O delegaţie din Maramureş a reprezentat România la Vatican şi Roma. Delegaţie la Papa Francisc

O delegaţie din Maramureş a reprezentat România
la Vatican şi Roma. Delegaţie la Papa Francisc

Papa Francisc alături de delegaţia din Maramureş

O delegaţie din Maramureş a reprezentat România la Vatican şi Roma, după ce a câştigat un concurs de proiecte lansat de MCIN. Delegaţia s-a întâlnit cu înalte personalităţi ecleziastice ale Vaticanului, având inclusiv o audienţă la Papa Francisc care a anunţat o viitoare vizită în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul „Preotul Lucaciu - promotor al Proiectului Marii Uniri”, care  s-a derulat în perioada 22 - 25 octombrie 2018, la Roma şi Vatican, a fost câştigat de Consiliul Judeţean Maramureş în parteneriat cu Asociaţia de Cercetare, Consiliere şi Promovare Socială din Baia Mare au câştigat. 

Momentul esenţial l-a constituit Audienţa delegaţiei maramureşene la Sfântul Părinte Papa Francisc, căruia i-au fost oferite un medalion cu doctor Vasile Lucaciu, o insignă Centenar 100”, lucrarea lui Tiron Albani.

„În acel moment al Audienţei, încărcat de profundă spiritualitate, Sanctitatea Sa, cu multă bucurie spirituală, ne-a anunţat că anul viitor va vizita România!”, a spus profesorul universitar doctor Petru Dunca.

Delegaţia maramureşeană a fost condusă de vicepreşedintele CJ Maramureş, Ioan Doru Dăncuş, şi doctor Simion Belea, coordonatorul responsabil din partea ACECPS din Baia Mare, membrii comisiei Centenar din cadrul CJ Maramureş, primari din localităţi maramureşene cu rezonanţă istorică: Şişeşti, Băseşti, Giuleşti, Dragomireşti, cadre universitare din cadrul Centrului Universităţii de Nord din Baia Mare, domeniile Filosofie şi Filologie. Au mai colaborat pentru reuşita Proiectului: Ambasada României de pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de la Malta, Colegiul Pontifical Pio Romeno din Vatican, Centrul Universităţii de Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Facultatea de Litere, Domeniile Filosofie şi Filologie.

Această delegaţie este prima delegaţie din România, care în Anul Centenar al Marii Uniri a avut un obiectiv ştiinţific, de cunoaştere şi recuperare a memoriei unei mari personalităţi a neamului românesc, care a contribuit major la edificarea Actului Marii Uniri, conform profesorului universitar doctor Petru Dunca. 

Profesor universitar doctor Petru Dunca oferind  Sanctităţii Sale o carte despre doctorul Vasile Lucaciu

Ce a presupus vizita 

Programul Proiectului a fost extrem de dens şi a presupus o vizită la Colegiul Pontifical „De Propaganda Fide”, centrul mondial al misionarilor Bisericii Catolice, unde au studiat filosofia şi teologia şi unde tronează spiritul tutular al cardinalului Inochientie Micu şi al sutelor de personalităţi greco-catolice din Transilvania. Aici au fost studenţi doctorul Vasile Lucaciu şi, mai târziu, Epaminonda Lucaciu.

A fost vizitată impresionanta Bibliotecă Bernini, ce cuprinde zeci de mii de volume, unde au studiat cu smerenie marii corifei ai Şcolii Ardelene şi, mai târziu, doctorul Vasile Lucaciu. În arhivele secrete Propaganda Fide, fondate în 1642, care cuprind 30 km de rafturi, în care găsim 16 000 de volume, cu 14 milioane de documente, scrise în toate limbile pământului. Există un fond special cu documente referitoare la România dintre anii 1600 - 1878. Se găsesc numeroase documente referitoare la doctor Vasile Lucaciu, care încă nu au fost studiate.

Au avut loc întălniri oficiale cu înalte personalităţi ecleziastice ale Vaticanului: Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedintele Consiliul Pontifical al Noii Evanghelizări şi a Comisiei Supreme de Etică a Vaticanului, şi, de asemenea, întâlnirea oficială cu cardinalul Leonardo Sandri, prefectul pentru Bisericile Orientale, şi reprezentaţi ai Oridinului Suveran de Malta.

Delegaţia de unviersitari băimăreni a avut o întâlnire cu Marina Cavallini, consilier Relaţii Internaţionale, din cadrul Consiliului Rectorilor Universităţilor Italiene, urmând să se deruleze proiecte de colaborare pe mai multe domenii: Filosofie, Filologie, Ştiinţele Comunicării, masteratul de Drepturile Omului, Şcoala Doctorală, domeniile Filosofie şi Filozofie. La Colegiul Pontifical Pio Romeno a avut loc parastastul în memoria preoţilor greco-catolici, doctor Vasile Lucaciu şi doctor Epaminonda Lucaciu. În biblioteca Colegiului s-a desfăşurat Conferinţa Internaţională sub genericul „100 de ani de la Marea Unire. Pe urmele Preotului doctor Vasile Lucaciu la Roma şi Vatican”. Excelenţa Sa, profesorul universitar doctor Liviu Zăpârţan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta, a patronat derularea lucrărilor.

Au prezentat lucrări ştiinţifice Petru Dunca, profesorul universitar doctor George Achim, conferenţiarul universitar doctor Daniela Dunca, lectorul universitar doctor Vasile Cătălin Bobb, doctor Ion Gherghel, Anton Rohian, Ioan Mircea Tentiş, doctor Ioan Călăuz. Printre invitaţii speciali s-au numărat Arhiepiscopul Rino Fisichella, profesor univesitar doctor Patrick Valdrini, monseniorul Sergio Pagano, care îşi vor prezenta studiile în volumul colectiv al conferinţei, ce se va edita la Vatican.

„Acum, în anul Centenarului, plecăm din Cetatea Eternă, cuprinşi de o bucurie lăuntrică, prin faptul că am contribuit, un pic, la construcţia acestui Proiect dedicat marelui patriot doctor Vasile Lucaciu”, a mai spus Dunca. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: