Mitropolit sau turnător ?

În 1948 Mitropolitul Nicolae Corneanu a adăpostit un fugar din Germania. Securitatea l-a ţinut 4 luni în arest într-un beci. Apoi l-au silit să colaboreze. Practica de a recruta colaboratori prin constrâgere, şantaj, intimidare şi forţă era des cunoscută. Acuzatorii de azi vorbesc fără să aibă un pic de informaţie, respect sau atenţie la detalii. Însă aici există o nuanţă esenţială. A da declaraţii despre cele petrecute, informaţii generale, a relata ce s-a întâmplat în timpul vizitelor în străinătate ca reprezentant al BOR la Berlin, Praga, Egipt, Siria, Suedia, Viena sau Ierusalim era o regulă clară. A colabora cu scopul de a face rău prin mărturiile tale, a turna având gânduri şi efecte negative, e cu totul altceva. Asta e marea diferenţa.

Spre deosebire de toată şleahta de acuzatori făţarnici, eu am avut bucuria de a-l cunoaşte pe Mitropolitul Banatului. Puştan fiind, de fiecare dată când poposeam la Timişoara, şi o făceam des, am ţinut foarte mult să-l văd slujind la catedrală, să-l audiez şi chiar într-o zi după slujba de Sfintele Paşti am avut îndrăzneala să îl abordez adresându-i câteva întrebări  de spiritualitate. Îmi amintesc că am rămas profund impresionat de calmul şi răbdarea mitropolitului, şi am apreciat bunătatea şi blândeţea omului însemnat care a acordat atenţie unui tânăr licean, unui adolescent cu întrebările sale, poate simple dar importante pentru el. Mai târziu am prins curaj şi în toamna aceluiaşi an i-am scris o felicitare aniversară. A doua oară am rămas uimit când am primit la Sibiu mulţumirile sale scrise şi iscălite de mâna sa. Am continuat să-i trimit scrisori, să-i cer opinii şi răspunsuri la dileme religioase şi ani mai târziu. În timpul şederii mele la Oxford, Mitropolitul Nicolae, a fost printre primele personalităţi cu care am corespondat şi care mi-a adresat alese încurajări. El însuşi conferenţiase la Oxford.  

  Îl apreciam încă din copilărie, absolvisem acelaşi liceu teoretic, îl cunoşteam din poveştile rudelor şi apropiaţilor mei (prietenii mitropolitului, colegii săi de facultate) şi mai apoi din lecturi. Copil fiind am mers de câteva ori în casa unei rude dragi şi mi-a fost dat să aflu că acea casă era de fapt casa copilăriei mitropolitului.

În anii adolescenţei mele a fost un model de intelectual, de om al cărţii şi culturii, un reper spiritual. În perioada studenţiei a început să lectureze şi să scrie articole, a depăşit teologia, citind literatură, artă, muzică, avea o pasiune extremă de a-şi forma o cultură solidă. Spre deosebire de mare parte dintre colegii săi episcopi, academic vorbind, mitropolitul şi-a făcut bine temele prin studiu, cercetare, scriere, traduceri. Sensibilitatea şi modestia mitropolitului se întrezăreau încă din primele minute din prima întâlnire. Rămăsese de mic orfan de tată dar îşi mărturisea neîncetat preţuirea făţă de părinţi  „le datorez lor foarte mult în aşa măsură încât nici nu găsesc cuvintele potrivite pentru a le exprima recunoştinţa”.

Mitropolitul Nicolae Corneanu rămâne unic pentru câteva gesturi pilduitoare în istoria Bisericii Ortodoxe Române.

1. Mitropolitul Nicolae a fost primul şi singurul mitropolit care a recunoscut imediat după revoluţia din 1989 că a fost colaborator al Securităţi comuniste şi şi-a cerut iertare credincioşilor. A recunoaşte e un pas, a te căi e alt pas. Căinţa şi-a repetat-o de multe ori în privat, în public, în presa scrisă şi la televiziune.

 „cum poţi să aştepţi o îndreptare fără să recunoşti ce ai greşit, toate păcatele pe care le-ai făcut şi să ceri iertare. E cel  mai creştinesc lucru dar din păcate noi nu-l facem” şi în alt loc:

 „Odată ce am acceptat o funcţiune de răspundere mi-am dat seama că mi-am asumat o foarte grea sarcină, că dacă este să supravieţuiască biserica trebuie create nişte situaţii care să nu ducă la un conflict deschis. Regret foarte multe dintre lucrurile pe care eu însumi le-am făcut însă”

Nu a primit nicio apreciere pentru puterea de a–şi recunoaşte păcatele. Dimpotrivă, s-au intensificat acuzaţiile din partea laicilor şi clericilor. Şi asta când sute de preoţi şi ierarhi care au colaborat au făcut rău. Mare parte dintre aceştia încă în funcţie. În 2007 preşedintele Băsescu propunea CNSAS-ului să vină şi rândul preoţilor. Vocea aprinsă a lui Mircea Dinescu s-a stins repede. Câteva nume de episcopi au făcut scandal: Casian de la Galaţi, Calinic de la Argeş, Andrei de la Alba Iulia, Visarion de la Tulcea, Pimen al Sucevei, Teodosie de la Constanţa, regretaţii Bartolomeu de la Cluj şi Epifanie de la Buzău.  Câţi vor mai fi, nu putem cunoaşte...Nu şi-au mărturisit păcatele...

Şi totuşi, în anii săi de păstorire a avut meritul remarcabil de a zidi doar în Timişoara 23 de lăcaşuri de cult. Compromisul făcut, regretat, a fost în favoarea bisericii. Aici puţini sunt capabili să înţeleagă.

2. Încă din ianuarie 1990 a retrocedat bisericile greco-catolicilor. Doar erau ale lor : Catedrala din Lugoj, o biserică din Timişoara, în total vreo 46 de biserici ce se aflau în teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Timişoarei. Din păcate, cu nedreptate, niciun alt mitropolit ortodox nu a urmat gestul său, nici măcar în Transilvania unde zeci de biserici au rămas în ograda ortodocşilor doar datorită ambiţiei clericilor.

3. A fost primul mitropolit care l-a invitat pe Regele Mihai la Timişoara. Apropierea de Regele Mihai de-a lungul anilor, prieteni buni, foarte apropiaţi ca vârstă, s-a întrezărit şi prin imediatul Mesaj din partea Majestăţii Sale şi prin faptul că însuşi Principele Radu va reprezenta pe Regele Mihai la funerariile de astăzi.

Regelui Mihai este foarte ataşat de Banat şi Timişoara, cetăţean de onoare al urbei, prin decretele Majestăţii Sale au fost întemeiate cele mai importante instiţutii de cult, învăţământ şi cultură precum Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Universitatea de Vest, Biblioteca Universitară, Opera Română, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Filarmonica de Stat ''Banatul'' sau Facultatea de Agronomie.

4. Este cel care l-a hirotonit pe Daniel, actualul patriarh BOR, ca episcop vicar la Timişoara în 4 martie 1990. Şi drept mulţumire? ... În 2011, i-a retras dreptul de semnătură printr-o hotărâre a Sinodului BOR. În repetate rânduri credincioşilor bănăţeni ortodocşi şi neortodocşi au ieşit în stradă să-şi susţinută mitropolitul. Degeaba, Corneanu a juns în ultimii ani să fie izolat în sânul celorlaţi ierarhi.

5. Că NU a închis uşile catedralei la Revoluţie stă propria sa mărturie argumentată, verificabilă că în acele zile nici nu se afla în România fapt de care i-a părut foarte rău ani la rândul. Cum multe minciuni au circulat la Revoluţie şi aceasta s-a răspândit până astăzi.

6. A fost caracterizat de o deschidere europeană, ecumenică, interreligioasă şi interculturală şi de un ecumenism pragmatic nu ipocrit. A purtat un dialog viu şi o prietenie permanentă cu alte religii şi culte din Timişoara, a colaborat strâns, l-am văzut mereu la întâlniri şi zeci de dialoguri televizate cu reprezentanţii altor religii ceea ce îl face acum să fie regretat de liderii religioşi din Banat. „ un adevărat model de trăire si slujire creştină” (Dr. Ionel Tuţac, presedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara), „un adevărat om al lui Dumnezeu” (PS Alexandru MESIAN, Episcop greco-catolic de Lugoj.)

Timişoara este pe drept cuvânt o capitală culturală europeană unde alături de români trăiesc maghiari, germani, sârbi, ucrainieni, slovaci, romano şi greco-catolici, evanghelici, neoprotestanţi şi mai nou mulţi investitori italieni, de confesiuni diferite iar mitropolitul a reuşit să îi unească pe toţi.

7. În acelaşi spirit al unităţii, în 2008, Mitropolitul cuprins de emoţia Liturghiei s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică, gest care a stârnit nemulţumirea majorităţii ortodocşilor fanatici. Şi care-i problema? Teoretic, ortodocşii spune că cele două biserici sunt surori, că tainele sunt recunoscute şi altele. Practic distanţa e de la cer la pământ.

8. În anul 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 2000, Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce şi Grupul pentru Dialog Social i-a acordat Premiul „Pentru întreaga activitate închinată adevărului, dreptăţii şi libertăţii, valori supreme ale umanităţii".

9.  Cel mai important de reţinut este că, vreme de 50 de ani, în ciuda tuturor acuzaţiilor şi jignirilor suferite, a fost un model, mângăietor, părinte pentru mii şi mii de bănăţeni. Reacţiile din aceste zile sunt pilduitoare. Şi asta rămâne în urma sa.

10.RIP.