„A fost inexpugnabil românilor” - a spus un domn distins, personaj important în urbea în care m-am născut, în care trăiesc şi pe care o iubesc. Autorul a vorbit într-un volum despre istoria acestui oraş. Îl iubim şi eu, şi domnul distins, cu singura deosebire majoră că el e român, iar eu maghiar.

Două au fost motivele pentru care am început să mă gîndesc. Unul e cuvîntul acesta frumos şi aproape de nepătruns, iar al doilea iritarea cu care l-a rostit vorbitorul, pasiunea naţională.

Atunci am înţeles din nou că nu avem voie, nu e bine să ne zidim în propriul nostru oraş spiritual. De la bunici, am auzit tot mereu legenda Clujului în care aproape că n-a fost picior de român. Ei, „valahii”, venind mai tîrziu din cauza „măgarului de Ceauşescu” care a construit cartierele în care au fost mutaţi o groază de regăţeni. Domnul distins şi important a moştenit „oraşul inexpugnabil românilor”, deţinut de ”fudulii de bozgori”, mă gîndesc.

Dar nu e bine, ţin să mă repet. Nu e bine pentru că oglindeşte o identitate foarte rigidă şi unicoloră, în care ”intră” numai naţionalitatea dîrză şi prin definiţie ostilă.

Eu când mă gîndesc la bunicul meu, lăcrimez la amintirile sale; tu te gîndeşti la al tău şi lăcrimezi la ale sale. Deci nu ne înţelegem şi nici nu vrem să ne înţelegem pentru că am simţi de parcă l-am fi trădat pe cel ce ne-a iubit.

Dar atunci ce să facem? Cred că singura soluţie este să nu ne construim identităţi mari şi eroice. Astfel, descoperim şi alte faţete ale identităţii noastre (şi începe să conteze că amîndoi suntem clujeni în anii de după 2000, oricîte diferenţe ar fi între trecuturile noastre, solidaritatea în construirea unui oraş frumos şi modern).

În octombrie cînd am fost la Braşov, familia Dobrescu - Angela şi Caius - a avut amabilitatea să-mi facă cadou nişte volumaşe tipărite de Grupul pentru Iniţiativa Locală CORONA, înfiinţat de ei. Caietele scrise de Adrian Lăcătuş, Adrian Majuru, Radu Vancu prezintă cîte o poveste din istoria oraşelor Sighişoara, Sibiu şi Sebeş, poveşti lesne digerabile, prin care copiii ”să înţeleagă diferenţele culturale şi să se apropie de alte culturi”, cum a scris Angela Dobrescu pe coperta a patra a cărţuliei lui Radu Vancu. Orice poveste bună poate fi o introducere în empatie. Orice poveste bună poate fi o alternativă la duşmănia cu care spunem „inexpugnabil” sau „fudul”.

An Nou Fericit!