Nicolae Steinhardt, comemorat la Biserica Română din Paris

„Numai creştin fiind mă vizitează – în pofida oricărei raţiuni – fericirea. Numai datorită creştinismului nu umblu – crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului şi nu ajung să fiu şi eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles că mai fericit este a da decât a lua.”

Anul acesta pe 30 martie s-a împlinit un sfert de veac de când Nicolae Steinhardt, cunoscut drept şi părintele Nicolae Delarohia, a plecat la Domnul. În toiul acestei primăveri duhovniceşti, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM) din Franţa a consacrat memoriei părintelui Nicolae Delarohia un nou episod din ciclul de conferinţe comemorative Martor, dedicate martirilor mărturisitori din temniţele comuniste şi nu numai.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif, la Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva” din Paris a avut loc o serie de evenimente comemorative la care au participat alături de numeroşi români care trăiesc în Franţa şi pruncii lor plini de viaţă, şi doi invitaţi de seamă şi profunzi cunoscători ai operei şi personalităţii lui Nicolae Steinhardt. Este vorba despre Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, care în tinereţea sa a vieţuit în aceeaşi mănăstire cu Nicolae Steinhardt şi profesorul universitar George Ardeleanu, de la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, care în anul 2009 a publicat lucrarea „Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică”, despre care Vladimir Tismăneanu afirma că este „o splendidă lucrare menită să elucideze relaţia dintre intelectuali şi istorie în tulburele, însîngeratul veac douăzeci”.  

Prin numeroase şi emoţionante evocări, părintele Delarohia a petrecut o zi întreagă la Paris, oraş pe care l-a vizitat de multe ori în timpul vieţii şi în care azi trăiesc multe suflete cu rădăcini româneşti, care cu ocazia slujbei Parastasului, cu mic şi mare, au rostit într-un glas „Veşnica lui pomenire…”. Căci, da, Nicolae Steinhardt a fost, aşa cum spunea PS Iustin Sigheteanul, unul dintre cei mai vrednici şi vizibili mărturisitori creştini ai neamului românesc, pe care însuşi Cioran îl considera „cel mai profund dintre toţi”. Unic în felul său, doar printr-un jurnal - al fericirii hristice, ce-i drept! - părintele Delarohia a întemeiat o şcoală: Şcoala crucii în cadrul căreia cea mai temeinică pregătire a fost şi este studiul Calvarului şi al Golgotei. O adevărată şcoală profesională a meseriei de om în lume. 

Aşadar, toţi cei prezenţi la manifestări, au devenit martorii unei poveşti de viaţă cutremurător de frumoasă, un exemplu de vieţuire şi trezvie duhovnicească care se poate rezuma la aceste cuvinte:

Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează….

Iar răspunsul la întrebarea „de ce?” este foarte simplu: pus în faţa dilemei de a da mâna cu vrăjmaşul prin trădare, Nicolae Steinhardt a ales suferinţa, temniţa, umilinţa, a ales Crucea, l-a ales pe însuşi Hristos, iar Hristos l-a binecuvântat în Lumina sa harică. Deloc întâmplător, jurnalul „fericitelor” sale patimi ne deschide calea de lumină către Dumnezeu fiind acel gen de carte din care simţi nevoia să citeşti neîncetat, în orice clipă, la orice colţ de stradă al vieţii… Citindu-l pe părintele de la Rohia nu mai ai motive de îngrijorare. Ai certitudini.

În memoria acestui creştin vrednic de pomenire, biserica ne-a adunat pe mulţi dintre noi, cei care am rătăcit pe potecile nepăsării şi ale neştiinţei, aducându-ne în faţa ochilor o adevărată pildă de mărturisire creştină, deloc întâmplător cele două conferinţe din cadrul manifestărilor purtând titluri extrem de sugestive: prima, intitulată "Părintele Nicolae Delarohia, unul dintre marii mărturisitori ai lui Hristos din secolul XX" a fost susţinută de PS Iustin Sigheteanul şi cea de a doua, „Nicolae Steinhardt - model cultural şi ideologic”, de profesorul George Ardeleanu. Sub privirea caldă precum lumina lumânărilor a Sfintei Parascheva, am devenit aşadar martorii unor emoţionante evocări ale personalităţii lui Nicolae Steinhardt, un neostenit mărturisitor al lui Hristos pe care Dumnezeu (ni) l-a descoperit, lucrând în mod tainic.

Cuvântul evocator a fost însoţit şi de imagine, în cadrul manifestărilor fiind vernisată şi expoziţia fotografică, „Nicolae Steinhardt în dosarele Securităţii”, semnată de părintele Ioan Gînscă. Fiecare imagine a fost însoţită de o recenzie explicativă în lectura profesorului George Ardeleanu, poate cel mai asiduu cercetător român al operei şi al omului Nicolae Steinhardt. Explicaţiile domniei sale au adus un plus de lumină (cel puţin în întunericul meu personal), căci fiecare imagine putea fi interpretată ca un crâmpei de viaţă, un moment crucial în care fiecare cuvânt devine un acuzator necruţător. Recunosc, până să studiez aceste mărturii fotografice extrase din cumplitele arhive ale Securităţii, nu ştiam că viaţa unui om poate fi distrusă cu trei propoziţii şi o ştampilă. Verdictul fiecărei ordonanţe a avut parcă rezonanţa unui baros în stâncă. Absurdă, nemiloasă şi seacă…   

Seria manifestărilor a fost completată şi de lansarea cărţii-jurnal „Amintiri din bagaje”, semnată de tânăra scriitoare Claudia Droc, lansare susţinută de profesorul George Ardeleanu şi jurnalistul literar Cristina Hermeziu. La final, în liniştea criptei de la Parohia Ortodoxă Română "Sfânta Parascheva şi Sfânta Genoveva", a fost proiectat filmul documentar Nicolae Steinhardt. Arheologia regăsirii, în regia lui Vasile Alecu (TVR). Am regăsit astfel un om de la care am învăţat că ”Răul poate să-l facă oricine (…). Binele e însă numai pentru sufletele tari şi inimile călite… ”

„Pe cruce s-a unit Dumnezeirea cu omenirea”…

Iar în închisoare, martirii mărturisitori au descoperit suprema fericire. Această fericire greu de imaginat pentru omul modern, capricios şi plin de toane tehnologice, am regăsit-o într-una dintre mărturisile emblematice ale părintelui Delarohia care scria aşa în jurnalul său: „Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând FERICIREA”.

„Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi cu duşmanii mei, ba şi cu mine însumi”. 

Nu pot încheia acest text înainte de a vă mărturisi emoţia pe care am resimţit-o participând şi la Sfânta Liturghie, dar ascultând şi toate aceste evocări şi amintiri despre un om care a trăit mai multe vieţi într-o singură viaţă, renunţând cu seninătate la lumea boemă pentru a gust pe deplin din simplitatea vieţii monahale. Pe drumul de întoarcere acasă, îmi stăruiau în minte ochii măslinii ai părintelui Delarohia despre care Constantin Noica spunea că este îngerul său păzitor. Pentru mine Nicolae Steinhardt a devenit tot mai mult un sfetnic păzitor, la fiecare ezitare găsind un sprijin duhovnicesc în cuvintele sale dătătoare de speranţă. De la acest mărturisitor întru Hristos, fiecare dintre noi avem şansa de a învăţa ce înseamnă  meseria de om, de creştin. După această întâlnire de taină cu un martor al cerului, nici eu parcă nu mai umblu crispată pe străzile nocturne ale vieţii, ci descopăr prin mărturiile tuturor martirilor noştri, atât sentimentul românesc al fiinţei, cât mai ales pe cel creştin. „Singura şansă a creştinismului răsăritean este aceea a unui război între cuvânt”, mai spunea Nicolae Steinhardt. Iar eu îndrăznesc să adaug şi… faptă. Fraţi creştini de pretutindeni a sosit momentul faptelor!!!