Papa Francisc e aşteptat de cel puţin o jumătate de milion de creştini în România

Papa Francisc e aşteptat de cel puţin o jumătate de milion de creştini în România

FOTO Guliver / Getty Images

Cel puţin 500.000 de români şi maghiari vor asista în perioada 31 mai – 2 iunie la ceremoniile religioase organizate cu prilejul vizitei Papei Francisc în România.

Asistenţa cea mai numeroasă e aşteptată pentru dimineaţa zilei de sâmbătă, 1 iunie, la Şumuleul Ciuc, foarte aproape de municipiul Miercurea Ciuc, acolo unde se află o bazilică franciscană veche de câteva sute de ani ce organizează anual, de Rusalii, nu doar cel mai mare pelerinaj religios din România, ci cea mai importantă manifestare de acest gen din întreaga Europă Centrală şi de Est. Mânăstirea franciscană se află în posesia unei statuete a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, ceea ce face ca pelerinajul anual să aducă în medie peste 150.000 de credincioşi la Miercurea Ciuc, pe aşa numitul deal al Şumuleului, marea majoritate fiind creştini catolici maghiari. Anul acesta vizita papală va avea loc cu o săptămână înaintea celebrului pelerinaj, dar cele două evenimente nu vor fi contopite. Conform media maghiară, în prezent, există deja date care arată că la întâlnirea cu papa vor participa cel puţin 75.000 de persoane, dar cifra se va dubla cu siguranţă în lunile rămase până la materializarea vizitei papale.

Apoi, beatificarea foştilor episcopi greco-catolici, înlăturaţi din funcţii şi exterminaţi de regimul comunist la începutul instalării sale în anii ”50, va aduce pe Câmpia Libertăţii alte cel puţin 100.000 – 120.000 de persoane, de data aceasta majoritatea fiind credincioşi greco-catolici. Această ceremonie e prevăzută pentru dimineaţa zilei de duminică, 2 iunie şi ea se va încheia cu cunoscuta rugăciune duminicală televizată pe întreg mapamondul prin care Papa se adresează prin tradiţie, în Ziua Domnului, celor peste 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume.

Alte zeci de mii de catolici români sunt aşteptaţi la celebrarea liturghiei de la Bucureşti, din Catedrala Sf. Iosif, acolo unde a celebrat şi primul papă care a călcat în „Grădina Maicii Domnului”, Karol Wojtyla, în mai 1999. Evenimentul va avea loc în după-amiaza zilei de vineri, 31 mai, şi va fi precedat de un moment cu totul special de rugăciune prevăzut a avea loc în Catedrala Mânturii Neamului, acolo unde Papa Francisc şi patriarhul Daniel vor rosti împreună, alături de mii de credincioşi de toate confesiunile, rugăciunea „Tatăl nostru”.

Ultimul loc de rugăciune inclus pe agenda vizitei papale se va consuma în după-amiaza zilei de sâmbără, 1 iunie, la Iaşi, acolo unde circa 75.000 – 80.000 de catolici din întreaga Moldovă îl vor întâlni pe papă. Cifrele ar putea fi însă net depăşite, întrucât mobilizarea în rândul parohiilor catolice din întreaga dieceză e la nivel maxim, fiind o premieră absolută. În fapt, Francisc va fi primul papă ce trece graniţele Bucureştiului, fiindcă în urmă cu 20 de ani lui Ioan Paul al II-lea nu i s-a permis acest lucru. Catolicii moldoveni au pus întâlnirea cu Francisc sub semnul Maicii Domnului de la Cacica, celebra icoană mariană urmând a primi o binecuvântare specială din partea urmaşului Sf. Petru în catedrala din Iaşi. 

Există indicii că actualul suveran pontif, Francisc, cel de-al doilea papă care va vizita România în ultimii 20 de ani, nu va fi aşteptat la Aeroportul Otopeni de preşedintele ţării, Klaus Iohannis. În fapt întregul ceremonial rezervat şefilor de stat se va derula la Palatul Cotroceni, acolo unde dealtfel cei doi se vor întâlni la scurt timp după sosirea înaltului oaspete de la Vatican, vineri, 31 mai, cel mai probabil după ora prânzului. Tot la Palatul Cotroceni se va derula şi întâlnirea dintre premierul Viorica Vasilica Dăncilă şi Papa Francisc, dar şi prezentarea întregului corp diplomatic acreditat la Bucureşti, în faţa căruia suveranul pontif va ţine şi un scurt discurs. În schimb, Klaus Iohannis ar putea asista la ceremonia de plecare a papei din România, ceremonie prevăzută pentru seara zilei de duminică, 2 iunie, de la Sibiu. Mai mult, Klaus Iohannis este aşteptat să participe în aceeaşi zi şi la ceremonia de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici ucişi după 1950 de către regimul comunist, liturghie prevăzută pentru dimineaţa zilei de duminică, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.

Papa Francisc va celebra trei sfinte liturghii în România, câte una la Bucureşti, Şumuleul Ciuc şi Blaj. Primele două vor fi în limba latină, în timp ce cea de la Blaj se va face în rit oriental, urmând canonul Sf. Ioan Gură de Aur. La toate trei Papa va ţine scurte omilii în limba italiană, însă nu e deloc exclus ca Francisc să urmeze exemplul predecesorului său, Ioan Paul al II-lea, din mai 1999, şi să surprindă asistenţa cu câteva fraze în limba română. Pe toată durata prezenţei sale în România, Papa Francisc va locui în sediul nunţiaturii din Bucureşti, aşa cum e cunoscută ambasada Vaticanului în fiecare capitală din lume unde e prezentă.    

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: