Mitropolia Clujului. După 10 ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfiinţarea, în urmă cu un deceniu, a noii Mitropolii de la Cluj a provocat, cum ne amintim prea bine, reacţii dintre cele mai diverse, pentru a nu spune de-a dreptul adverse, furibunde, chiar fratricide.

Gestul Mitropolitului Bartolomeu, de fericită memorie, a fost salutat necondiţionat de unii şi blamat fără rest de alţii, stârnind una dintre cele mai aprinse polemici printre ortodocşii transilvăneni de după 1989. Modul cum s-a făcut Mitropolia, de sus în jos, rămâne el însuşi subiect de dezbateri canonice. Poziţia mea în epocă a fost confirmată de evenimentele ulterioare, fapt care nu îmi dă nicio satisfacţie. Dimpotrivă. Era previzibil ca o construcţie posibilă într-un moment să fie pusă sub semnul întrebării într-altul, elementul de legătură fiind conjunctura, iar nu principialitatea.

Nu despre oportunităţi este aşadar aici vorba, ci despre necesitatea intrinsecă a revizuirii periodice a geografiei eclesiale. Or, prin Mitropolia de la Cluj, s-a încheiat înainte de orice un proces de recuperare a centrului după o existenţă periferică multiseculară dictată de statutul românilor în Ardeal înainte de 1918. Nimeni nu mai poate contesta azi utilitatea reală a Mitropoliei din capitala de facto a Transilvaniei. Cum spuneam şi la vremea respectivă, nu avem niciun motiv să alimentăm patriotisme locale păguboase şi să confirmăm, pentru a câta oară?!, că dimensiunea non-teologică este la concurenţă cu cea teologică.

La ceas aniversar aş dori să mă opresc asupra personalităţii fondatorului. Teolog şi creator, monah şi om al dialogului cu lumea, interesat şi de alte ştiinţe, în răspăr cu regimul totalitar, lider al studenţimii anticomuniste şi fugar prin munţi, deţinut politic şi slujitor al diasporei româneşti din America, urmărit şi curtat de Securitate, ameninţat şi hăituit, încercând mereu să îşi salveze libertatea lăuntrică, să nu facă niciun rău conştient cuiva, generos şi încrezător în oameni până la naivitate, de unde şi dezamăgirile pe măsură, pasionat de literă pentru a sluji Cuvântului, ajuns în ierarhie la momentul în care alţii ar fi intrat la pensie, dând un suflu nou la Cluj, dar nu numai, critic şi criticat, pe cât de lucid pe atât de sensibil – o asemenea figură intrigă, dacă nu copleşeşte.

Pentru cine l-a cunoscut foarte bine, Bartolomeu era orice, dar nu carierist. Instalarea ca Mitropolit nu a însemnat încununarea unui imaginar cursus honorum, ci asumarea până la capăt a unei logicii a slujirii. Doar încurajat de colegii sinodali, Arhiepiscopul Clujului avea să propună realizarea Mitropoliei, nu din proprie şi unică iniţiativă, ceea ce s-a văzut în majoritatea zdrobitoare a celor care au votat pentru noul centru mitropolitan. A făcut, pur şi simplu, ascultare. Ajuns la senectute, cu un pas către tronul judecăţii lui Dumnezeu, bătrânul oştean îşi făcea ultima datorie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite