Ortodoxia nu reuşeşte să scape din capcana fărâmiţării după chipul statelor naţionale, unde Bisericile Ortodoxe vieţuiesc separat şi fără să comunice între ele real, eficient şi mai ales, cu vocaţie universală, cu o Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui lipsită până şi de capacitatea minimală de a unifica formal dacă nu acţiunile, măcar mesajele acestor Biserici Ortodoxe, într-un astfel de context, deci, Biserica Romei rămâne, de facto, singura voce puternică şi cu potenţial de luptă în faţa forţelor care doresc transformarea societăţii contemporane într-o societate globală întemeiată pe valori din care multe sunt necreştine, chiar anti-creştine.

Papa Francisc I - simbolică alegerea numelui după cel al Sfântului Francisc din Assisi, iubitorul de săraci şi de bolnavi, fondatorul Ordinului Franciscan - are oportunitatea oferită de Duhul Sfânt să devină reprezentantul singurei forţe globale, Biserica Creştină, care se poate opune ofensivei globalizării, în încercarea de a încreştina unificarea umanităţii dorită de venerabilii maeştrii ai capitalismului neoliberal.

Sfârşesc aceste rânduri cu un îndemn: să privim cu atenţie la cele ce se vor petrece în lunile următoare la Vatican. Cred că vom avea multe de învăţat şi cred că este foarte posibil să aflăm exemple de urmat în slujirea noastră pentru remodelarea relaţiei Bisericii lui Hristos cu societatea contemporană.