Întâi de toate, legat de ceea ce se petrece sub ochii noştri în Ucraina, asistăm la un război fratricid. Două popoare care se revendică din Ortodoxie şi care au în comun un parcurs milenar fac uz de arme, se detestă reciproc cu violenţă, acuzându-se, în cele din urmă, de trădare. Aceasta are în vedere „Sfânta Rusie”, un concept central al discursului slavofil de secol 19 şi după aceea. Mesajele patriarhilor Chiril al Moscovei şi Filaret al Kievului (nerecunoscut canonic!) sunt elocvente pentru ce înseamnă nefasta întâlnire dintre teologie şi ideologie.

Apoi, impasul în care ne aflăm contrazice masiv o prejudecată larg răspândită tocmai pentru că induce impresia de a înţelege repede, fără efort, un context care reclamă totuşi multă ştiinţă de carte, un simţ al realităţii şi contactul nemijlocit. Aşadar, prejudecata în cauză sună pe scurt astfel: Rusia este centrul unei lumi ortodoxe care se întinde de la Sofia la Belgrad şi de la Bucureşti la Helsinki sau Tallinn, dar care este deopotrivă prezentă la Kiev, Minsk sau Chişinău. În această logică, ceea ce se petrece zilele acestea ilustrează un plan politico-teologic.

Nimic mai fals! Centrele amintite sunt la o privire mai atentă cât se poate de variate. Ortodoxia nu este un sos care leagă tradiţii, limbi, culturi, sensibilităţi şi mentalităţi distincte, unificându-le cu forţa. Numitorul comun nu suspendă diferenţele specifice. Din fericire. Pentru că, înţelegându-se doar ca unealtă a dorinţei de expansiune geografică, Ortodoxia ar compromite nu doar caracterul dat, dar ar ignora chemarea ei oikumenică deopotrivă. Or, frumuseţea credinţei celei adevărate rezidă tocmai în permanentul balans între local şi universal.

Cine mizează aşadar pe revigorarea panortodoxie ca enunţ geostrategic se află de două ori în greşeală: politică şi teologică. Prima este cea mai evidentă: avem ţări majoritar ortodoxe membre ale UE, altele candidate şi câteva care nu vor face parte niciodată din acest proiect. A doua este nu mai puţin gravă: chestiunea unităţii ortodoxe nu se pune în termenii dominaţiei. Moscova nu este azi relevantă spiritual pentru că diriguitorii ei lumeşti sunt în posesia bombei atomice. Criteriul care ne adună este doar puterea rugăciunii. Singura acceptată!