O primă concluzie: cu toate că Evanghelia oferă soluţiile pentru câştigarea şi menţinerea libertăţii spirituale în faţa oricărei autorităţi lumeşti – “secularizarea” avant la lettre operată de Hristos prin distincţia dintre cele ale lui Dumnezeu şi cele ale Cezarului – Creştinismul în ansamblu a căzut sistematic, prin slujitorii lui, în capcanele istoriei. De la catolicii antimoderni şi suspicioşi faţă de statul de drept la protestanţii încântaţi de ethosul naţional-socialismului german la ortodocşii legaţi de marea idee a puterii profane protectoare.

O altă concluzie, decurgând din prima: Bisericile Ortodoxe din Europa de Est care au parcurs perioada dictaturii comuniste şi-au probat, fără voie, capacitatea de rezistenţă. Este adevărat că, din punct de vedere teologic, au cedat ideologiei naţionaliste promovate de comunişti, reuşind încropirea unei alianţe stranii, contra naturii. Această aliniere a credinţei şi ateismului în numele unui aparent ideal comun este o lecţie esenţială pentru prezent. Or, cum vedem în Rusia, ispita înrolării politice a Bisericii funcţionează încă din plin.

Nu este mai puţin adevărat că, la nivel uman şi patrimonial, Bisericile Ortodoxe ale Europei de Est au plătit un preţ enorm. De unde şi aşteptarea, cât se poate de legitimă, de a citi în gesturile şi faptele aceloraşi Biserici, după 1990, dovada că au înţeles unde sunt părţile slabe, că au tras concluziile necesare, că, pentru a formula simplu şi clar, nu au suferit inutil. Or, aşa cum ne arată cazul rusesc, dar nu numai, Ortodoxia esteuropeană are grave dificultăţi de a se poziţiona în societatea deschisă şi în democraţia liberală.  

Una peste alta, la un sfert de secol de la căderea comunismului, Ortodoxia din această parte de lume se află în impas. Acesta nu este unul pur conjunctural. El trimite la o dificulate teologică de profunzime: atrofierea vocaţiei libertăţii. Printr-o chimie surprinzătoare, dar deloc inexplicabilă, totalitarismul a oferit cupola sub care Biserica s-a reajustat, şi-a retras prelungirile sociale şi a supravieţuit. Spargerea acestui univers o găseşte cumva nesigură, speriată de pluralism, de expunerea mediatică, de multe ori răuvoitoare etc. Iată de ce întâlniri precum cea de la Helsinki pot ajuta la identificarea terapiei.