Locuri şi locuri. Despre cui i se rupe şi de ce

Trei întîmplări — atît vreau să povestesc astăzi, nimic mai mult. Trei întîmplări aparent banale, şi pandant-ul a două. Şi, desigur, concluziile care se impun.

Anii 90. Tramvai din Debrecen. Staţie, oprire. Se urcă un grup de studenţi. Abia porneşte tramvaiul, se şi opreşte brusc. Din microfon, vocea conductoarei: ”Aş vrea să Vă întreb oare de cînd se urcă în tramvai cu îngheţată?” Uşile se deschid, studenţii coboară.

Anii 2010. Autobuz din Cluj. Staţie, oprire. Urcă o femeie cu îngheţată. Reacţie nulă.

Anii 2010. Ştrandul Lukács din Budapesta. Vrem să intrăm în bazin. O doamnă în vîrstă ne avertizează că trebuie să ne punem cască de baie.

Anii 2010. O baie din Turda. La recepţie, ni se dă cheie, săpun lichid, cască de baie. În bazin, nimeni, dar absolut nimeni nu poartă cască de baie. Şi, desigur, nici nu avertizează nimeni pe nimeni.

Anii 90. Trenul internaţional Budapesta—Cluj. Episcopia Bihor. ”Unde mergeţi?”, întreabă grănicerul. Răspundem conştiincios. Un alt călător răspunde: "Romániába." Grănicerul iese. Bărbatul se întoarce spre noi: ”Ce treabă are el unde mă duc eu?” Tăcem ruşinaţi.

E vorba, aici, de comportamente civice foarte deosebite. Într-o comunitate nu e totuna ce faci cînd eşti între ceilalţi  — chiar asta înseamnă să fii între ei. Nu e totuna dacă te urci cu îngheţata în autobuz sau dacă te bagi în bazin cu capul neacoperit. Şi într-un loc, şi în celălalt sunt alţi oameni care ştiu regula şi te avertizează dacă o calci. Într-o altă comunitate i se rupe tuturor de ce faci tu — sau, mai rău, se interesează numai ca să-şi arate superioritatea. Locul unde nu-ţi spune nimeni nimic poate părea foarte uman, dar la urma urmei e numai nepăsător şi rece. Pare al tuturor, dar este, de fapt, al nimănui.

Nu vorbesc de diferenţe etnice. De aceea am povestit întîmplarea din tren: am fost trei maghiari sadea, dar numai unul, cel venit din Ungaria a ştiut că şi el are drepturi. Noi, cei din Ardeal, ne-am resemnat că nu avem.

Nu vreau să fac apologia unei ţări. Vreau să fac apologia unui tip de relaţii pe care, vai nouă, îl întîlnim foarte rar la noi.