Era în aceeaşi vreme şi una dintre călugăriţele Bisericii noastre învăţate, foarte învăţate, cu o diplomă de licenţă aflată sub îndrumarea Părintelui savant Stăniloaie, argument hotărâtor cu privire la ţinuta intelectuală superioară a profesoarei de Dogmatică, Mihaela Ghişoiu; o fiinţă descinsă parcă din istoria Basarabilor, cu aparenţă firavă, dar de o vitalitate contagioasă care o ajuta să facă din glasul ei răspicat, categoric, aproape poruncitor, dar învăluit de o mare căldură sufletească şi din fiecare gest, un verdict canonic.

Am avut prilejul fericit să o cunosc îndeaproape şi onoarea să mă bucur de primirea ei, întotdeauna şi protocolară şi frăţească. O văd şi acum la mijlocul scării care ducea în pridvorul Foişorului lui Dionisie, venind  în întâmpinarea mea, pentru că îmi anunţam şi eu tot protocolar, dinainte, sosirea în curtea mânăstirii. Eram director la Teatrul Mic şi îi aud şi acum glasul ei de viţă domnească:

„Aici sunt, domnule director!“

Public aici imaginea ei la capătul foişorului aristocratic pe peretele căruia se află pentru prima dată în istorie împreună, sculptate în piatră, premonitoriu, însemnele stemei Moldovei şi însemnele stemei Munteniei!

Stareţa Mihaela Ghişoiu era recunoscută de cinul călugăresc şi ca o mare pedagogă a unor generaţii de călugăriţe model. Domnia sa a fost, de asemenea, martora şi stăruitoarea dirigintă stăreţială a şantierului complex care a condus ansamblul voievodal de la Hurezi la înfăţişarea impresionantă de astăzi.

Virtuţile intelectuale şi profesorale şi pedagogice ale acestei stareţe s-au afirmat şi au intrat în legendă până şi în şcolirea chipului călugăriţelor, chipului spiritual, dar şi vestimentar al acestora.

Călugăriţele erau învăţate comportamentul din timpul zilei, în spaţiul mânăstirii, şi în condiţiile întâlnirii cu vizitatorii străini şi cu participanţii la slujbe, cum să răspundă la bună ziua, cum să răspundă la întrebările puse de credincioşi, cum sa urce treptele catedralei, cum să intre în pronaos, cum să păşească pe vârfuri pînă la intrarea în naos şi de la intrarea în naos, cum să se strecoare printre credincioşi până la altar:

„Să plutiţi, tălpile voastre să nu mai atingă covorul, să plutiţi printre credincioşi ca îngerii în drumul vostru către altar! Să ştie credincioşii că în catedrală au intrat îngerii şi se duc să se închină la icoane.“

Aceasta ar fi, după puterile mele, măcar o schiţă de portret al stareţei Hurezilor, Mihaela Ghişoiu, un model intrat în legendă, tulburător pentru vocaţia sa exemplară.