Negaţioniştii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există în instituţiile de stat care se ocupă de memoria trecutului recent o categorie toxică: negaţioniştii. Cei care relativizează crimele comunismului, care dau vina pe alţii, care au dubii despre toţi, dar nu şi despre ei înşişi.

Aşa cum am văzut nu cu mult timp în urmă, dacă eşti la sursa unor informaţii istorice, chiar dacă nu sunt unice, verificate, demne aşadar de încredere, poţi să le manipulezi cum vrei, după interes sau orientare ideologică. Nu este deloc greu să ieşi în public, la momentul considerat oportun, cu jumătăţi de adevăr şi să acuzi direct sau, parşiv, să insinuezi complicităţi, vinovăţii. Te ascunzi după documentele prezentate trunchiat, îţi aperi „onoarea“ de jucător cinstit, obiectiv, de „cercetător“, când, de fapt, eşti un mercenar odios.

Şi mai recent, un asemenea personaj jigneşte grobian memoria celor care, proveniţi din mai toate partidele epocii, au fost supuşi unui sinistru experiment de dezumanizare la închisoarea din Piteşti. Despre cele petrecute acolo s-a scris, aşa cum, la prima mână, avem mărturiile nemijlocite din partea supravieţuitorilor. Aşadar, apropierea în timp şi dovezile palpabile ar fi fost de ajuns. Iată însă că nu sunt. Când vine vorba despre lupta ideologică, nicio evidenţă nu îşi mai păstrează valoarea de argument.

Nu este vorba despre inhibarea căutării adevărului istoric, cel pe care îl postulează orice manual şi la sursă căruia nu a ajuns niciun istoric până astăzi. Dimpotrivă. Poţi şi chiar trebuie să ai dubii. Dincolo de istoriografie, aici se vede altceva: reaua credinţă, ticăloşia, micimea sufletească şi înregimentarea voioasă în armata naratorilor interesaţi. Cu alte cuvinte, aceste personaje toxice nu fac decât să confirme cât de gravă este ceea ce numesc insecuritatea memorială.

La urma urmelor, ce îi deranjează pe negaţionişti şi pe păpuşarii lor? Faptul că, da, în România modernă, nu doar în secolele trecute, s-au găsit oameni, şi nu foarte puţini, gata să moară pentru credinţă şi patria lor. Că au fost caractere care nu au negociat, nu au stat la masa verde, care nu au dat legi compensatorii şi nici nu au promis luna de pe cer în speranţa permanentizării la putere. La Piteşti şi în alte locuri, comunismul a vrut să distrugă tocmai astfel de oameni a căror memorie, cum se vede, trebuie şi ea distrusă. Păcat!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite